Căutare

Cautare:

Categorii

Arhiva

Stâlp al Credinței și Neamului Românesc, Părintele Arhimandrit Justin Pârvu a trecut la Domnul şi Mîntuitorul nostru

La ora 22:40, ora României, după o suferinţă de mai multe săptămâni şi după un chin care s-a acutizat în ultimele ore, Părintele Justin Pârvu a încetat din viaţa aceasta trecătoare şi s-a mutat la cereştile cete, la Sfinţii Mucenici şi Mărturisitori pe care atât i-a iubit şi după care atât a jinduit, se arată într-un comunicat publicat pe www.petruvoda.ro, preluat de Romanian Global News.  Unul dintre cei mai mari duhovnici ai Neamului Românesc, Părintele Justin Pârvu s-a născut în satul Petru Vodă la 10 Februarie 1919, s-a închinoviat la Mănăstirea Durău în anul 1936, a participat ca preot militar pe frontul de răsărit în al doilea război mondial.

A fost întemniţat pentru legionarism între anii 1948-1964, iar între anii 1966-1975 a fost reprimit în monahism ca vieţuitor al Mănăstirii Secu (jud. Neamţ), iar între 1975-1991 ca vieţuitor al Mănăstirii Bistriţa (jud. Neamţ).

În toamna anului 1991 a pus piatra de temelie a Mănăstirii Petru Vodă (de călugări), iar din anul 1999 a început construirea Mănăstirii Paltin (de maici).

De la sfîrşitul lunii Martie a.c. cancerul de stomac pe care îl purta în taină de cîţiva ani de zile a dezvoltat în metastază, care a adus cu sine complicaţiile medicale în urma cărora, după o suferinţă mucenicească pe deplin asumată şi conştientă, s-a mutat din lumea aceasta la o alta mai bună. Să avem parte de rugăciunile sale!

 

Sursa: http://www.rgnpress.ro/rgn_13/images/stories/2013/06/21_Parintele_Justin_Parvu.jpg

Lasati un raspuns