Căutare

Cautare:

Categorii

Arhiva

Să ne apropiem de Dumnezeu, unicul bine adevărat

Din tratatul Despre fuga de lume al sfântului Ambroziu, episcop

(Cap. 6, 36; 7, 44; 8, 45; 9, 52: CSEL 32, 192.198-199.204)

Acolo unde este inima omului, acolo este și comoara sa. Într-adevăr, Domnul nu obișnuiește să refuze darul bun celor care îl roagă.

Pentru aceasta, deoarece Domnul este bun și este mai ales pentru cei care îl așteaptă cu răbdare, să ne apropiem de el, să stăm cu el cu tot sufletul nostru, cu toată inima, cu toată puterea, pentru a rămâne în lumina sa, a vedea gloria sa și a ne bucura de harul fericirii supreme. Așadar, să înălțăm sufletul spre acel bine, să rămânem în el, să ne unim cu el, spre acel bine care este mai presus de orice gând al nostru și de orice considerație și care împarte pace și liniște fără sfârșit, o pace care depășește orice înțelegere și sentiment al nostru.

Acesta este binele care pătrunde toate și toți trăim în el și depindem de el, în timp ce el nu are nimic deasupra sa, ci este divin. De fapt, nimeni nu este bun decât numai Dumnezeu; de aceea, tot ceea ce este bun este divin și tot ceea ce este divin este bun, motiv pentru care s-a spus: Îți deschizi mâna și ele se satură de bunătăți (Ps 103,28); într-adevăr, pe bună dreptate, prin bunătatea lui Dumnezeu, ne sunt date toate lucrurile bune, pentru că nu este amestecat nici un rău cu ele.

Scriptura promite credincioșilor aceste bunuri, spunând: Veți mânca din roadele pământului (Is 1,19).

Suntem morți împreună cu Cristos; purtăm mereu și în orice loc în trupul nostru moartea lui Cristos, pentru ca și viața lui Cristos să se arate în noi. Așadar, nu mai trăim viața noastră, ci viața lui Cristos, viață de nevinovăție, viață de castitate, de simplitate și a tuturor virtuților. Am înviat împreună cu Cristos, deci să trăim în el, să ne înălțăm în el, pentru ca șarpele să nu poată găsi pe pământ călcâiul nostru ca să-l muște.

Să fugim de aici. Chiar dacă ești reținut de trup, poți fugi cu sufletul, poți fi aici și să rămâi lângă Domnul dacă sufletul tău aderă la el, dacă mergi în urma lui cu gândurile tale, dacă urmezi căile sale în credință, nu în viziune, dacă te adăpostești în el; pentru că este adăpost și fortăreață cel căruia David îi spune: În tine m-am adăpostit și nu m-am înșelat (cf. Ps 76,3 Vg).

Prin urmare, dacă Dumnezeu este adăpost, iar Dumnezeu este în cer și deasupra cerurilor, atunci trebuie să fugim de aici spre cer, unde domnește pacea, odihna de trude, unde vom sărbători marele sabat, așa cum a spus Moise: Ceea ce va ieși din pământ în timpul sabatului său, să-ți slujească drept hrană (Lev 25,6). Într-adevăr, a te odihni în Dumnezeu și a vedea frumusețile sale este ca și cum ai sta la masă și ai fi plin de fericire și de liniște.

Să fugim deci ca niște cerbi la izvoarele de apă; să fie însetat și sufletul nostru de ceea ce era însetat David. Care este izvorul? Ascultă-l pe cel care spune: La tine este izvorul vieții (Ps 35,10); sufletul spune acestui izvor: Când voi veni și mă voi arăta în fața ta? (Ps 41,3). Într-adevăr, Dumnezeu este izvorul.

Lasati un raspuns