Căutare

Cautare:

Categorii

Arhiva

SS. NEREUS, ACHILLEUS ŞI PANCRAŢIU, M.

12-mai„Toate drumurile duc la Roma”, spune un proverb; dar este adevărat că şi de la Roma pornesc câteva dintre cele mai însemnate drumuri ale lumii. Pe marginile a două dintre aceste căi, calea Ardeatină şi calea Aureliană, au fost înmormântaţi într-o parte martirii Nereu şi Ahile, şi în alta, Pancraţiu. Deşi toţi trei sunt amintiţi în ziua de 12 mai, cultul lor a fost întotdeauna separat, după cum precizează şi cei care au revizuit calendarul roman: „Amintirea sfinţilor Nereu şi Ahile şi amintirea Sfântului Pancraţiu urmează a fi sărbătorite prin slujbe proprii, după vechea tradiţie romană; în schimb, comemorarea Sfintei Domitila, introdusă în calendarul roman la 1595, este eliminată din calendarul universal, deoarece nu se găsesc documente care să susţină cultul său”. 
Prin această măsură, se răspunde şi la întrebarea: „Când au trăit martirii Nereu şi Ahile?”

Papa Damasus, care vorbea cu o siguranţă neobişnuit de mare despre cei doi martiri, ne informează că ei au trăit la sfârşitul secolului al III-lea şi au murit în timpul persecuţiei militare cu care s-a deschis „era martirilor”, începută de împăratul Diocleţian. Ei erau călăi pe lângă tribunalul unui „tiran” şi aplicau ordinele acestuia de a-i tortura şi executa pe „rebelii” creştini; curajul şi statornicia în credinţă a martirilor creştini le-au mişcat inimile şi, în cele din urmă, s-au hotărât să devină şi ei creştini. Au fost scoşi din rândurile armatei, condamnaţi şi supuşi la chinuri îngrozitoare, pe care le-au suportat cu curaj şi seninătate.

Basorelieful ce îl reprezintă pe Sfântul Ahile pe când călăul îl torturează este considerat ca cea mai veche reprezentare ce ne-a rămas în legătură cu suferinţele martirilor. Tradiţia care lega martiriul Sfinţilor Nereu şi Ahile de acela al Sfintelor Petronela şi Domitila, respectiv fiica Sfântului Petru şi nepoata împăratului Diocleţian, este neîntemeiată sau se referă la alte persoane.

Şi istoria Sfântului Pancraţiu, mort în floarea vârstei sub împăratul Diocleţian, a fost atât de mult adăugită, încât sunt greu de deosebit faptele istorice de elementele legendare. Este adevărat că Sfântul Pancraţiu este unul dintre sfinţii cei mai populari, nu numai în Roma şi Italia, dar şi în alte părţi. A fost patron al tineretului catolic; sub numele lui s-au ridicat numeroase biserici şi mănăstiri; Sfântul Grigore cel Mare i-a dedicat a biserică vestită în Roma, iar Sfântul Augustin de Canterbury a înălţat sub numele lui una dintre cele mai vechi biserici din Londra; cardinalul şi scriitorul Wiseman a făcut din Sfântul Pancraţiu un personaj principal al cărţii „Fabiola”; toate ne arată ecoul puternic lăsat de tânărul erou al credinţei şi dragostei faţă de Cristos.

Alăturarea cuvintelor greceşti: pan = tot, întreg, deplin, şi Kratos = tărie, forţă, au dat cuvântul Pankrates, cu înţelesul de atotputernic, calificativ ce se atribuia divinităţii. Ulterior, a fost atribuit şi unor persoane suspuse sau deosebit de înzestrate, iar apoi a devenit prenume obişnuit. În româneşte are formele Pancratie, Pancreţiu, Gratie, Pongraţi, nume foarte rar folosite; de la ele provine, probabil, şi numele de localitate Pângăraţi. Sfântul Pancraţiu, conform tradiţiei, şi-a dovedit „atotputernicia” în stăpânirea de sine, atunci când a refuzat să răspundă provocărilor la ceartă şi luptă, şi în suportarea cu demnitate a suferinţelor de pe urmă. Adevărata „atotputernicie” este rod al Sfintei Cruci de pe Calvar.

 

Sursa: http://www.arcb.ro/index.php?option=com_eventlist&view=details&id=864:duminica-a-vii-a-a-patelui&Itemid=197

Lasati un raspuns