Postul – scara catre cer
De ce postim? Care-i sensul postului pentru noi din punct de vedere duhovnicesc si trupesc?
Intelesurile postului sunt multe si profunde. Ma voi limita in cele scrise mai jos doar la cateva aspecte in ceea ce priveste postul.
Dupa Sfanta Scriptura inca din timpurile Vechiului Testament, postul a fost unul dintre elementele principale ale vietii religioase. Regii posteau, profetii si carturarii din Israel posteau si ei inainte de a primi si vesti oamenilor Cuvantul lui Dumnezeu, dar si oamenii obisnuiti posteau in semn de pocainta, ca prin infranare, sa-si arate dragostea lor fata de Dumnezeu.
Iisus Hristos ne arata importanta postului nu numai cu cuvantul, ci si cu viata Sa. Inainte de a-Si incepe opera de Rascumparare, se retrage in pustiul Iordanului, unde petrece, timp de patruzeci de zile, in rugaciune si post aspru, pentru ca, apoi, sa iasa biruitor din intreita ispitire intinsa de Satana. El s-a supus de buna voie acestor nevointe si ispite, ca sa ne demonstreze prin exemplul Sau necesitatea si eficacitatea infranarii de la mancare in lupta contra ispitelor. Si totusi anumite momente din Sf. Scriptura ne pot duce cu gandul la faptul ca Hristos nu ar fi avut o parere sublima despre post. De exemplu, atunci cand fariseii s-au apropiat de Iisus si l-au intrebat: “De ce ucenicii lui Ioan si ucenicii fariseilor postesc, iar ucenicii Tai nu postesc? “. Domnul le-a zis: „Pot, oare, prietenii mirelui sa posteasca cat timp este mirele cu ei? Cata vreme au pe mire cu ei, nu pot sa posteasca. Dar vor veni zile, cand se va lua mirele de la ei si atunci vor posti in acele zile” (Marcu 2.19-20).
Este nevoie sa ne imaginam pentru o clipa ce viata au dus Hristos si ucenicii Sai, pentru a intelege cele spuse mai sus. A fost viata unui Invatator, care, impreuna cu ucenicii Lui, umblau din oras in oras, din sat in sat vestind oamenilor Cuvantul lui Dumnezeu si savarsind minuni. Uneori El era primit cu dragoste, alteori – neprietenos. Uneori statea la masa cu oameni bogati si influenti, fariseii si carturarii, dar de cele mai multe ori il gasim in casele saracilor. Si cand Hristos intra in casa cuiva, nu pretindea pentru sine o masa speciala, ci manca ceea ce i se oferea. Alta data, intr-o sambata, a doua dupa Pasti, Iisus mergea prin semanaturi si ucenicii Lui smulgeau spice, le frecau cu mainile si mancau, incalcand astfel sambata. De ce Iisus permite aceste lucruri sa se intample? Pentru ca timpul alocat Lui, pentru Opera Sa mantuitoare, a fost prea scurt, asa ca Domnul s-a concentrat asupra a ceea ce era principal si a lasat deoparte tot ce era mai putin important. Acesta a fost motivul pentru care Iisus nu a respectat intodeauna prescriptiile Legii Vechi cu privire la post sau sabat. Nu am gasit indicatii in Sf. Evanghelie ca Hristos ar fi tinut un regim alimentar special. El a mancat carne, la masa de Paste cu ucenicii Sai, a consumat peste, a mancat tot ce i s-a oferit Lui si ucenicilor Sai.
Dar, cu toate acestea, nu inseamna ca Hristos a dispretuit postul. Ne amintim ca, atunci cand ucenicii Sai nu au putut vindeca tanarul posedat de diavol si l-au intrebat: “De ce noi n-am putut sa-l scoatem?” Iisus le-a raspuns: “Dar acest neam de demoni nu iese decat numai cu rugaciune si cu post” (Matei 17:21).
A sosit si momentul cand li s-a luat ,,Mirele”, atunci ucenicii si-au adus aminte de cuvintele Lui Iisus, reinviid postul unit cu rugaciune si fapte bune. In Faptele Apostolilor se mentioneaza faptul ca apostolii respectau postul (Fapte 13,2-3).
