Căutare

Cautare:

Categorii

Arhiva

Cum a ajuns Biserica să se bată cu americanii la Bârlad

Bârlădenii au fost mobilizați să iasă la proteste contra gazelor de șist cu dangătul clopotelor de la biserici și cu predici împotriva americanilor de la compania petrolieră. Metoda a dat rezultate: s-au adunat opt mii de oameni

Majoritatea localnicilor nu ştiu despre gazele de şist decât că îi vor lăsa fără terenurile agricole şi fără apă potabilă. Această propagandă le este oferită de membrii Grupului de Iniţiativă Socială Civică (GISC) din Bârlad, organizatorii protestului de miercuri, care a adunat opt mii de oameni.

Clopotele, trase ca la război

Miercuri a fost o hărmălaie îngrozitoare, „Băteau clopotele în toate bisericile, parcă era război. Veneau din poartă în poartă oameni să ne cheme la protest că altfel va fi de rău. Am ieşit şi eu să nu creadă că sunt împotrivă”, declară unul dintre protestatari.

„Ne-a ajutat foarte mult biserica, preoţii au spus oamenilor să iasă la proteste. Facem asta de mult timp. Biserica s-a implicat ca să apere comunitatea de acest pericol la adresa mediului”, ne spune Gabriel Sava, geologul din cadrul GISC. Protopopul Vasile Lăiu, membru al Grupului, susţine că a fost nevoie să se implice personal pentru a apăra viaţa credincioşilor. În multe biserici, preoţii nu uitau să înfiereze, la liturghie, investitorii americani.

Pr. Constantin Stoica, purtătorul de cuvânt al Bisericii Ortodoxe Române, aprobă acţiunea protopopului: „Este bine că s-a implicat şi Biserica, este o problemă importantă de mediu a comunităţii”. Pe lângă clopote şi predici, în Bârlad s-a făcut risipă de afişe şi reclame stradale, şi mii de fluturaşi.

La câteva zile după marele miting- nici la grevele de la Combinatul Galaţi nu ieşeau mai mult de 3.000 de siderurgişti – oraşul încă este plin de afişe de luptă împotriva Chevron şi a gazelor de şist. Mesajele cu „Jos Chevron” sunt lipite pe mai toate tomberoanele din oraş.

Opt mii de protestatari: unul din opt bârlădeni a ieşit în stradă


Ameninţări de la CAR

„Casa de Ajutor Reciproc a Pensionarilor a tipărit mii de fluturaşi care au împânzit tot oraşul”, spune un politician local. Declaraţiile sale sunt confirmate şi de pensionarii bârlădeni. „Am fost la Casa de Ajutor Reciproc cu puţine zile înainte şi mi s-a spus, mai în glumă, mai în serios, să vin la proteste, dacă vreau să mai primesc bani de la ei”, ne mărturiseşte un pesionar de 68 de ani. Marius Nicolae, preşedintele CARP Bârlad, nu a putut fi contactat pentru a-şi expune punctul de vedere.

La Bârlad au venit să protesteze oameni din toată Moldova şi din Dobrogea. “Eu am fost la acest marş, pentru că Bârladul este foarte aproape de Galaţi, oraş care, se afla pe lista Chevron pentru exploatarea gazelor de şist. Aşa că, participarea nostră, a câtorva reprezentanţi de la Galaţi, nu a fost doar de solidarizare cu Bârladul, dar şi ca un semnal de alarmă pentru concetăţenii mei!”, spune Zina Dominiţeanu, preşedintele unei organizaţii ecologice din oraşul de lângă Dunăre.

“Au venit şi membri ai galeriei FC Vaslui. „Nu a fost toată galeria, ci câţiva. La meciul cu CFR Cluj, am avut pe cineva care a avut un banner cu „Miercuri ne vedem la Bârlad”, spune geologul Gabriel Sava

“Este bine că s-a implicat şi Biserica, este o problemă importantă de mediu a comunităţii.”
PR. CONSTANTIN STOICA, purtător de cuvânt al BOR

„Nu vrem ca Bârladul să ajungă ca Detroitul”

„Noi de fapt ne împotrivim manierei prin care sunt extrase gazele, este vorba de fracţionarea hidraulică care va polua apa din subteran sau din Siret. Noi suntem patrioţi şi ne apărăm oraşul. Noi nu vrem să ajungem ca Detroitul, unde un apartament se vinde şi cu câţiva dolari. Noi ne iubim oraşul şi nu vrem să plecăm de aici să ne vindem locuinţele pe nimic”, declară geologul Gabriel Sava (foto). Venitul mediu în metropola americană este de 31.000 de euro anual. În Bârlad, venitul mediu anual este de 3.000 de euro.


