Căutare

Cautare:

Categorii

Arhiva

Scrisoarea Pastorala a PS Siluan al romanilor din Ungaria

Iubitului cler, cinului monahal si dreptmãritorilor crestini si crestine din de Dumnezeu pãzita Episcopie Ortodoxã Românã din Ungaria, har, milã si pace, de la Dumnezeu Tatãl, iar de la noi pãrinteascã îmbrãtisare! Iubiti frati si surori în Hristos Domnul, Hristos a înviat!

„Veniti de primiti luminã!”, este îndemnul preotului prin care înce-pe slujba Sfintelor Pasti, iar în alte tãri ortodoxe aceastã chemare este mai extinsã si precizeazã mai bine despre ce fel de luminã este vor-ba: „Veniti sã luati luminã din lu-mina cea neînseratã si sã-L slãviti pe Hristos, Cel ce a înviat din morti!”.

Putem întelege, astfel, din aceste cuvinte, cã Învierea Domnului Iisus Hristos nu este doar o mare biruintã asupra mortii, un fapt existential, care schimbã în mod radical posibilitãtile firii umane create de Dumnezeu si afectate grav de pãcatul lui Adam, dar refãcute „din temelii” si transfigurate prin Jertfa si Învierea lui Hristos, ci Învierea poartã în sine, în primul rând, lumina cea necreatã care strãluces- te de-a pururea în sânul Preasfintei Treimi, „luminã neînseratã”, asadar luminã care nu cunoaste sfârsit si care prin Învierea Domnului strãluce ste de acum înainte, pentru vesnicie, si peste firea umanã, asumatã de El. Ideea aceasta, a luminii si bucuriei, este reluatã si întãritã încã din prima cântare a Canonului Sfintelor Pasti, în care toate popoarele lumii sunt îndemnate la bucuria Învierii: „Ziua Învierii, po Domnului, Pastile! Cã din moarte la viatã si de pe pãmânt la cer, Hristos-Dumnezeu ne-a trecut pe noi, cei ce cântãm cântare de bi-ruintã”.

Adicã, bucuria cea mai mare care trebuie sã strãluceascã în aceastã „Aleasã si Sfântã Zi” în toatã fiinta crestinului este cea adusã în lume de Mântuitorul Iisus Hristos, iar baza ei o reprezintã trecerea firii omenesti „din moarte la viatã si de pe pãmânt la cer”, daruri esentiale si de dorit pentru orice om trãitor pe acest pãmânt, dar pe care le putem primi doar „prin” si „în” comuniune cu „Hristos, Dumnezeu-Omul”, Singurul Biruitor al mortii, din toate veacurile. De fapt, etimologia sau sensul cuvântului „Pasti” sau „Pesah”, în limba ebraicã, dupã cum spune si Sinaxarul acestei Sãrbãtori, este în primul rând cel de „trecere”: mai întâi a fost vorba despre ziua în care Dumnezeu a adus neamul omenesc din nefiintã, la fiintã; apoi de ziua în care Dumnezeu, dupã ce l-a smuls pe poporul israelitean din mâna lui Faraon, l-a trecut prin Marea Rosie „cu picioare neudate”, scãpându-l de robia egipteanã si de amenintarea mortii, si aceasta era, în esentã, semnificatia Sãrbãtorii Pastelui la poporul evreu; iar acum, la Pastele crestin, noi prãznuim smulgerea de cãtre Hristos Domnul a tot neamul omenesc din legãturile iadului si urcarea sa la cer, unde a fost adus din nou la vechea vrednicie a nemuririi. Asadar, „acum toate s-au umplut de luminã: si cerul si pãmântul si cele dedesubt. Deci sã prãznuiascã toatã fãptura Învierea lui Hristos, întru Care s-a întãrit”. Sã luãm aminte si noi la acest îndemn binecuvântat si binefãcãtor si în Ziua cea Mare si Luminatã a Sfintelor Pasti sã lãsãm lumina Învierii lui Hristos sã strãluceascã în chip tãmãduitor si în sufletele si trupurile noastre!

Cinstiti crestini, fii ai luminatei Învieri a Domnului, Ne bucurãm cu totii cã si astãzi, la mai bine de douã mii de ani de când „s-au întâmplat toate acestea”, iar teama Ucenicilor nedumeriti si adunati la un loc „de frica iudeilor” s-a schimbat în bucuria întâlnirii lor cu Hristos Cel Înviat din morti, Praznicul cel Luminat al Învierii Domnului reprezintã încã o mare Sãrbãtoare crestineascã si o sperantã în sufletele multor oameni. Dar nu toti s-au raportat la fel la acest adevãr fundamental propovãduit de Biserica Dreptmãritoare Crestinã dintotdeauna. Pe de o parte, încã de la începuturi, unii nu au crezut în acest eveniment istoric, cu consecinte fundamentale pentru viata întregii omeniri si au încercat sã îl ascundã, precum au fãcut arhiereii si bãtrânii poporului evreu, care au dat bani multi ostasilor ce au pãzit mormântul Domnului, pentru a-I tãinui Învierea, printr-o minciunã: cã Ucenicii Sãi I-au furat Trupul, pe când ei dormeau. Acesti „tãinuitori”, desi auziserã de multe alte minuni sãvârsite de Domnul Iisus Hristos înainte de Rãstignire, desi au ascultat si mãrturia adevãratã a ostasilor, oamenii lor de încredere, n-au reusit sã-si miste din sufletele lor piatra cea grea a necredintei si nu au stiut sã vadã darul lui Dumnezeu si sã se bucure de Sfânta Sa Înviere.