Ce este postul? Daca vorbim despre partea lui exterioara, postul trupesc – inseamna abtinerea de la unele alimente: carne, produse lactate, oua si alte produse de origine animala. In Postul Mare se consuma de doua ori peste, la Bunavestire si la Florii. In plus, nu este voie de consumat bauturi alcolice. De asemenea postul implica si abstinenta pentru casatoriti.
Dar toate acestea sunt numai partea exterioara a postului. Si trebuie sa ne amintim ca postim nu sa flamanzim, ci scopul nostru este de a ne inalta in viata duhovniceasca. Neconsumarea unor alimente nu ar trebui sa fie un scop in sine. La urma urmei, exista multe motive pentru care o persoana nu poate posti – de exemplu, boala, batranete, de saracie. Postul este pentru oamenii sanatosi, pentru cei bolnavi suferinta este postul lor. Postul nu este lasat sa omoare omul si cei bolnavi trebuie sa asculte indicatiile medicilor in ceea ce priveste alimentarea lor si sa le respecte.
Nu este ingaduit sa obligam copiii mici sa posteasca. Putem totusi stabili treptat niste restrictii in alimentatia lor fara sa le periclitam sanatatea, iar pe masura ce cresc, trebuie sa-i educam, facandu-i constienti de orice lucru care se petrece in Biserica – sa se inchine, sa se roage si sa posteasca.
Exista alte situatii speciale: calatorim sau mergem in ospetie, primim oaspeti sau avem o zi deosebita in viata noastra si suntem in imposibilitatea de a se conforma pe deplin cu postul, pentru ca acele momente nu depind in totalitate de noi. Uneori oamenii ma intreaba: “Parinte ce se intampla daca in post sunt invitat la o zi de nastere sau un alt eveniment si se ofera spre mancare de frupt, pot sa mananc sau este pacat? Cred ca intrebarea ar trebui sa fie pusa altfel: Sa merg sau sa nu merg? Daca ne-am decis sa mergem, nu se poate ca intr-o atmosfera de bucurie sa stam cu fata posomorata si refuzand bucatele puse inainte sa facem ca ceilalti sa se simta prost, cred ca gresim. Domnul Iisus Hristos a spus: „Cand postiti, nu fiti tristi ca fatarnicii; ca ei isi smolesc fetele, ca sa se arate oamenilor ca postesc. Adevarat graiesc voua, si-au luat plata lor.Tu insa, cand postesti, unge capul tau si fata ta o spala,ca sa nu te arati oamenilor ca postesti, ci Tatalui tau care este in ascuns, si Tatal tau, Care vede in ascuns, iti va rasplati tie.” (Matei 6:16-18). Cu aceste cuvinte Domnul ne invata ca postul este de doua feluri : exterior si interior. Sa vedem care este postul interior.
Mai intai de toate, sa citim acest scurt pasaj din proorocul Isaia:
Pentru ce sa postim, daca Tu nu vezi? La ce sa ne smerim sufletul nostru, daca Tu nu iei aminte? Da, in zi de post, voi va vedeti de treburile voastre si asupriti pe toti lucratorii vostri. Voi postiti ca sa va certati si sa va sfaditi si sa bateti furiosi cu pumnul; nu postiti cum se cuvine zilei aceleia, ca glasul vostru sa se auda sus. Este oare acesta un post care Imi place, o zi in care omul isi smereste sufletul sau? Sa-si plece capul ca o trestie, sa se culce pe sac si in cenusa, oare acesta se cheama post, zi placuta Domnului? Nu stiti voi postul care Imi place? – zice Domnul. Rupeti lanturile nedreptatii, dezlegati legaturile jugului, dati drumul celor asupriti si sfaramati jugul lor. Imparte painea ta cu cel flamand, adaposteste in casa pe cel sarman, pe cel gol imbraca-l si nu te ascunde de cel de un neam cu tine.Atunci lumina ta va rasari ca zorile si tamaduirea ta se va grabi. Dreptatea ta va merge inaintea ta, iar in urma ta slava lui Dumnezeu.Atunci vei striga si Domnul te va auzi; la strigatul tau El va zice: Iata-ma! Daca tu indepartezi din mijlocul tau asuprirea, amenintarea cu mana si cuvantul de cartire,Daca dai painea ta celui flamand si tu saturi sufletul amarat, lumina ta va rasari in intuneric si bezna ta va fi ca miezul zilei. Domnul te va calauzi necontenit si in pustiu va satura sufletul tau. El va da tarie oaselor tale si vei fi ca o gradina adapata, ca un izvor de apa vie, care nu seaca niciodata (Isaia 58.3-11).