Ce sunt gazele de şist

Reprezintă un zăcământ care se află între plăcile de şisturi ori în straturile de cărbune. Acestea se găsesc la o adâncime mai mare decât zăcămintele de gaz convenţional. Arderea acestui combustibil este considerată mai ecologică decât a cărbunelui sau petrolului. Cu toate astea, exploatarea acestor gaze nu este una prietenoasă cu mediu. Astfel, potrivit studiilor, un singur foraj poate necesita 10 milioane de litri de apă. Totodată, substanţele chimice în procesul de fisurare a rocilor riscă să ajungă în multe cazuri chiar în pânzele freatice şi să le polueze.

În România, Chevron deţine un perimetru de explorare/exploatare a gazelor la Bârlad şi trei perimetre în judeţul Constanţa, respectiv Vama Veche, Adamclisi şi Costineşti. Acordurile pentru cele trei perimetre de la malul Mării Negre vizează explorarea, dezvoltarea şi exploatarea perimetrelor. Ministrul Economiei, Varujan Vosganian, a afirmat recent că trebuie să demareze explorarea gazelor de şist „ca să ştim cum stăm, astfel încât mai târziu să procedăm şi la exploatarea cu ajutorul tehnologiilor noi.”


Protopopul, generalul şi soţia comisarului au scos oraşul în stradă

„Ne vor nenoroci. De ce vor să facă asta la Bârlad, iar la Bihor sau Constanţa spun că nu vor mai permite foraje, dar la noi le vor continua. Ne cred proşti, de asta. Au spus despre Bârlad că oricum este o regiune subdezvoltată care oricum nu contează. Aşa că din acest motiv fac foraje aici şi în Bihor le-au oprit”, ţipă ameninţător Lulu Fânaru, notar şi soţia lui Costică Fânaru, comisar şef în cadrul Poliţei Rutiere Bârlad.

Liderul grupului de protestatari este preotul Vasile Lăiu: „În curând se va ajunge să ne spună că nu mai aveam voie nici să respirăm în ţara asta, că Chevronul ne va impune tot. Noi nu mai avem voie nimic în ţara asta, am ajuns să ne vindem de tot. Noi nu mai avem dreptul la a gândi, la viaţă sau nimic altceva. Noi avem voie doar să facem ce nu spun alţii”, strigă şi protopopul, când este întrebat de motivele luptei împotriva gazelor de şist.

Un alt membru de seamă al grupului de protestari este generalul în rezervă Nicolai Rotaru. “Nu putem sta indiferenţi la ce se întâmplă în jur. Noi din acest motiv ne-am făcut acest grup pentru a-i apăra pe oameni din oraş”. Cadrul militar în rezervă este şi un prosper om de afaceri local, deţine firma Casa Miresei, dar şi o frumoasă vilă în oraş.
„Finanţare din fonduri personale”

Când sunt întrebaţi despre bani, membrii GISC spun că fondurile nu au venit de la ruşi sau de la Gazprom aşa cum sunt acuzaţi, ci din propriile buzunare. “Dacă ar fi fost Gazpromul cel care urma să facă exploatările, am fi protestat împotriva ruşilor”, susţine Gabriel Sava, geologul grupului.

„Noi nu suntem cu ruşii, nu suntem spioni ruşi, deşi am văzut că am fost acuzaţi inclusiv de Evenimentul Zilei că suntem vânduţi. Noi suntem patrioţi, ăsta este adevărul. Poate unii nu mai ştiu nici cum se scrie acest cuvânt, dar noi asta suntem.”

Ovidiu Tiron, alt membru GISC, susţine că României îi e mai bine să cumpere gaze de la ruşi. „Sunt şi mai ieftine şi e şi mai bine în această variantă”, susţine cel mai irascibil membru al organizatorilor.

„Armata” GISC, gata să-şi dea foc

Militanţii sunt gata să continue lupta până la capăt. „Dacă vor începe exploatarea nu ştiu unde se va ajunge. Am deja oameni care vin să-mi spună că sunt gata să se înfăşoare cu benzină şi să-şi dea foc”, susţine însuşi protopopul Vasile Lăiu.

Componenţa GISC este următoarea: geologul Gabriel Sava, generalul Neculai Rotaru, inginerul Ioan Igescu, inginerul Violeta Cezar, inginerul Ovidiu Tiron, notarul Lulu Fânaru, preotul protopop Vasile Lăiu, inginerul Anda Irimescu şi profesor Cristina Cânepă.

„Noi nu mai avem voie nimic în ţara asta. Avem voie doar să facem ce ne spun alţii”
VASILE LĂIU

Sursa: http://www.evz.ro/detalii/stiri/cum-a-ajuns-biserica-sa-se-bata-cu-americanii-la-barlad-1026286.html

Lasati un raspuns