Căutare

Cautare:

Categorii

Arhiva

“Nu le dăm ruşilor biserica noastră”

“Nu vrem două culte în biserica ortodoxă de pe via Tomadini”. Cel care vorbeşte este părintele Sorin Iustinian Deac, de la conducerea parohiei ortodoxe-române Sfântul Vasile cel Mare din Udine.

Potrivit cotidianului “Il Messaggero Veneto”, părintele Iustinian a respins astfel cererea comunităţii ortodoxe ruse care, la finele lunii februarie trebuia să fie evacuată din bisericuţa San Vincenzo dei padri Lazzariti de pe via Marangoni, la Udine.

“Noi, românii, am ajuns primii în 1998 în oraş şi am avut răbdare să găsim un loc adecvat. Din păcate nu e simplu, dar în toată Italia există comunităţi care au ştiut să se adapteze cu mare demnitate: pentru oficierea slujbei am utilizat chiar şi un garaj”.

Cotidianul citat precizează că în provincia Udine trăiesc 8.000 de români ortodocşi. “Toţi au dat o mână de ajutor pentru a face parohia noastră să crească – declară părintele Iustinian -, avem relaţii optime şi cu comunitatea ruso-ortodoxă, de aceea îi invit pe acei credincioşi la slujbele noastre. O soluţie de moment până când vor găsi o altă clădire care să-i poată găzdui. Întotdeauna i-am primit pe toţi: la noi vin şi greci şi albanezi”, a declarat părintele Iustrinian, ca şi cum nu ar şti ce probleme implică pentru un credincios frecventarea unei biserici din altă ascultare.

Pe de altă parte, biserica ortodoxă rusă este prezentă de 10 ani în oraş. Dar acum, odată cu plecarea părintelui Vittorino într-o misiune în Madagascar, nu mai poate fi găzduită în capela de la Casa della missione dei padri Lazzariti de pe via Marangoni.

De chestiune s-a interesat şi prim-secretarul ambasadei ruse, Oleg Ossipov, care i-a scris arhiepiscopului din Udine, Andrea Bruno Mazzocato: “Biserica ortodoxă din Moscova a luat măsura trimiterii unei preot, părintele Vladimir, care cu mijloace reduse la dispoziţie caută să ţină viu acest sentiment al credinţei – scrie diplomatul -. în numele părintelui Vladimir şi al întregii comunităţi ortodoxe, vă întreb pe dvs. Excelenţă dacă există posibilitatea de a putea găsi împreună un loc pentru necesităţile credincioşilor. O biserică, sau o împărţire de spaţii religioase, poate puţin exploatate, ar putea fi o soluţie care să nu deranjeze sensibilitatea nimănui. Cred că o asemenea atingere a obiectivului nu poate decât să stimuleze celelalte oraşe să ia această comunitate udineză ca exemplu pentru o cale a păcii şi a împărtăşirii religioase atât de utile în aceste momente de incertitudine la nivel social”.

 

Sursa: http://www.gazetaromaneasca.com/focus/italia/5369-qnu-le-dm-ruilor-biserica-noastrq.html

Lasati un raspuns