Căutare

Cautare:

Categorii

Arhiva

Cât a costat Catedrala Mântuirii Neamului şi de unde vin banii pentru lucrări

Costul lucrărilor, până la etapa roşu-gri (fără finisaje), a fost estimat, în 2010, la 100 de milioane de euro cu TVA. Potrivit purtătorului de cuvânt al BOR, Constantin Stoica, între timp, s-a obţinut o reducere a costurilor cu 20%, ajungându-se la suma toatală de 80 de milioane de euro.

Până în prezent, totalul  cheltuielilor însumează până în 30 de milioane de euro. Jumătate din aceşti bani vin din ajutorul bugetului de stat, iar cealaltă jumătate din donaţiile credincioşilor, din ţară şi din afară. O parte importantă a donaţiilor vine dinspe Arhiepiscopia Bucureştiului, ce include Bucureştiul şi judeţele Ilfov şi Prahova“, a declarat, pentru „Adevărul“, purtătorul de cuvânt al BOR.
Acesta a remintit că donaţiile se fac sub forma unui sistem aplicat tuturor bisericilor din Patriarhia Română. Fiecare donator primeşte o chitanţă în schimbul banilor şi poate verifica prin telefon sau prin email dacă banii au ajuns la în conturile Patriarhiei.
Banii de la stat, înapoiaţi prin impozite
Reprezentanţii BOR susţin că au returnat deja, prin impozitele şi contribuţiile sociale plătite pentru angajaţii de pe şantierul catedralei, o bună parte din banii daţi de stat. Suma acestor taxe a ajuns, pentru perioada ianuarie 2010-ianuarie 2013, la aproximativ 35 de milioane de lei.
700 de preoţi au blagoslovit subsolul Catedralei Neamului
Slujba de Florii de anul acesta a fost oficiată, sâmbătă după-amiază, pe platforma de beton a Catedralei Mântuirii
Neamului, care măsoară 20 de metri: 16 metri sub pământ şi patru metri la suprafaţă. Astfel, a fost marcată finalizarea primei etape a şantierului celui mai mare lăcaş de cult din România.
Ceremonia a fost ţinută de prelaţii Bisericii Ortodoxe Române (BOR), în frunte cu Preafericitul Părinte Patriarhul Daniel, în total fiind circa 700 de preoţi din Bucureşti şi din judeţul Ilfov.
Chiar dacă sâmbătă temperatura de afară a fost de aproape 30 de grade Celsius, aproape 3.000 de enoriaşi s-au adunat în jurul şantierului de pe Dealul Arsenalului, din spatele Casei Poporului.
Sursa: http://ro.stiri.yahoo.com/c%C3%A2t-costat-catedrala-m%C3%A2ntuirii-neamului-%C5%9Fi-unde-vin-172222958.html

Lasati un raspuns