Dupa cum puteti vedea, chiar si in timpurile Vechiului Testament, a existat o idee clara a ceea ce ar trebui sa fie un post. “Pentru ce sa postim, daca Tu nu vezi? – ii reproseaza cel ce posteste lui Dumnezeu. Acest lucru se datoreaza faptului ca postind a omis ceea ce era mai important. Proorocul ne invata ca, daca cineva posteste si in acelasi timp ,, se cearta, se sfadeste si il bate pe altul furios cu pumnul “, atunci acest post nu este placut lui Dumnezeu.
Adesea intr-un mediu crestin poate fi observata o asemenea imagine. Oamenii traiesc bine, se distreaza impreuna, se impaca, dar vine postul si devin iritati, amarati, tristi ajungand sa se certe unul cu celalalt. Acest lucru se intampla deoarece, prin abtinerea de la mancare, oamenii isi smeresc astfel trupul si pornirile trupesti, iar toata acesta energie negativa o varsa peste capul altor persoane. In cazul in care se intampla acest lucru, trebuie sa recunoastem ca acest mod de a posti nu este placut lui Dumnezeu si despre acest mod de a posti ne vorbeste mai sus proorocul Isaia. Nu postim pentru ” sfada si cearta”, dar pentru a fi impacati cu Dumnezeu si unul cu celalalt. Postul trebuie sa canalizeze energia noastra spirituala spre fapte bune.
Potrivit profetului, a posti inseamna: a imbraca pe cei goi, a hrani pe cei flamanzi, a imparti painea noastra cu ceilalti. Iar esenta postului este exprimata in cuvintele: ” Daca dai painea ta celui flamand – lumina ta va rasari in intuneric.” In Postul Mare este momentul cand trebuie sa uitam de noi insine si sa invetam sa ne jertfim pentru binele altora. Postul ne este dat pentru ca fiecare din noi sa privim spre viata noastra din aceasta perspectiva. Acest lucru este mult mai important si mult mai dificil de indeplinit, decat abtinerea de la orice fel de mancare sau bautura. Daca nerespectand postul trupesc putem gasi adesea o scuza (de boala, de calatorie, de saracie, s.a.m.d.), in ceea ce priveste neglijenta fata de starea noastra sufleteasca, nu vom avea iertare.
Despre sensul real al postului ne amintesc si aceste stihiri din Triod care sunt cantate la inceputul Postului Mare: “Postind, fratilor, trupeste, sa postim si duhovniceste. Sa dezlegam toata legatura nedreptatii. Sa rupem incurcaturile tocmelilor celor silnice. Tot inscrisul nedrept sa-l desfacem. Sa dam flamanzilor paine si pe saracii cei fara de case sa-i aducem in casele noastre; ca sa luam de la Hristos Dumnezeu mare mila… Veniti credinciosilor sa lucram la lumina lucrurilor lui Dumnezeu; sa umblam cu chip smerit ca ziua. Toata vorbirea de rau a aproapelui sa o lepadam de la noi, nepunandu-i impiedicare spre sminteala. Sa lasam desfatarea trupeasca, sa sporim darurile sufletului, sa dam celor lipsiti de paine, si sa ne apropiem catre Hristos cu pocainta strigand: Dumnezeul nostru miluieste-ne pe noi”.
