Căutare

Cautare:

Categorii

Arhiva

Papa Francisc, despre victimele cutremurului din Iran

Papa Francisc şi-a exprimat miercuri, la finalul audienţei generale, în Piaţa Sfântul Petru, “apropierea” faţă de victimele cutremurului ce a afectat marţi sudul Iranului.

“Să ne rugăm pentru aceşti fraţi şi aceste surori din Iran”, a spus el, exprimându-şi “apropierea faţă de populaţiile afectate de această calamitate”.

Înaintea audienţei, Papa argentinian a efectuat un tur al pieţei, la bordul unui papamobil descoperit.

Papii obişnuiesc ca la sfârşitul audienţelor generale să îşi exprime solidaritatea şi cer credincioşilor să se roage pentru victimele catastrofelor naturale.

O zonă rurală din sudul Iranului a fost afectată grav, marţi, de un cutremur în care au murit peste 40 de persoane, iar alte sute de persoane au fost rănite. Aproximativ 800 de case au fost distruse de cutremurul cu magnitudinea 6,1, al cărui epicentru s-a aflat la aproximativ 89 de kilometri sus-est de oraşul Bandar Boushehr.

 

Sursa: http://www.cotidianul.ro/papa-francisc-despre-victimele-cutremurului-din-iran-210965/

Lasati un raspuns