Căutare

Cautare:

Categorii

Arhiva

ZI ISTORICĂ LA VATICAN. Demisia Papei Benedict al XVI-lea a intrat în vigoare: “Puneţi-l pe Hristos în centrul vieţilor! “

Demisia Papei Benedict al XVI-lea a intrat în vigoare joi la ora 20.00 (21.00, ora României). După opt ani de pontificat, Benedict al XVI-lea a încetat să mai fie papă la ora 20.00 (21.00, ora României), când a intrat în vigoare demisia sa, prima a unui Suveran Pontif în ultimii 700 de ani.

UPDATE 21:00 Demisia Papei Benedict a intrat în vigoare

Papa a anunţat pe 11 februarie că va renunţa la pontificat din cauza stării de sănătate şi a bătrâneţii.

Papa Benedict a apărut, joi seara, pentru ultima dată în public, la Castelul Gandolfo, salutând miile de credincioşi veniţi să îl întâmpine, cărora le-a spus că nu mai este Suveran Pontif şi că începe “ultima etapă a pelerinajului în această lume”.

Benedict va locui aproximativ două luni la Castel Gandolfo, după care va reveni la Vatican şi va sta într-o mânăstire.

UPDATE 18:25 – Papa Benedict a ajuns la reşedinţa de la Castel Gandolfo

Papa Benedict al XVI-lea a părăsit Vaticanul şi a ajuns, joi după-amiază, la reşedinţa Castel Gandolfo, înainte de intrarea în vigoare a demisiei sale, joi la ora 20.00 (21.00, ora României), relatează AFP.

UPDATE 18:15 – Papa Benedict, în ultimul mesaj pe Twitter: “Puneţi-l pe Hristos în centrul vieţilor! “

“Vă mulţumesc pentru dragoste şi pentru susţinere. Puteţi experimenta permanent bucuria de a-l pune pe Hristos în centrul vieţilor voastre!”, a scris Papa Benedict la ora 17.02 (18.02, ora României), imediat după plecarea de la Palatul Pontifical.

Contul de Twitter al Papei Benedict a fost închis imediat după acest mesaj, iar demisia sa va intra în vigoare la ora 20.00 (21.00, ora României).

UPDATE 18:00 – Papa Benedict al XVI-lea a părăsit Vaticanul şi se îndreaptă spre reşedinţa Castel Gandolfo, înainte de intrarea în vigoare a demisiei sale, joi la ora 20.00 (21.00, ora României).

Papa Benedict şi-a luat rămas-bun de la personalul Palatului Vaticanului şi a părăsit palatul pontifical la ora locală 17.00 (18.00, ora României), spre reşedinţa de la Castel Gandolfo, situată în apropiere de Roma.

Benedict este transportat cu elicopterul şi va ajunge la reşedinţă în aproximativ 30 de minute.

Programul lui Benedict al XVI-lea în ultima zi de pontificat

10.00-11.15 GMT (12.00-13.15 ora României): Cardinalii se reunesc la Vatican pentru a-şi lua rămas bun de la Papa Benedict al XVI-lea.

15.15 GMT (17.15 ora României): Papa Benedict al XVI-lea este condus la o platformă pentru elicoptere din Vatican

16.00 GMT (18.00 ora României): Elicopterul papal zboară spre Castel Gandolfo, reşedinţa de vară a Papei, din apropiere de Roma.

17.00 GMT (19.00 ora României): Papa va apărea la o fereastră cu vedere spre piaţa publică din Castel Gandolfo pentru a binecuvânta mulţimea.

19.00 GMT (21.00 ora României): Benedict al XVI-lea încetează să mai fie Papă. Garda elveţiană de la intrarea în Castel Gandolfo părăseşte postul.

Benedict al XVI-lea lasă succesorului său o Biserică Catolică cu “ape agitate”, într-o lume în plină schimbare, marcată de secularizare şi mutaţii profunde la nivelul societăţii.

Demisia intră în vigoare joi seara, după ce Papa german, care nu se mai simţea în stare să poarte greutatea acestei sarcini, a anunţat că se retrage la 11 februarie, spre surprinderea generală.

Este vorba despre o zi încărcată simbolic pentru acest bărbat, în vârstă de 85 de ani, care a prezidat miercuri, în faţa unei mulţimi emoţionate, ultima sa audienţă generală, în Piaţa Sfântul Petru.

Cardinalii din cadrul Curiei, care vor participa la alegerea succesorului său, urmau să îi prezinte joi dimineaţa, cu uşile închise, un ultim salut Papei demisionar.

Papa va părăsi Vaticanul joi după-amiaza, la ora 16.00 GMT (18.00, ora României), la bordul unui elicopter care îl va duce la Castelul Gandolfo, reşedinţa de vară a papilor, la aproximativ 30 de kilometri de Roma.

Benedict al XVI-lea urmează să ajungă, după o călătorie de aproximativ 20 de minute, la Castelul Gandolfo, o vilă cu un teren de aproximativ 55 de hectare şi grădini somptuoase, pe malul Lacului Albano.

Odată instalat în apartamentele sale, el va saluta mulţimea de la balconul vilei, care dă spre Piaţa Castelului Gandolfo, ce figurează în clasamentul celor mai frumoase localităţi din Italia. Acesta va fi ultima apariţie publică a lui Benedict al XVI-lea ca Papă.

La ora 19.00 GMT (21.00, ora României) va intra în vigoare, în mod oficial, demisia Papei. Singura manifestare concretă a acestui final de pontificat va consta în faptul că gărzile elveţiene, aflate în post la poarta Castelului Gandolfo, se vor retrage.

Fostul Papă va prelua, în acel moment, titlul oficial de “Sanctitatea Sa Benedict al XVI-lea, Papă emerit”.

Intrarea în vigoare a demisiei va deschide faimoasa perioadă de “scaun vacant”, iar cardinalul şambelan va asigura, în mod oficial, interimatul. Această sarcină dificilă îi revine secretarului de Stat al lui Joseph Ratzinger, cardinalul Tarcisio Bertone.

Papa emerit urmează să stea aproximativ două luni la Castelul Gandolfo, departe de hărmălaia mediatică ce va înconjura, fără îndoială, Concalvul însăcinat să îl aleagă pe succesorul său, începând de la jumătatea lui martie.

După ce va părăsi Castelul Gandolfo, la sfârşitul lui aprilie, Joseph Ratzinger se va instala într-o fostă mănăstire din grădina Vaticanlui, unde se va întâlni, fără îndoială, cu succesorul şi vecinul său.

Provocări dificile îl aşteaptă pe succesorul lui Benedict al XVI-lea, de la contestarea internă şi persecutarea creştinilor în lume şi până la mize etice şi abuzurile de tot felul ce afectează Biserica Catolică, ce numără aproximativ 1,2 miliarde de credincioşi.

 

Sursa: http://www.mediafax.ro/externe/zi-istorica-la-vatican-demisia-papei-benedict-al-xvi-lea-a-intrat-in-vigoare-puneti-l-pe-hristos-in-centrul-vietilor-10612473

Lasati un raspuns