Căutare

Cautare:

Categorii

Arhiva

Suferința întregului trup al lui Cristos

Din Comentariu asupra Psalmilor, de sfântul Augustin, episcop

(Ps 140, 4-6: CCL 40, 2028-2029)

    Strig către tine, Doamne, vino degrabă în ajutorul meu (cf. Ps 140,1). Acest lucru îl putem spune cu toții. Nu-l spun eu, ci Cristos total. Însă a fost spus de Cristos mai mult în persoana trupului, deoarece, în timp ce era aici, pe pământ, s-a rugat purtând omenitatea noastră, l-a rugat pe Tatăl în persoana trupului. Într-adevăr, în timp ce se ruga, din tot trupul său ieșeau picături de sânge, așa cum găsim în Evanghelie: Isus, intrând în agonie, se ruga și mai stăruitor, iar sudoarea lui, care cădea pe pământ, s-a făcut ca picăturile de sânge (Lc 22,44). Ce înseamnă această revărsare de sânge, dacă nu pătimirea pe care Biserica întreagă continuă să o îndure în martirii săi?    Strig către tine, Doamne, vino degrabă în ajutorul meu; pleacă-ți urechea la glasul meu când te chem (cf. Ps 140,1). Poate credeai că s-a terminat deja suferința de a striga atunci când spuneai: Strig către tine? Da, ai strigat, dar să nu te crezi în siguranță. Dacă ar fi trecut suferința definitiv, nu ar mai trebui să strigi; dar dacă suferința Bisericii, adică a trupului lui Cristos, continuă până la sfârșitul lumii, să nu spui numai: Strig către tine, vino degrabă în ajutorul meu, ci adaugă: Pleacă-ți urechea la glasul meu când te chem.

    Rugăciunea mea să se înalțe spre tine ca fumul de tămâie, ridicarea mâinilor mele să fie în fața ta ca jertfa de seară (Ps 140,2).

Orice creștin știe că această expresie îi este atribuită capului. De fapt, spre seară, Domnul, pe cruce, și-a dat duhul, pe care din nou îl va lua înapoi. Într-adevăr, nu l-a dat împotriva voinței sale. Însă am fost prefigurați și în acest caz. Care parte din el atârna pe cruce, dacă nu aceea pe care o asumase de la noi? Atunci, cum s-ar putea întâmpla ca, la un moment dat, Tatăl să-l lase și să-l abandoneze pe Fiul său unic, care este împreună cu el un singur Dumnezeu? Totuși, Cristos, răstignind slăbiciunea noastră pe cruce, unde, așa cum spune Apostolul, omul nostru cel vechi a fost răstignit împreună cu el (Rom 6,6), a strigat cu glasul omenității noastre: Dumnezeul meu, Dumnezeul meu, pentru ce m-ai părăsit? (Ps 21,1).

Așadar, aceasta este jertfa de seară: pătimirea Domnului, crucea Domnului, oferirea victimei mântuirii, arderea de tot plăcută lui Dumnezeu. Iar în învierea sa, a schimbat acea jertfă de seară în ofranda de dimineață. Așadar, rugăciunea care se înalță neîntinată dintr-o inimă credincioasă se înalță ca fumul de tămâie de pe sfântul altar. Nimic nu este mai plăcut decât mireasma Domnului. De această mireasmă plăcută să miroase toți cei care cred.

    Omul nostru cel vechi a fost răstignit împreună cu el, pentru ca trupul păcatului să fie nimicit, așa încât să nu mai fim sclavii păcatului (Rom 6,6).

Lasati un raspuns