Apel la normalitate şi actualitate într-o parohie din Maramureş
De multă vreme am dorit să scriu un asemenea text adresat Parohiei Sârbi, din Comuna Fărcaşa. Totuşi bunul simţ m-a oprit deoarece credeam că lucrurile se vor aşeza de la sine. Fiind revoltat de ceea ce se întâmplă, de modul retrogad în care este condusă, nu pot să nu dau glas nemulţumirii mele în calitate de membru al acestei Parohii. Voi încerca să fiu cât mai simplu în exprimare, pe înţelesul tuturor care vor citi aceste rânduri. Caracterul radical al cuvintelor anterioare riscă să fie atacat cu zeci de argumente însă mi le-am asumat din start deoarece normalitatea şi actualitatea lipsesc cu desăvârşire în Parohia Sârbi.
În primul rând Parohia ar trebui să aibă la bază ideea de comunitate. Comunitatea este un grup social mai integrat decât societatea, unde relaţiile dintre oameni au un puternic caracter omogen şi sunt bazate pe ajutorare reciprocă şi respect reciproc. Ei bine, deşi este vorba de o comunitate rurală, biserica în loc să întărească relaţiile dintre oameni, nu face decât să le slăbească prin acţiunile ori prin inacţiunile ei. În Sârbi există şi o mare comunitate pentiscostală unde ideea de comunitate este la oridinea zilei, spre deosebire de cultul ortodox.
Într-un moment în care încrederea în Biserica Ortodoxă română este la cel mai scăzut nivel în percepţia românilor (şi pe drept temei), de câţiva ani acelaşi lucru negativ se întâmplă şi în Parohia Sârbi. De ce anume? Voi arăta două motive principale mai jos:
În primul rând la fiecare început de an, la Anul Nou, domnul casier-cantor ne citeşte după slujbă, în biserică, o aşa zisă „dare de seamă”, unde sunt precizate cheltuielile şi veniturile Parohiei. Fiind o cutumă, o tradiţie, cu toate că îmi pare de bun simţ că biserica ar trebui să fie locul unde se oficiază serviciul religios, nu unde se discută despre bani, nu voi critica această practică, deşi o consider retrogradă. Ceea ce mă nemulţumeşte în schimb este lectura grăbită a casierului-cantor şi precizarea celor care şi-au plătit taxele şi contribuţiile.
Astfel fiecare este citit în biserică, ba chiar şi cei stabiliţi în alte oraşe sau ţări, deci cu alte domicilii, sunt citiţi că nu şi-au plătit contribuţia. Deşi plătesc taxe şi impozite la stat şi la autorităţile locale unde îşi au domiciliul, aceştia sunt în continuare obligaţi să plătească contribuţia de cult în Sârbi. De ce anume? Fundamentarea acestei practici nu are nici un temei legal, nu este bazată pe nici o o dispoziţie a dreptului canonic, ci pur şi simplu este o inepţie locală retrogadă, bazată doar pe dorinţa de a strânge bani. A explica lipsa de temei a acestei practici mi se pare pierdere de vreme. Imi pare a fi o practică de Ev Mediu, ce are la bază o aşa zisă obligaţie a moştenitorilor de a plăti o contribuţie şi bisericii, în calitatea lor de succesori. Cu alta cuvinte dreptul de moştenire este însoţit şi de această obligaţie în contul bisericii. O chestiune retrogadă, nefundamentată în dreptul canonic, ce trebuie înlăturată din practică, deoarece preoţii ortodocşi trebuie să conştientizeze că biserica e în afara statului, societatea devine laică şi că dreptul de moştenire nu are nici o legătură cu biserica.
Să revin. Prezentată într-o manieră generală şi grăbită în biserică, acea dare de seamă ridică mai multe dubii decât lămuriri, stârnind discuţii ulterioare şi dezbateri pătimaşe, oamenii nefiind mulţumiţi că nu ştiu ceea ce se face cu banii lor. Din acest motiv consider că este necesar, din respect pentru cele sfinte şi pentru nevoia de transparenţă, ca fiecare membru al Parohiei să primească listă cu veniturile şi cheltuielile Parohiei pe fiecare an. Nu prezintă nici un inconvenient: un extras de cont, o listă de venituri şi cheltuieli puse într-un plic şi expediate prin poştă pentru fiecare enoriaş. Aceasta ar însemna normalitate.
Nu toţi au timp şi dispoziţia să meargă la casa parohială să-l întrebe pe preot de aceste venituri şi cheltuieli, mai degrabă mi se pare de bun simţ ca preotul să fie vizitat pentru probleme de ordin spiritual iar situaţia financiară a parohiei să poate fi studiată de fiecare în parte. Ni se spun destule generalităţi de domnul casier-cantor şi de aceea consider de bun simţ, spre binele Parohiei, ca fiecare să avem în faţă situaţia financiară a Parohiei, fie elev, fie student, fie stabilit pe alte plaiuri. De unde această necesitate? Mă repet, pentru simplu motiv să înceteze bârfa şi nemulţumirile mocnite, pentru simplu motiv ca de Anul Nou, să merg acasă liniştit nu să aud pe drum discuţii şi contradicţii în legătură cu cheltuielile bisericii neştiute de nimeni.
