Căutare

Cautare:

Categorii

Arhiva

Papa Francisc nu a practicat nicio şedinţă de exorcizare la mesa de Rusalii. Vaticanul: Doar s-a rugat pentru un bolnav

O rugăciune făcută de Papa Francisc pentru un tânăr bolnav, în timpul mesei de Rusalii, a fost interpretată ca o şedinţă de exorcizare, dar Vaticanul a dezminţit zvonurile marţi, relatează AFP.

Duminică, în Piaţa Sfântul Petru, papa argentinian merge, aşa cum obişnuieşte deja, printre numeroşi bolnavi care îi sunt prezentaţi. La un moment dat, potrivit imaginilor postului de televiziune al Vaticanului, el se apropie de un tânăr aşezat într-un scaun cu rotile şi ascultă câteva cuvinte ale preotului care îl însoţeşte.

Atunci, papa este văzut cum se concentrează şi aduce ambele mâini pe capul bolnavului, părând să-l apese cu putere.

Potrivit postului de televiziune al episcopilor italieni, TV 2000, care difuzează imaginile în cadrul emisiunii “Vade retro”, ar fi vorba despre o şedinţă de exorcizare.

Această interpretare a fost dezminţită de către purtătorul de cuvânt al Sfântului Scaun. Papa “nu a vrut să realizeze nicio exorcizare”, a spus părintele Lombardi, citat într-un comunicat postat ca răspuns la întrebările jurnaliştilor. “Aşa cum o face frecvent pentru persoanele bolnave, el a vrut pur şi simplu să se roage pentru o persoană suferindă care i-a fost prezentată”, afirmă părintele iezuit.

Exorcismul, o practică foarte veche în Biserică, este rezervat preoţilor formaţi în acest sens şi care dispun de putere specială în cadrul Bisericii, urmărind să alunge prezenţa diavolului dintr-o persoană, aşa cum o făcea Isus, potrivit tradiţiei din Evanghelii.

TV 2000 a afirmat deja, în trecut, că Ioan Paul al II-lea şi Benedict al VI-lea au exorcizat credincioşi în Piaţa Sfântul Petru.

Exorcismul rămâne practicat discret în numeroase ţări, mai ales în Italia, unde formele tradiţionale ale credinţei rezistă în continuare.

Papa Francisc, din momentul în care a fost ales, pe 13 martie, petrece mult timp cu bolnavi şi persoane cu handicap, vorbind şi rugându-se împreună cu ei.

În plus, acest Suveran Pontif, care respectă profund formele devoţiunii populare, face adeseori referinţă la puterea distrugătoare a lui “Satan”, a “Demonului” sau a “Răului” în lume şi în om, în timp ce tema a fost tratată cu discreţie în Biserică. Potrivit lui, Satan se prezintă întotdeauna la oameni prin viclenie sau într-o ţinută seducătoare, iar singurul răspuns care-i poate fi adus este de a-l “urma pe Isus”.

TV 2000 va difuza vineri o emisiune specială pe tema “lupta Papei împotriva demonului şi seducţiei acestuia”.

 

 

Sursa: http://www.gandul.info/international/papa-francisc-nu-a-practicat-nicio-sedinta-de-exorcizare-la-mesa-de-rusalii-vaticanul-doar-s-a-rugat-pentru-un-bolnav-10892242

Lasati un raspuns