Căutare

Cautare:

Categorii

Arhiva

Fosile de câine vechi de 33.000 de ani

Un grup de cercetători ruși a descoperit în Siberia dinți fosilizați ai unui câine domestic, care ar data din urmă cu 33.000 de ani. Potrivit specialiștilor, acestea ar fi printre cele mai vechi fosile de câine domestic descoperite până acum. Analiza ADN, publicată în PLOS One, revistă americană de știință, relevă faptul că ar fi vorba de un strămoș al câinelui de astăzi.

Descoperirea a fost făcută în anii `70, însă abia acum au fost finalizate studiile amănunțite în laborator.  Pentru a nu exista dubii cu privire la datarea fosilelor, au fost făcute expertize în trei laboratoare diferite și toate au anunțat că e vorba de o vechime 33.000 de ani.

Omul de știință Yaroslav Kuzmin, cercetător la Academia de Știință din Novosibirsk, spune că procesul de domesticire a câinilor din Asia și Europa a fost unul haotic. Kuzmin adaugă că unele teorii, destul de plauzibile, arată că lupii ar fi stat în același loc mai multe decenii la rând și cu timpul o parte dintre ei au fost domesticiți.

Potrivit cercetătorului Anna Druzhakovam, specialist al Institutului de Biologie Moleculară și Celulară din Moscova, câinii au început să fie domesticiți înainte de a se practica agricultura.

 

Sursa: http://ro.stiri.yahoo.com/fosile-c%C3%A2ine-vechi-33-000-ani-140000683.html

Lasati un raspuns