Nu este bine ca doar preotul şi Consiliul Parohial să cunoască în concret starea financiară a Parohiei, iar restul să ne mulţumim cu generalităţi. În lipsa acestei practici de actualitate, bârfa, discuţiile şi discordia pe această eternă temă a veniturilor şi a cheltuielilor va continua să fie întreţinută, fapt ce scade încrederea în biserică şi în preot şi îi îndepărtează pe tineri de biserică şi nu numai. Solicit să ni se se prezinte ceea ce ni se cuvine de drept, într-o manieră concretă şi riguroasă. De aceea rog preotul şi Consiliul Parohial să mediteze la această problemă.
În al doilea rând consider contribuţia de cult (salariul preotului plătit de fiecare enoriaş în parte) inechitabilă – 75 RON de persoană/an.
Înţeleg ca şi om argumentele subiective ale preotului care nu s-a sfiit să le prezinte în biserică: că are de plătit contribuţie la pensie, că salariul i-a scăzut cu 25%, etc. Acestea sunt argumente subiective, penibile, dacă este să judecăm lucid. Unii lucrăm în sectorul privat, plătim impozite şi taxe la stat, avem rate in bănci, avem familii, avem probleme şi probleme, dar nu ne plîngem de ele în mijlocul oamenilor pentru a atrage compasiunea lor. Este demn să ieşim la înaintare cu aceste argumente subiective în faţa oamenilor şi să atragem compasiunea lor? De asemenea mulţi avem părinţi bugetari ori suntem bugetari, şi şi nouă ne-a fost redus salariul. Pe când preotul, care primeşte salariu şi de la stat (o altă chestiune ce trebuie înlăturată) primeşte şi de la enoriaşi. Plătit din două surse. Că este echitabil sau nu, nu vom discuta aici. Ceea ce trebuie precizat este că în biserică, din respect pentru cele sfinte, oamenii nu au curaj să-şi spună punctul de vedere şi astfel ne vedem siliţi să ascultăm monologul unui preot ce are nevoie de bani.
Dar contribuţia majorată la 75 RON este echitabilă? Cu alte cuvinte, fiecare dintre enoriaşi, indiferent de situaţia lui socio-profesională, fie elev, fie student, fie cu un domiciliu în alte oraşe sau ţări este silit să plătească. Consider suma inechitabilă şi abuzivă. Şi totuşi decizia a fost luată: fiecare va plăti 75 RON. Mă întreb totuşi: când vor mai rămâne în Parohie 20 de credincioşi, la cât va ridica preotul taxele?
Tot legat de acest subiect – consider că elevii, studenţii şi cei care au alt domiciliu nu are trebui să plătească această contribuţie integral. Statul oferă subvenţii elevilor şi studenţilor, e o chestiune de normalitate şi sancţionată de diverse legi. De ce oare biserica nu poate face la fel? Scopul ar trebui să fie atragerea tinerilor nu îndepărtarea lor. Ca şi elev şi ulterior student am plătit tot ce solicita biserica, deşi mergeam acasă doar în vacanţe. Plătesc şi acum cu toate că lucrez şi am domiciliul în altă localitate. În toţi aceşti ani nu l-am auzit vreodată pe preotul din Sârbi interesat de situaţia mea spirituală. Nu asta ar trebui să facă un preot? Să se intereseze de toţi enoriaşii lui? În fine, nu sunt teolog. Vorbesc doar ceea ce îmi dictează bunul simţ. Aşadar de ce oamenii să plătească pentru servicii de care nu beneficiază? Personal merg la o biserică de cartier, din Cluj-Napoca, nu mi-a cerut nimeni bani, dar plătesc 25 RON, o sumă normală, de bun simţ. Nu sunt obligat dar vreau. Mă simt membru al acelei comunităţi, preotul este interesat de situaţia fiecăruia în parte şi apreciez acest fapt. E doar un exemplu.
Acest text s-a născut şi din discuţiile cu alţi tineri şi membrii ai Parohiei din Sârbi. Mi-am asumat acest rol, cu toate că probabil voi fi calomniat şi cei vizaţi de acest articol se vor considera victimizaţi. Totuşi doresc ca preotul şi Consiliul Parohial să aibă în vedere că opiniile mele nu sunt singulare, sunt împărtăşite de multă lume.
În încheiere rog preotul din Sârbi să mai mediteze asupra acestei contribuţii inechitabile, să facă ordine în biserică deoarece fiecare serviciu divin este perturbat de un fals cantor. Această sarcina nu revine oamenilor, cărora le este jenă să-şi spună punctul de vedere în biserică, ci preotului care nu se sfieşte să-şi depăşească atribuţiile atunci când interesele personale i-o cer.
Scopul bisericii ar trebuie să fie apropierea de tineri nu îndepărtarea lor. Solicităm respect, transparenţă, normalitate şi actualitate! În caz contrar sunt şi alte biserici care ne vor primi să ne rugăm.
Ionuţ BUDA
