Din Comentariul la cartea lui Iob al sfântului Grigore cel Mare, papă

(Cartea 13, 21-23: PL 75, 1028-1029)

Fericitul Iob, fiind figură a sfintei Biserici, uneori vorbește cu glasul trupului, alteori însă cu glasul capului. În timp ce vorbește despre mădularele ei, se înalță imediat la cuvintele capului. De aceea, se adaugă și aici: Totuși, n-am făcut nici o nelegiuire cu mâinile mele și rugăciunea mea către Dumnezeu întotdeauna a fost curată (cf. Iob 16,7).

Într-adevăr, Cristos a suferit pătimirea și a îndurat chinul crucii pentru răscumpărarea noastră, deși nu a comis violență cu mâinile sale, nici păcat, și nici nu a fost înșelăciune în gura sa (cf. Is 53,9). El singur, dintre toți, a înălțat curată rugăciunea sa către Dumnezeu, s-a rugat pentru prigonitori, spunând: Tată, iartă-i, căci nu știu ce fac (Lc 23,34).

Ce se poate spune, ce se poate imagina mai curat decât propria mijlocire milostivă pentru cei care ne fac să suferim? Sângele Răscumpărătorului nostru, vărsat cu cruzime de prigonitori, a fost băut de credincioși și Cristos a fost vestit de ei ca Fiul lui Dumnezeu.

Despre acest sânge se adaugă pe bună dreptate: Pământule, nu acoperi sângele meu și să nu înceteze strigătul meu (Iob 16,18). Omului păcătos i s-a spus: Pământ ești și în pământ te vei întoarce (cf. Gen 3,19).

Însă pământul nu a ținut ascuns sângele Răscumpărătorului nostru, deoarece fiecare păcătos, asumând prețul răscumpărării sale, îl face obiect al credinței sale, al laudei sale și al vestirii sale către alții.

Pământul nu a acoperit sângele său și pentru faptul că sfânta Biserică a predicat misterul răscumpărării sale în toate părțile lumii.

Apoi trebuie notat ceea ce urmează: Să nu înceteze glasul meu. Același sânge al răscumpărării, care este asumat, este strigătul Răscumpărătorului nostru. De aceea, și Paul vorbește de sângele stropirii, care vorbește mai bine decât cel al lui Abel (Evr 12,24). Despre sângele lui Abel s-a spus: Glasul sângelui fratelui tău strigă către mine din pământ (Gen 4,10).

Însă sângele lui Cristos vorbește mai bine decât cel al lui Abel, pentru că sângele lui Abel cerea moartea fratelui ucigaș, în timp ce sângele Domnului a mijlocit viața pentru prigonitori.

Deci, trebuie să imităm ceea ce primim și să le predicăm altora ceea ce cinstim, pentru ca misterul pătimirii Domnului să nu fie zadarnic pentru noi.

Dacă gura nu proclamă ceea ce crede inima, atunci și strigătul său este sufocat. Dar pentru ca strigătul său să nu fie acoperit în noi, este necesar ca fiecare, conform posibilităților sale, să dea mărturie fraților despre misterul noii sale vieți.