Căutare

Cautare:

Categorii

Arhiva

Noul Papă a sărutat picioarele bolnavilor de SIDA

Presa a vuit şi ieri pe tema alegerii cardinalului Jorge Mario Bergoglio (76 de ani), drept noul lider al Bisericii Catolice. Cunoscut de acum creştinilor cu numele Francisc, noul Suveran Pontif a fost analizat în detaliu de fini cunoscători ai “maşinăriei” Vaticanului. Astfel, am putut afla că noul Papă e un protector al săracilor şi al bolnavilor şi că, în tinereţe, a avut o iubită.

Fiu al unor italieni stabiliţi în Argentina, noul Papă, Francisc I, a intrat în rândul ordinului iezuit la vârsta de 21 de ani. Până atunci, a studiat mult şi chiar şi-a făcut o iubită, recunoscând acest lucru deschis, în anul 2010. “Am cunoscut-o pe când eram în acelaşi grup de prieteni cu care mergeam să dansăm. Apoi am descoperit vocaţia religioasă şi mireasa mea a devenit dioceza Buenos Aires”, s-a confesat fostul cardinal. Amalia, fosta iubită a noului Papă, a confir- Presa a vuit şi ieri pe tema alegerii cardinalului Jorge Mario Bergoglio (76 de ani), drept noul lider al Bisericii Catolice. Cunoscut de acum creştinilor cu numele Francisc, noul Suveran Pontif a fost analizat în detaliu de fini cunoscători ai “maşinăriei” Vaticanului. Astfel, am putut afla că noul Papă e un protector al săracilor şi al bolnavilor şi că, în tinereţe, a avut o iubită. mat, acum, povestea de dragoste consumată în urmă cu mai bine de 50 de ani: “Mi-a spus atunci că, dacă părinţii mei nu vor permite să-i devin soţie, el va lua calea bisericii”. Noul Suveran Pontif n-a cunoscut doar fiorul dragostei, ci şi alte trăiri lumeşti. Spre exemplu, e pasionat de tangou şi de fotbal, fiind suporter al echipei San Lorenzo din Argentina, unde are chiar carnet de membru şi de la care a primit un echipament complet de care e foarte mândru. Dincolo de aceste tuşe, care alcătuiesc imaginea unui om simplu, Jorge Mario Bergoglio a cucerit inimile tuturor cu un gest care a impresionat o lume întreagă.

Protector pentru săraci şi bolnavi

Acest moment emoţionant, în care actualul Papă sărută piciorul unui bolnav de SIDA, s-a consumat în urmă cu 12 ani, la Buenos Aires, pe vremea când Jorge Mario Bergoglio era doar cardinal

În 2001, când actualul Papă era în vizită la un azil al bolnavilor de SIDA din Argentina, 12 copii şi adolescenţi au fost spălaţi pe picioare şi apoi sărutaţi de Bergoglio, moment emoţionant, păstrat în memorie şi prin cuvintele unui jurnalist din Buenos Aires: “Prin gestul lui, ce părea atât de firesc şi de simplu, a câştigat inima a milioane de argentinieni. Săracii şi bolnavii şi-au dat seama că au un protector toată viaţa”.

«Crucificarea albă» e tabloul lui preferat

E pasionat de pictura lui Chagall, tabloul său preferat fiind “Crucificarea albă”, iar filmul pe care îl revede cu plăcere este “Prânzul lui Babette”, o comedie daneză din 1987, câştigătoare a premiului Oscar.

Este acuzat că ar fi aprobat răpiri şi torturi în Argentina

Alegerea lui Bergoglio ca Papă a stârnit şi critici. Este cunoscut că noul pontif şi-a petrecut o mare parte a activităţii sale preoţeşti în timpul dictaturii militare a generalului Videla şi chiar este acuzat că a colaborat cu regimul, în detrimentul cetăţenilor argentinieni. Un laic catolic şi un fost iezuit au vorbit despre presupusele relaţii ale lui Bergoglio cu unul dintre şefii militari din acea vreme, amiralul Massera, acuzându-l că ar fi aprobat răpiri şi torturi!

Are un singur plămân

Ca urmare a vieţii mai mult decât modeste pe care a dus-o alături de părinţii săi în Argentina şi a constituţiei sale firave, pe când era adolescent, noul papă a suferit o infecţie la plămâni şi, astfel, unul i-a fost extirpat. Nici când a luat calea bisericii nu a profitat de ascensiunea sa şi a preferat să trăiască la limita sărăciei, mulţumin- du- se cu strictul necesar.

Sursa: http://www.libertatea.ro//detalii/articol/jorge-mario-bergoglio-noul-papa-439175.html?utm_source=LibertateaNewsletter&utm_campaign=Newsletter&utm_medium=eMail

Lasati un raspuns