Căutare

Cautare:

Categorii

Arhiva

Vasile Brânzan, pictor de biserici, îl pune la zid pe Becali: «O să pierd totul din cauza lui»

Vasile Brânzan, un pictor din Iaşi, pune pe seama latifundiarului din Pipera toate relele care i s-au întâmplat în ultimii ani. Bărbatul a fost tocmit de Gigi să picteze mai multe lăcaşuri de cult, printre care şi o biserică din Albania.

“Războinicul luminii” a oprit fără motiv lucrările începute acolo, lăsându-l pe artist la mila sorţii, se plânge omul, pentru că apucase să facă un credit şi să-şi ia o casă, pe care acum, cel mai probabil, o va pierde. Ba mai mult, bărbatul povesteşte cât de greu îi era să-şi recupereze cheltuielile de la milionar: “Becali nu plăteşte la timp, ci numai când vrea şi cum vrea. Am lucrat la negru pentru el. Nu o dată am stat la poarta lui, la Bucureşti, aşa cum stau cerşetorii. Îmi era ruşine, stăteam şi aşteptam bani ca să decontez cheltuielile făcute pentru materiale, facturile, foiţe de aur şi tot ce mai cerea el. Acum, o să pierd totul din cauza lui”. (Cătălin Boacnă)

Foştii sinistraţi îi plâng de milă omului de afaceri

Dacă pictorul din Iaşi a sărit la gâtul lui Becali, locuitorii unui sat vrâncean îl compătimesc pe milionar. De altfel, au şi motive. După inundaţiile devastatoare din 2005, Gigi le-a construit 188 de case. “Am plâns când am auzit de condamnare. Să-l graţieze Băsescu, că este un om bun”, ne-a declarat Constanţa Arcan, o fostă sinistrată din Vadu Roşca, mutată în noul sat care a luat numele latifundiarului. (Mirela Oprea)

Sursa: http://www.libertatea.ro//detalii/articol/vasile-branzan-pictor-de-biserici-il-pune-la-zid-pe-becali-o-sa-pierd-totul-din-cauza-lui-448276.html?utm_source=LibertateaNewsletter&utm_campaign=Newsletter&utm_medium=eMail

Lasati un raspuns