Căutare

Cautare:

Categorii

Arhiva

Români la Festa dei Popoli la Roma: “Statul român nu ne-a sprijinit cu nimic”

Duminică, 19 mai, a avut loc, la Roma, cea de-a XXII-a ediţie a Festivalului intercultural “Festa dei Popoli”, organizat de Misionarii Scalabrinieni, Caritas Diocesana din Roma şi biroul Migrantes al Episcopiei catolice din capitala Italiei. Potrivit organizatorilor, la eveniment, care s-a desfăşurat în Piazza San Giovanni, au fost prezente peste 10.000 de persoane, scrie Gazeta Romaneasca preluata de Romanan Global News.

Din cele peste 50 de standuri organizate în piaţa din centrul Romei, două au fost cele ale României: unul al comunităţii catolice şi unul comunităţii greco- catolice. “Este al patrulea an când organizăm sectorul dedicat României”, ne-a declarat Valerica Stasisin, cea care a amenajat unul din cele două standuri. împreună cu soţul ei, Ștefan, au sosit încă de la primele ore ale dimineţii pentru a pregăti totul, în aşteptarea vizitatorilor.

Valerica şi Ştefan, originari din Piatra Neamţ, trăiesc de opt ani în Italia şi s-au ocupat singuri de amenajarea standului: “Nu a fost uşor. Am început să adunăm costume şi exponate încă de anul trecut. Am luat legătura cu români din biserică şi printre prieteni. Unii ne-au ajutat, ca în anii trecuţi. Astfel am adunat covoare tradiţionale şi costume populare din mai multe zone ale României: Neamţ, Bacău, Târnăveni şi câteva exponate din Muntenia. Alte costume le-am cumpărat noi. Am mai expus năframe din borangic, vechi de peste o sută de ani şi mileuri croşetate manual, vechi de 70 – 80 de ani. Cea mai mare bucurie a fost când am primit un covor ţesut manual, cadou. Cel care l-a donat ştia că va fi expus în fiecare an în standul României”.

Cei doi soţi sunt convinşi că s-ar fi putut face mai mult: “Unii ne-au întors spatele, după ce au promis că aduc măcar un costum. Anii trecuţi am mai avut pliante în limba italiană de la Biroul de turism al României, se terminau imediat. Anul acesta, nu am mai avut nimic. Ar fi bine ca statul român să se intereseze şi de astfel de evenimente, singuri nu putem face tot”.

Satisfacţia a venit odată cu vizitatorii: “Mulţi italieni şi alţi străini din comunităţile prezente ne-au trecut pragul. Cei mulţi întrebau cum sunt create exponatele şi dacă nu sunt de vânzare, alţii au vrut neapărat să facă poze în standul nostru”.

La ora 12:00, excelenţa sa Matteo Zuppi, episcop vicar, a celebrat Sfânta Liturghie. La prânz, vizitatorii au putut degusta produse gastronomice tipice. Voluntarii din partea comunităţii catolice de români şi din Republica Moldova au pregătit sute de sarmale şi plăcinte, care s-au epuizat în mai puţin de două ore. Spectacol de cinci ore Punctul culminant a fost spectacolul din faţa Bazilicii San Giovanni, care a durat peste cinci ore.

Au urcat pe scenă reprezentanţi din peste 20 de comunităţi imigrante prezente în capitala Italiei. Pe scenă au evoluat şi numeroşi artişti români. Grupul Dor Călător şi Asociaţia Spirit Românesc au prezentat o suită de dansuri din Moldova, împreună cu tânăra Ana Maria Pârjolea. Apoi au evoluat reprezentanţii comunităţii greco-catolice româneşti, coordonaţi de părintele Serafim Vescan. Ansamblul de dansuri Măgura din Făgăraş a jucat Brâu de Făgăraş, Crihalma şi Haţegana din Transilvania O altă voce tânără care s-a auzit pe scena festivalului a fost cea a Anei Maria Ciornoliuc.

A urmat grupul Plai Mioritic cu o suită de dansuri din Ardeal şi solista Steluţa Floriştean (din partea Asociaţiei Europaeus), cu o melodie din Bucovina. Tot cu o suită de dansuri şi melodii tradiţionale româneşti s-a prezentat şi comunitatea din Republica Moldova, sub coordonarea Tatianei Ciobanu (Asociaţia Dacia) din Roma.

“Nu este prima oară când suntem invitaţi la Festa dei Popoli. Anul trecut am prezentat dansuri din Moldova, iar acum am venit cu un program ardelenesc. Am pregătit suita de dansuri din luna februarie, iar costumele le-am creat chiar noi. Publicul, ca de fiecare dată, a fost excelent şi ne-a susţinut” ne-a spus Marina Bălasca, coordonatoarea grupului Plai Mioritic. Hora unirii Românii prezenţi la festival au încins o horă, alături de reprezentanţi ai altor comunităţi: “Am dansat până m-au durut picioarele, a povestit Melania U., de 36 de ani.

Unii din artiştii români au coborât şi au încins hora alături de noi, în piaţă. A fost frumos să vezi tradiţiile româneşti aplaudate chiar şi de străini”. La sfârşitul programului susţinut de grupul Plai Mioritic şi Steluţa Floriştean, a urcat pe scenă şi primarul Romei, Gianni Alemanno, care a vorbit celor prezenţi. După intervenţia sa, primarul a vorbit şi s-a fotografiat cu reprezentanţii comunităţii de români.

Un articol de Miruna Căjvăneanu

Pe urmatorul link puteti viziona un foto-reportaj de la eveniment:

http://www.gazetaromaneasca.com/observator/38-prim-plan/5898-romani-la-festa-dei-popoli-la-roma-qstatul-roman-nu-ne-a-sprijinit-cu-nimicq.html

 

Sursa: http://www.rgnpress.ro/rgn_13/index.php?option=com_content&view=article&id=9369:romani-la-festa-dei-popoli-la-roma-qstatul-roman-nu-ne-a-sprijinit-cu-nimicq-&catid=52:asociatii–ambasade&Itemid=73

Lasati un raspuns