Căutare

Cautare:

Categorii

Arhiva

Fă să crească Biserica ta în număr şi adună-i pe toţi în unitate

Din Viaţa lui Constantin, în limba slavă

(Cap. 18: Denkschriften der kaiserl. Akademie der Wissenschaften 19, Wien 1870, 246)

Constantin Ciril, împovărat de multele eforturi, a căzut bolnav; prelungindu-se boala sa timp de mai multe zile, într-o zi, a avut o viziune a lui Dumnezeu şi a început să cânte astfel: „Când mi-au spus: «Vom merge în casa Domnului», duhul meu s-a veselit şi inima mea a tresăltat de bucurie” (cf. Ps 121,1).

După ce a fost îmbrăcat cu veşmintele sacre, a rămas astfel toată ziua şi, plin de bucurie, spunea: „Din acest moment nu mai sunt slujitor nici al împăratului, nici al vreunui om de pe pământ, ci numai al lui Dumnezeu cel atotputernic. Nu existam, dar acum exist şi voi exista în veci. Amin”. În ziua următoare, a îmbrăcat sfânta haină monastică şi, adăugând lumină după lumină, şi-a luat numele de Ciril. A rămas îmbrăcat cu această haină timp de cincizeci de zile.

Apropiindu-se ceasul când trebuia să intre în odihna sa şi să plece spre lăcaşurile veşnice, ridicându-şi mâinile spre Dumnezeu, se ruga, spunând printre lacrimi: „Doamne, Dumnezeul meu, care ai creat toate ierarhiile îngereşti şi duhurile nevăzute, care ai întins cerurile şi ai întemeiat pământul, care ai adus tot ce esista de la neexistenţă la existenţă, care îi asculţi întotdeauna pe cei care fac voinţa ta, te cinstesc şi ţin poruncile tale, ascultă rugăciunea mea şi păstrează în credinţă turma ta, în fruntea căreia m-ai pus pe mine,  slujitorul tău nevrednic şi neputincios.

Eliberează-i de răutatea păcătoasă şi păgână a acelora care te blasfemiază; fă să crească în număr Biserica ta şi adună-i pe toţi în unitate. Fă din ei un popor ales, unit în adevărata credinţă şi în mărturisirea dreaptă; inspiră în inimile lor cuvântul învăţăturii tale. Căci este darul tău că ne-ai ales să predicăm evanghelia lui Cristos, să-i îndemnăm pe fraţi la fapte bune şi să împlinească ceea ce îţi este plăcut. Cei pe care mi i-ai dat, ţi-i dau înapoi, pentru că sunt ai tăi; condu-i cu dreapta ta puternică şi ocroteşte-i la umbra aripilor tale, pentru ca toţi să laude şi să preamărească numele tău, al Tatălui, şi al Fiului, şi al Duhului Sfânt. Amin”.

După ce i-a sărutat pe toţi cu sărutarea sfântă, a spus: „Binecuvântat să fie Dumnezeu, care nu ne-a lăsat pradă dinţilor duşmanilor noştri nevăzuţi, ci a rupt laţul lor şi ne-a eliberat de moarte”. Şi aşa a adormit în Domnul, la vârsta de patruzeci şi doi de ani.

Papa a poruncit ca toţi grecii care erau la Roma şi romanii să se adune purtând lumânări şi să cânte la înmormântarea sa, pe care să o celebreze ca şi cum ar fi fost pentru papa însuşi. Şi aşa s-a făcut.

Lasati un raspuns