Biserica ne cheama sa tratam vremea postului in mod creativ: sa sporim darurile sufletului. Postul mare este momentul cand ne curatim sufletul nostru de pacate pentru a ne apropia de Dumnezeu, de Biserica si de oameni. Nu intamplator acest post mare cade intodeuna primavara. Pe parcursul unui an de zile, natura trece printr-un ciclu: nastere, inflorire, maturitate si ofilirea urmata de o iarna istovitoare. Acest lucru poate fi comparat cu starea sufletului nostru. Exista momente cand sufletul nostru renaste, infloreste, dar apoi se raceste din nou, devenim indiferenti, ne tavalim iarasi in lucrurile noastre pamantesti. Vine toamna, apoi iarna in suflet. Dar de fiecare data Postul vine ca o primavara duhovniceasca noua, oferindu-ne posibilitatea de a ne reinnoi spiritual, a inflori florile virtutilor, pentru a aduce roadele pocaintei.
Postul Mare ne pregateste pentru Saptamana Mare si Sfanta, pentru intalnirea noastra cu Hristos cel rastignit si inviat. Scopul si semnificatia postului consta in faptul caci urmand lui Hristos ne apropiem mai mult de El, iar curatindu-ne sufletul si trupul, avem posibilitatea, cu inima curata sa primim, in Noaptea de Inviere, Vestea cea Mare, adusa de catre Domnul nostru Iisus Hristos. In noaptea de Pasti, vom auzi cu totii cuvintele Sf. Ioan Gura de Aur: ,,cei ce au postit si cei care nu au postit se se bucure de acesta sarbatoare duhovniceasca si sa guste din Mielul duhovnicesc, care este Hristos”. Dar cred ca cei mai multi dintre noi stiu, din experienta personala, din slujbele care se savarsesc in Biserica, mai ales, cei ce se ostenesc si postesc, ce bucurie simt in sufletul lor in acele momente, mai ales daca sunt receptivi la tot ceea ce aud in Sfanta Biserica pe parcursul Postului Mare si mai ales in Saptamana Mare care este incarcata in atatea evenimente culminand cu bucuria Pastelui.
Intrand intr-o biserica in timpul slujbei de post, intelegem imediat ce inseamna aceasta expresie oarecum contradictorie. O anumita tristete tainica patrunde slujbele: vesmintele sunt intunecate, slujbele mai lungi decat de obicei si mai “monotone”. Apoi incepem sa realizam ca aceasta lungime si “monotonie” a slujbelor sunt necesare dacã dorim sã descoperim tainic lucrarea nevazuta a slujbei in noi. Incetul cu incetul incepem sa simtim ca aceasta tristete este, intr-adevar, “luminoasa”, ca o transformare tainica este gata sa se petreaca in noi. Este ca si cum am ajunge intr-un loc in care zgomotele si agitatia vietii, a strazii, a tot ceea ce de obicei ne umple zilele si chiar noptile, nu au acces – un loc in care toate acestea nu mai au nici o putere. Tot ceea ce ni se parea atat de important incat ne umplea mintea, acea stare de neliniste care a devenit, practic, a doua natura, dispare undeva, iar noi ne simtim liberi, usori, fericiti. Nu este vorba despre acea fericire superficiala care vine si pleaca de douazeci de ori intr-o zi si este atat de fragila si trecatoare; este o fericire care vine din aceea ca sufletul a atins o “alta lume”, a luminii, pacii si increderii.
In Postul Mare fiecare dintre noi putem face cel putin un mic efort duhovnicesc. De exemplu, sa inmultim rugaciunea bucurandu-ne de dulceata ei, sa hotaram sa nu judecam pe nimeni cu voce tare. Daca putem rezista timp de sase saptamani, sa nu judecam pe nimeni, acesta va fi un lucru minunat. Desigur, acesta nu inseamna ca ar trebui sa se abtinem de a judeca numai in timpul Postului Mare, dar din moment ce nu judecam pe unul sau altul in fiecare zi, este o sansa de a ne pazi limba, cel putin temporar, pentru orice judecata a aproapelui. Dupa cateva saptamani de un astfel de exercitiu duhovnicesc vom vedea daca s-a schimbat ceva in atitudinea noastra fata de cei ce ne inconjoara, sau nu.
