Căutare

Cautare:

Categorii

Arhiva

Elemente esenţiale vieţii au fost găsite în abundenţă pe un alt corp din sistemul nostru solar

Un nou studiu demonstrează că peroxidul de oxigen, un element important în susţinerea vieţii, se găseşte în abundenţă pe suprafaţa satelitului lui Jupiter, Europa.

„Viaţa, aşa cum o ştim noi, are nevoie de apă lichidă, elemente precum carbonul, azot, fosfor şi sulf  dar şi de o formă de energie chimică pentru a porni acest proces al vieţii”, a declarat dr. Kevin Hand de la NASA’s Jet Propulsion Laboratory, Pasadena. 

„Europa are apa lichidă şi elementele iar noi credem că alţi compuşi precum peroxidul ar putea asigura o parte importantă din acea energie necesară. Disponibilitatea oxidanţilor precum peroxidul a avut un rol important în dezvoltarea vieţii multicelulare complexe, aici pe Pământ”, a adăugat acesta.

Dr. Hand şi colegul său, Mike Brown de la California Institute of Technology din Pasadena, cred că peroxidul de oxigen este un factor important care arată dacă oceanul de apă lichidă aflat sub crusta de gheaţă a Europei poate susţine viaţa şi asta pentru că peroxidul de oxigen se descompune în oxigen atunci când este amestecat cu apa.

„Pe Europa, compuşii găsiţi în abundenţă precum peroxidul ar putea ajuta la asigurarea energiei chimice necesare pentru susţinere vieţii în apă, în cazul în care peroxidul ar fi amestecat în ocean”, a explicat dr. Hand.

Specialiştii au analizat informaţiile colectate de la două instrumente de pe telescopul Keck II, din Mauna Kea, Hawaii, de-a lungul a 4 nopţi în anul 2011. Cea mai mare concentraţie de peroxid găsită aici s-a aflat pe faţa Europei care conduce întotdeauna orbita în jurul lui Jupiter.

 

Sursa: http://www.descopera.ro/dnews/10729516-elemente-esentiale-vietii-au-fost-gasite-in-abundenta-pe-un-alt-corp-din-sistemul-nostru-solar

Lasati un raspuns