Căutare

Cautare:

Categorii

Arhiva

Când crucea e pe bani

Să ceri într-o ţară ca România deconectarea Bisericii de la fagurele cu bani din bugetul de stat este ca şi cum ai cere legalizarea prostituţiei. E o idee bună pentru adepţii non-intervenţionismului statal şi pentru cetăţenii cărora le place în mod real să aibă un cuvânt de spus cu privire la cheltuirea banilor publici, însă rămâne doar un subiect de creat valuri în presă. De aceea, iniţiativa deputatului PSD Remus Cernea va ţine, din păcate, doar o plăcută companie pletelor sale în stil hippie-folk, pe panoplia care îi clădeşte imaginea de politician nonconformist, antisistem.

Cum să ceri aşa ceva, într-o ţară în care, zi de zi, milioane de oameni îşi pun viaţa în pericol, preferând să ia mâna de pe volanul maşinii sau de pe barele de care stau agăţaţi în autobuze, pentru a duce la îndeplinire, cu priviri înspăimântate, un ritual adus la stadiul de reflex lipsit de orice spiritual: făcutul crucii în preajma oricărei biserici? Sunt aceiaşi oameni care nu trec pragul unei biserici decât la ocazii festive, când de obicei spiritualitatea se împacă bine cu un stomac plin.

Cum să ceri unor parlamentari să aprobe aşa o lege, când argumentul suprem pentru care Biserica se bucură de zecile de milioane de euro de la stat este adus de unul ca Ioan Oltean (PDL), vicepreşedintele Camerei Deputaţilor: „Unde e credinţă şi teamă de Doamne-Doamne, o să fie bine pentru toată lumea”? Nu s-a inventat încă politicianul român care să îşi taie singur craca de sub picioare şi să voteze împotriva banilor de stat ai Bisericii, atâta vreme cât preotul este parte integrantă a campaniei electorale. Poate doar politicianul Remus Cernea, care nu şi-a făcut campanie electorală la picior, pe uliţe de sat, unde popa rivalizează cu primarul la influenţă de vot.

Cum să nu mai dai 71 de milioane de euro Bisericii, cât au primit cultele în 2012, într-o ţară în care preoţii nu te însoţesc doar la botez, nuntă şi înmormântare, ci pogoară Sfântul Duh şi asupra unui lift de spital căruia i se taie panglica de inaugurare, şi la alegerile conducerii PSD din Timiş?

Nu ai cum, şi asta o ştie până şi Radu Mazăre, primarul Constanţei, primul politician care a sărit public în apărarea banilor de stat ai Bisericii, ameninţându-l pe Remus Cernea că „îi rupe picioarele” dacă îl mai prinde pe la malul mării.

Nu contează că Mazăre este acel domn care circulă la toate ocaziile, fie că e vot, prezentare de modă sau miting de partid, cu un alai de căprioare din categoria „barely legal”, cărora bodyguarzii de club nu ştiu ce să le verifice mai întâi – buletinul sau decolteurile îmbelşugate. În ochii românilor, el rămâne de ani de zile acel golan care ştie să petreacă până i se congestionează ochii, dar nu uită să-şi facă cruce când vede o biserică.

Nu ar fi o problemă să dăm bani de la stat Bisericii, cum nu e o problemă să sponsorizăm din buget, ca cetăţeni, cinematografia, literatura sau ştiinţa, dacă am şti că Biserica ar intra în colaps fără banii noştri. Dacă am şti că Biserica este ceva fără de care nu putem trăi şi care nu ar face faţă în economia de piaţă care nu ţine cont de spirit, ci doar de cashflow. Nu ne-am supăra că sponsorizăm o pădure care conţine şi uscături, pentru că aşa cum cinematografia, arta şi ştiinţa adapă cu bani de la stat tot felul de emanaţi ridicoli, am suporta şi o Biserică de stat, cu specimene care se prefac că sunt mesagerii Domnului pe pământ.

Dar nu e cazul. În România, Biserica Ortodoxă Română a avut în 2011 un profit mai mare decât McDonald’s, decât afacerile cu energie electrică sau decât regii asfaltărilor: 6,6 milioane de euro.

Patriarhia Ortodoxă a Înalt Prea Fericitului Daniel a pliat Duhul Sfânt după un model de business, ca să facă faţă provocărilor modernităţii. Lumânările, candelele şi vasele de apă sfinţită de Bobotează sunt produse cu etichetă „made by BOR”, în făbricuţe proprii, şi se îmbină plăcut cu autocarele cu numere de înmatriculare BOR ale agenţiilor de turism ecumenic ale Patriarhiei sau cu trustul de presă Trinitas, echipat ţais ca orice rival din lumea necurată a mass media de rând.

Preoţii din România, cei mai mulţi dintre ei, sunt acei oameni care odată intraţi în scara blocului sau ajunşi la poarta casei, capătă brusc puteri de „mascaţi” de la forţele speciale, aproape dând uşa de perete pentru a duce la îndeplinire mandatul Domnului de stropire cu sfinţenie a pereţilor caselor de român, pe bani.

Bisericile din România, multe dintre ele, sunt acele clădiri în parcările cărora, dacă te uiţi, poţi cu uşurinţă crede că ai nimerit la vreo multinaţională, pe locurile de parcare rezervate executivilor.

Pentru mulţi tineri, preoţia a ajuns un fel de admitere în barou sau în corpul notarilor publici. Dacă ai primit o parohie, ai ajuns deja în Rai, cel puţin material vorbind.

Nu e cazul să ne îngrijorăm pentru buna funcţionare a Bisericii în România, fără bani de la stat. Dacă ritmul de creştere a pădurii amazoniene ar fi acelaşi cu cel al construcţiei de biserici din România, activiştii de mediu ar muri de foame. În România nu se închid biserici, se închid şcoli şi spitale. În România nu se construiesc autostrăzi sau parcuri, ci Catedrala Mântuirii Neamului.

Mulţi bani pentru acest ritm de creştere, atât al preoţilor, cât şi al bisericilor, vin de la privat, nu de la stat. Dar în România nu atât Biserica are nevoie de banii statului, ci statul, şi mai precis politicienii au nevoie să dea bani Bisericii. Altfel, cum ar mai sta politicieni ca Oltean sau Mazăre în faţa oamenilor care îşi fac cruce din reflex pavlovian?

 

Sursa: http://www.gandul.info/puterea-gandului/cand-crucea-e-pe-bani-10721845

Lasati un raspuns