Putem, de asemenea, lua hotararea sa nu ne certam cu nimeni, sa nu suparam pe cineva. Acest lucru poate fi foarte dificil, mai ales cand e vorba de vecinii nostri sau colegii de servici, familia noastra. Dar daca putem, cel putin in zilele Postului Mare se ne abtinem de la manie, acest lucru va fi mult mai pretios pentru Dumnezeu, dar si pentru fiecare dintre noi, decat abtinerea de la unele alimente. Domnul a spus, ” Nu ceea ce intra in gura spurca pe om, ci ceea ce iese din gura, aceea spurca pe om…. Caci din inima ies: ganduri rele, ucideri, adultere, desfranari, furtisaguri, marturii mincinoase, hule. ” (Matei 15. 11, 19).
Avem un suflet si o gura, unul este omul nostru interior, iar altul instrumentul prin care acest om launtric se descopera. Si daca nu putem transforma imediat omul nostru launtric, ar trebui cel putin sa muncim asupra „instrumentului” sau. Deseori oamenii intreaba cum sa scape de manie, cum sa faca sa nu se mai manie pe cineva. O modalitate – in momentul cand furia se aprinde in inima ta si te simti coplesit si gata sa-ti versi veninul – inchide gura si sa nu o deschizi atat timp pana ce trece acesta criza de furie. Suprimarea furiei este neplacuta si durerosa, dar daca invatam, cel putin acest lucru, apoi putem sa contiuam sa lucram si asupra sufletului. Si Postul Mare este ideal pentru a face primul pas. Daca nu am facut acest lucru pana azi, acum este momentul cand putem incepe.
Este de asemenea timpul potrivit pentru a citi o carte religioasa. Scopul acestei citiri nu este numai acela de a ne imbogati cunostintele despre religie; ci, in primul rand, de a ne curati mintea noastra de toate cele de care e plina de obicei. Este pur si simplu incredibil cat de aglomerata este mintea noastra cu tot felul de griji si interese, framantari si sentimente, si cat de putin controlam aceasta aglomerare. Prin citirea unei carti religioase, prin concentrarea atentiei asupra a ceva total diferit de cuprinsul obisnuit al gandirii noastre, se creeaza prin sine o alta atmosfera mentala si duhovniceasca. De multe ori noi, crestinii ortodocsi cu saptamanile si lunile nu deschide Sf. Scriptura. Si putem observa ca, chiar daca anumite lucruri din Biblie se gasesc in memoria noastra, Sf. Evanghelie devine tot mai putin cartea propriei noastre vieti, vedem foarte rar in ea o reflectare a adevaratei vieti duhovnicesti. Prin urmare, daca nu avem suficient timp in alte zile de a citi Evanghelia, cel putin in zilele Postului Mare sa citim aceste pagini prin care Domnul ne vorbeste, ne da un exemplu de o viata cu adevarat crestina.
In Postul Mare este util de a citi si din Vechiul Testament. Nu este o coincidenta faptul ca la slujbele din Postul Mare in biserica se citeste din Cartea Facerii si Cartea lui Iov si din Proverbele lui Solomon. Biserica a ales aceste carti, deoarece acestea au o valoare deosebit de instructiva. Din Cartea Facerii invatam despre crearea lumii si sensul existentei sale.Cartea lui Iov ne vorbeste despre modul in care Dumnezeu mangaie suferintele omului in necazuri. Din Cartea Proverbelor, putem obtine foarte multe invataturi morale utile. Si daca, in mod normal, nu avem timp pentru a citi aceste carti, in Postul Mare trebuie sa facem un efort de a gasi timp pentru aceasta.
In timpul Postului Mare de mare folos ne sunt si scriirile sfintilor parinti. Nu intamplator, in a doua saptamana a Postului Mare, Biserica il pomeneste pe Sfantul Grigorie Palama, in a patra saptamana – Sf. Ioan Scararul, a cincea – Sf. Maria Egipteanca. Experienta de viata prin care a trecut Maria Egipteanca, scrierile Sf. Ioan Scararul si Sf. Grigorie Palama, precum si altor Sfinti Parinti ai Bisericii ne pot fi de ajutor daca vom intelege sensul cuvintelor lor si sa incercam sa punem in practica ceea ce ne invata ei. Desigur, deschizand “Scara” Sf. Ioan, multi dintre noi ne dam seama ca aceasta este o carte, pe care, nu toata lumea poate sa o inteleaga, pentru ca vorbeste despre lucruri prea mari. Si totusi “Scara”, incepe cu renuntarea la lume – este prima etapa a urcusului duhovnicesc. Mi-e teama ca nici unul dintre noi, nici macar pe aceasta prima trepta nu ne-am suit.
