Căutare

Cautare:

Categorii

Arhiva

”Poarta spre INFERN” a fost DESCOPERITĂ de OAMENII DE ȘTIINȚĂ! Vezi ce pățești dacă intri acolo!

După mii de ani în care era doar o legendă, ”Poarta spre Infern” a fost descoperită de un grup de cercetători italieni, în orașul turcesc Pamukkale.
Mulți dintre noi am vizitat ”Orașul de bumbac”, așa cum mai este denumit Pamukkale, în Turcia, însă nimeni nu a știut până acum că acolo se află una dintre cele mai vestite legende antice: ”porta spre Infern”, care apare menționată în scrierile marelui geograf grec Strabon.

Oamenii de știință italieni au anunțat că au descoperit în Pamukkale, cunoscut în Antichitate drept Hierapolis, ”Porta Infernului” sau ”Poarta lui Hades (Pluton)”. Potrivit învățatului antic, aici s-ar afla un culoar plin cu vapori denși, letali pentru oricine ar încerca să pătrundă în acest spațiu.

”Acest spațiu este plin de vapori atât de cețoși, că abia vezi solul. Orice animal care ajunge aici moare pe loc. Am aruncat în acest loc vrăbii și au încetat imediat să mai trăiască”, scrie Strabon.

“Am găsit Poarta lui Pluton după ce am reconstituit traseul unui izvor termal, iar izvoarele din Pamukkale provin din peştera unde am descoperit poarta. Oamenii aveau posibilitatea de avedea ritualurile sacre de pe treptele din fașa porții, dar nu puteau ajunge în fața ei. Numai preoţii puteau sta aici. Am putut vedea proprietăţile letale ale peşterii, în timpul săpăturilor. Mai multe păsări au murit, încercând să se apropie de deschizătura caldă. Mai precis, ele au murit imediat fiind omorâte de dioxidul de carbon”, a declarat Francesco D’Andria, șeful echipei de cercetare de la Universitatea Salento, din Lecce, Italia.

El a precizat că în cursul secolului al VI-lea, după Hristos, gura acestei “porţi” a fost astupată de către creştini, “iar la distrugerea locului au contribuit, probabil, şi cutremurele”.
Despre Strabon

Strabon, în varianta latinizată Strabo, s-a născut în anul 63 sau 60 înaintea Erei Noastre, în Amaseia Pontica (astăzi Amasya) și a murit în anul 21 sau 26 după Hristos. Strabon era de fapt o poreclă, însemnând Sașiul, purtată de un vestit istoric și geograf antic grec. A studiat în Asia Minor, Armenia, Grecia, Roma și Alexandria și a călătorit în Europa, Africa și Asia Mică, până la Marea Roșie.

Primele schițe istorice, cuprinse în 47 cărți, scrise probabil între 27 î. Hr. și 7 d. Hr, citate de autori ce i-au urmat, s-au pierdut aproape în întregime.

Apoi a scris Geografia, pe baza propriilor observații și a operelor predecesorilor săi, inclusiv Homer, Eratosthenes, Polybius și Poseidonius. Lucrarea conține, pe lângă material istoric, o serie de descrieri de locuri (clima, relieful, hidrografia) și popoare, cu aspecte etnografice și mitologice, constituind un bogat izvor de cunoștințe despre lumea antică. Valoarea lucrării este inegală, în mare măsură fiindcă Strabo a avut o încrderere deplină în scrierile lui Homer, considerând că acesta a avut o cunoaștere exactă a locurilor și neamurilor despre care narează în epopeile sale și deoarece nu a inclus datele din Istoriile lui Herodot.

Geografia s-a păstrat aproape în întregime , cu excepția unui fragment al cărții a 7-a, din care însă au rămas totuși numeroase fragmente. Lucrarea este împărțită în 17 cărți.:
2 cărți introductive (discuție despre definiția și cadrul geografiei)
8 cărți despre Europa
6 cărți despre Asia
1 carte despre Africa, mai ales Egipt.

Lasati un raspuns