Căutare

Cautare:

Categorii

Arhiva

Vedetele au înlocuit bisericile din România cu templele budiste, după ce au dat de necaz

E o modă printre vedetele noastre să-şi caute liniştea sufletească departe de ţară, în temple budiste.

Pe acest drum au pornit, cu bocceluţa în spinare, Cătălin Botezatu, Rita Mureşan, Iulia Vântur, Andreea Raicu şi Florentina Opriş. Că e vorba de miracole sau doar de autosugestie, toţi susţin cu îndârjire că s-au întors din aceste vacanţe spirituale plini de energie şi mai optimişti.

Iulia Vântur a făcut baie în Gange

Iulia Vântur, ştirista postului PRO TV, a fost printre primele VIP-uri care au păşit pe poteca spre templele budiste. Epuizată, după ani grei şi stresanţi de muncă în televiziune, Iulia a visat la o astfel de vacanţă, iar dorinţa ei s-a împlinit în urmă cu trei ani: “India e locul unde sufletul meu şi-a găsit pacea, s-a hrănit cu frumos”, avea să povestească la revenirea în ţară. Vedeta a făcut baie în Gange, considerat sacru de hinduşi, a plantat copaci şi s-a rugat în temple.

Andreea Raicu şi-a găsit pacea în India

Anul trecut, Andreea Raicu şi-a plănuit cu minuţiozitate plecarea în India. Şi-a făcut, ca orice turist isteţ, toate vaccinurile şi s-a documentat temeinic, pentru a nu avea surprize neplăcute. Deşi a plecat cu inima strânsă, căci în India există multă sărăcie, Andreea şi-a schimbat brusc părerea, la faţa locului: “A fost o călătorie în care am reuşit să mă relaxez cum n-am mai făcut-o vreodată”, a declarat ea la întoarcerea din ţară. În India, vedeta a sta mai multe zile într-un ashram (un lăcaş de rugăciune colectivă – n.r.).

Bote, în căutarea sănătăţii şi a dragostei

Supărat că nu-şi găseşte jumătatea, dar şi că are serioase probleme de sănătate, Cătălin Botezatu a bifat două călătorii spirituale în Sri Lanka, semn că prima i-a priit. Designerul s-a rugat în templul lui Buddha, dar şi în cel al zeiţei iubirii, Parvati, în speranţa că toate necazurile care îl urmăresc se vor topi ca prin farmec.

Florentina Opriş a deplâns în Tibet moartea soţului

Vara trecută, vedeta postului Prima TV Florentina Opriş s-a recules în Tibet, pe Acoperişul Lumii, căci nu reuşea să-şi revină după moartea fulgerătoare a partenerului ei de viaţă: “Soţul meu a plecat la cer şi iată-mă, mă rog şi plâng într-o sacră mănăstire tibetană. Trec de la o stare la alta”, a mărturisit ea. Instructoarea de fitness s-a recules şi în India, la templele budiste.

Rita Mureşan a dat 2.000 de euro pe cursuri de purificare

Rita Mureşan este familiarizată cu deplasările spirituale, căci a petrecut aproape o lună în Brazilia, unde l-a cunoscut pe John of God, un vestit tămăduitor. Ea a urmat şi câteva cursuri de iniţiere în ritualurile şamanice de purificare, pe care a cheltuit 2.000 de euro. Rita a povestit că a ales să facă acest pas după ce fiica ei, Rebecca (15 ani), a suferit un accident atât de grav la mână, încât nu şi-a revenit nici după şase operaţii.

Sursa: http://www.libertatea.ro//detalii/articol/iulia-vantur-botezatu-raicu-florentina-opris-rita-muresan-442282.html?utm_source=LibertateaNewsletter&utm_campaign=Newsletter&utm_medium=eMail

Lasati un raspuns