Pe de altã parte, multi oameni de-a lungul veacurilor, neavând nici prilejul de a fi contemporani cu evenimentele biblice legate de Învierea lui Hristos, sau prinsi fiind în mreaja pãcatelor de tot felul, ori a unei educatii care nu voia sã stie de Dumnezeu, si-au trãit viata lor toatã fãrã a putea primi în ea lumina credintei în învierea mortilor si în propria lor înviere, prin Învierea lui Hristos. Dar au fost si cazuri fericite, precum cel al tânãrului Saul din Tarsul Ciliciei, care cu sârguintã prigonea si pustiia Biserica Crestinã si intrând prin case si târând pe bãrbati si femei, îi preda la temnitã, pentru credinta lor, dar Dumnezeu nu a tinut cont de nestiinta si pornirea cea rea a inimii sale dintru început, ci l-a socotit vas ales al sãu si l-a schimbat total, transformându-l în marele Apostol Pavel, propovãduitor al credintei crestine în Hristos si învierea mortilor si vestitor al Numelui Sãu înaintea neamurilor si a regilor si a fiilor lui Israel, pânã la capãtul pãmântului.

Iar crestinii cei râvnitori si iubitori ai Numelui lui Hristos si ai Sfintei Sale arãtãri în lume, desi poate cã nu au avut aceastã râvnã a credintei crestine de la începuturile vietii lor pãmântene, dar au ajuns sã cunoascã cu adevãrat binefacerile lui Dumnezeu si darurile cele mari revãrsate asupra întregului neam omenesc prin Persoana Celui mai ales dintre toti fiii oamenilor, Iisus Hristos Domnul, Dumnezeu-Omul si Fiul Tatãlui Celui Prea Înalt, sã Îl iubeascã pe Acesta cu toatã fiinta lor si sã se transforme, în unele cazuri, în adevãrati martori, martiri si mãrturisitori ai Sãi si ai Învierii Sale, cu pretul vietii lor. Iubiti fii si fiice duhovnicesti, De multe ori si omul contemporan, coplesit de multimea problemelor care se abat asupra lui, amplificate oarecum proportional cu coeficientul de dezvoltare a societãtii moderne, pare cã îsi pierde ancora si orice punct de reper, nemaiavând, mai ales în situatii de crizã majorã, un sprijin consistent si negãsind astfel, nici o scãpare sigurã pentru el si sufletul sãu.

Acest lucru poate fi valabil atât la nivel personal, cât si la nivelul unor societãti mari, dar cu atât mai mult în rândul unor obsti mai mici si nu prea numeroase, a cãror coeziune interioarã în anumite împrejurãri lasã de dorit, precum este si cazul comunitãtilor românesti care trãiesc mai departe, sau mai aproape de granitele Tãrii Mame, în conditiile specifice înstrãinãrii. În oricare dintre aceste situatii, dar mai ales acum, la ceas de mare Sãrbãtoare, crestineascã si româneascã, închinatã Învierii Domnului, trebuie sã fim încredintati cã, desi nici începuturile Sfintei Biserici a lui Hristos nu au stat sub auspiciile cele mai favorabile, totusi Ea si-a urmat mersul ei firesc si hotãrât în istorie, ajungând la un moment dat sã fie una dintre institutiile cele mai reprezentative si puternice, atât în Europa, cât si pe alte continente.

Aducându-ne, asadar, aminte si de nemincinoasa fãgãduintã a Celui pe Care astãzi, cu multã bucurie, Îl prãznuim: cã tot ceea ce vom cere cu credintã, în Numele Lui, prin rugãciune, de la „Tatãl Sãu si Tatãl nostru, de la Dumnezeul Sãu si Dumnezeu nostru”, vom primi si luând aminte la exemplul strãbunilor nostri, care în ciuda greutãtilor si nevoile lor, au stiut sã-si pãstreze cu sfintenie fiinta neamului si credinta neclintitã în Bunul Dumnezeu, sã ne luminãm si noi sufletele, cu prãznuirea, punându-ne nãdejdea în Cel Care a înviat din morti pe Pãstorul cel Mare, pe Domnul nostru Iisus Hristos si Care dãruieste tuturor, celor ce cred în El învierea.

Al vostru, al tuturor, de tot binele doritor si cãtre Domnul cel Înviat rugãtor,

Siluan, Episcopul Eparhiei Ortodoxe Române din Ungaria

Datã în Resedinta noastrã Episcopalã din Jula, la Praznicul Învierii Domnului, în Anul Mântuirii 2013

 

Sursa: http://www.rgnpress.ro/rgn_13/index.php?option=com_content&view=article&id=9147:scrisoarea-pastorala-a-ps-siluan-al-romanilor-din-ungaria&catid=49:cultura–culte&Itemid=74

Lasati un raspuns