Pentru cei casatoriti, pe langa cele spuse mai sus, postul presupune si abstinenta de la relatiile sexuale conjugale. Si aici pot exista exceptii. De exemplu, sotia credincioasa doreste sa posteasca si sa se abtina de la relatiile conjugale, iar barbatul necredincios nu vrea. Nu este permis ca postul sa distruga familia. Sf. Ioan Gura de Aur ne invata ca “cea care se abtine impotriva vointei sotului ei, nu numai ca va pierde rasplata pentru infranare, dar va raspunde si pentru adulterul sotului sau. De ce? Pentru ca il priveaza de un act legal, aruncandu-l in iadul desfranarii.” In unele cazuri, o persoana trebuie sa-si sacrifice propria evlavie si normele ascetice pentru a mentine integritatea familiei.
Sfantul Ioan Gura de Aur remarca: “Nu postul in sine, ci numai postul adevarat poate mantui pe om. Postesti! Bine faci, dar arata-mi aceasta prin fapte. Intrebi: prin care fapte? Iata-le: daca vezi un sarac, indura-te spre el, daca il vezi fericit pe vecinul tau, nu-l invidia. Nu numai gura ta trebuie sa posteasca, ci si ochii si urechile si mainile si picioarele tale, toate madularele trupului tau. Sa posteasca mainile, tinandu-le curate de averea nedreapta si de castig nedrept, sa posteasca picioarele, neumbland dupa petreceri necuviincioase. Sa posteasca ochii, neprivind in laturi cu pofta si lacomie. Sa posteasca urechile, neascultand clevetirile si vorbele pacatoase”.
In concluzie, postul este o perioada de pocainta, de convertire, de schimbarea felului nostru de a gandi, de a vedea si de a trai, o intoarcere a noastra catre Dumnezeu, o dezlipire de pacat si o alipire de Dumnezeu, o infranare de la orice lacomie materiala din lumea aceasta si o infranare de la orice este rau : cuvant, gand sau fapta, si o cultivare a tot ce este bun, prin felul de a gandi, a vorbi sau a faptui. Nu trebuie sa lasam pornirile sa se aprida, ci in momentele grele sa ne controlam, sa ne linistim emotiile. Si daca vom invata sa raspundem acestor instincte sau porniri pacatoase si sa ne echilibram, sa ne calmam, uite-ca am urcat cel putin o treapta a scarii care duce catre cer. Postul este deci, o perioada de intarire, disciplinare a vointei noastre, cand ne pocaim mai intens si cerem mult si insistent iertarea pacatelor, izbavirea de un trecut apasator si cerem ajutor pentru savarsirea binelui. Postul trebuie sa se faca intru smerenie si intru bucurie. Postul este un exerciu al libertatii noastre, de aceea, Biserica ne propune postul, nu il impune. Postul este o perioada de inaltare, de ridicare, de urcus duhovnicesc. Postul este aducator si de bucurie, lacrimile pocaintei aduc inceputul bucuriei – bucuria iertarii. In masura in care am adunat in timpul postului Lumina din Scripturi, din rugaciune si din faptele bune, in masura ceea ne putem bucura in noaptea invierii de Lumina Invierii lui Hristos.
Sa rugam pe Hristos – Domnul sa ne ajute ca in aceasta perioada a Sfantului si Marelui Post al Pastilor sa unim postul cu cele doua aripi ale sale: rugaciunea si milostenia facute cu smerenie dupa puterile fiecaruia si sa simtim treptat postind bucuria intalnirii noastre cu Hristos cel rastignit si inviat pentru mantuirea noastra. Amin
Preot Lupu Vasile
Parohia Gainesti
Protopopiatul Falticeni
Sursa: http://www.crestinortodox.ro/post/postul-scara-catre-139955.html
