Căutare

Cautare:

Categorii

Arhiva

Un cardinal se declară şocat de starea fizică a papei emerit Benedict: “Este jumătate din cât îl ştiam” – FOTO

Decizia Papei Benedict de a renunţa la pontificatul său a surprins o lume întreagă în urmă cu aproximativ trei luni. Deşi motivul oficial a fost că Suveranul Pontif este extrem de obosit şi nu-şi mai poate exercita responsabilităţile aşa cum ar dori, speculaţiile privind adevărul din spatele hotărârii sale au fost dintre cele mai variate.

S-a scris că fostul papă ar suferi de o boală gravă, precum cancerul, sau că ar avea probleme cardiace grave. Benedict al XVI-lea, care a împlinit vârsta de 86 de ani pe 16 aprilie, nu a mai apărut în public mult timp, după ce a demisionat la 28 februarie, el locuind la Castelul Gandolfo.

Speculaţiile au reapărut după ce papa emerit s-a întâlnit cu noul Suveran Pontif, Francisc, la sfârşitul lunii martie. Presa a remarcat că fostul papă a părut foarte obosit în cursul întâlnirii.

La începutul lunii aprilie, Vaticanul s-a văzut nevoit să dezmintă din nou zvonurile privind o boală gravă de care ar suferi Benedict.

“La vârsta sa, papa a avut un pontificat foarte dificil. De asemenea, el este ca orice persoană în vârstă care a muncit din greu”, a explicat părintele Lombardi, purtătorul de cuvânt al Vaticanului.

Cu toate acestea, potrivit Daily Mail, cardinalul german Joachim Meisner a declarat că starea de sănătate a lui Benedict al XVI-lea s-a deteriorat foarte rău în ultima perioadă.

Meisner a declarat că a fost şocat de aspectul fostului papă, el având impresia că, din punct de vedere fizic, dimensiunile acestuia s-au micşorat la jumătate.

“Părea că s-a micşorat. La început, nu am acceptat decizia lui de a demisiona. Dar, când l-am văzut, rezervele mele pur şi simplu au dispărut. Din punct de vedere psihic, însă, el este acelaşi, nu s-a schimbat deloc”, a declarat cardinalul Joachim Meisner.

Potrivit The Daily Telegraph, o jurnalistă spaniolă de la Vatican, Paloma Gomez Borrero, a declarat că starea de sănătate a fostului Suveran Pontif s-a deteriorat extrem de mult în ultimele două săptămâni: “Nu cred că-l vom mai avea mult timp printre noi”.

 

Sursa: http://www.mediafax.ro/cultura-media/un-cardinal-se-declara-socat-de-starea-fizica-a-papei-emerit-benedict-este-jumatate-din-cat-il-stiam-foto-10869792

 

Lasati un raspuns