Din tratatul Despre Rugăciunea domnească, de sfântul Ciprian, episcop martir

(Nr. 13-15: CSEL 3, 275-278)

În rugăciune urmează: Vie împărăţia ta. Cerem să vină la noi împărăţia lui Dumnezeu, aşa cum cerem ca să fie sfinţit numele său în noi. Dar poate să existe un timp în care Dumnezeu să nu domnească? Sau când poate să înceapă la el ceea ce a fost întotdeauna şi niciodată nu a încetat să existe? Noi cerem să vină împărăţia noastră, cea pe care Dumnezeu ne-a promis-o şi care ne-a fost dobândită de sângele şi de pătimirea lui Cristos, pentru ca noi, care am fost mai înainte sclavi ai lumii, să putem domni sub stăpânirea lui Cristos, aşa cum a promis el însuşi, spunând: Veniţi, binecuvântaţii Tatălui meu, moşteniţi împărăţia care a fost pregătită pentru voi de la crearea lumii (Mt 25,34).

Cu adevărat, fraţilor preaiubiţi, acelaşi Cristos poate să fie împărăţia lui Dumnezeu, a cărei venire o cerem în fiecare zi, a cărei sosire pentru noi dorim să o vedem cât mai curând. Căci aşa cum el este învierea, pentru că în el înviem, tot la fel se poate înţelege că el este împărăţia lui Dumnezeu, pentru că în el vom domni. Este bine să cerem împărăţia lui Dumnezeu, adică împărăţia cerească, deoarece există şi o împărăţie pământească. Însă cel care a renunţat la lume este mai presus de onorurile sale şi de împărăţia sa.

Adăugăm apoi: Facă-se voia ta, precum în cer, aşa şi pe pământ, nu pentru ca Dumnezeu să facă ceea ce vrea, ci pentru ca noi să putem face ceea ce vrea Dumnezeu. De fapt, cine îl poate împiedica pe Dumnezeu să facă ceea ce vrea? Dar pentru că diavolul împiedică gândurile şi faptele noastre să asculte de Dumnezeu în toate, ne rugăm şi cerem să se facă voinţa lui Dumnezeu în noi. Şi ca aceasta să se facă în noi, avem nevoie de voinţa lui Dumnezeu, adică de puterea şi de ocrotirea sa, deoarece nimeni nu este puternic prin forţele sale, ci devine puternic prin bunăvoinţa şi milostivirea lui Dumnezeu. În sfârşit, şi Domnul, arătând slăbiciunea omenească pe care o purta în sine, a spus: Tată, dacă este posibil, să treacă de la mine potirul acesta! (Mt 26,29). El a dat exemplu ucenicilor săi ca să nu facă voinţa lor, ci pe cea a lui Dumnezeu, spunând: Dar nu cum vreau eu, ci cum vrei tu.

Voinţa lui Dumnezeu este cea pe care Cristos a urmat-o şi a învăţat-o altora. Este umilinţă în conversaţie, fermitate în credinţă, discreţie în cuvinte, dreptate în acţiuni, milostivire în fapte, severitate în obiceiuri. Voinţa lui Dumnezeu înseamnă a nu face nedreptate şi a suporta nedreptatea suferită, a menţine pacea cu fraţii, a-l iubi pe Dumnezeu din toată inima, a-l iubi întrucât este Tată, a ne teme de el întrucât este Dumnezeu, a nu pune absolut nimic înaintea lui Cristos, deoarece nici el nu a preferat nimic în locul nostru. Voinţa lui Dumnezeu înseamnă a sta nedezlipiţi de iubirea lui, a rămâne alături de crucea sa cu curaj şi tărie, a da mărturie fermă despre el atunci când este în discuţie numele său şi cinstea sa, a arăta siguranţa cauzei bune, atunci când ne batem pentru el, a accepta cu suflet liniştit moartea, atunci când ea va veni să ne ducă la răsplată. Aceasta înseamnă să vrem să fim moştenitori împreună cu Cristos, aceasta înseamnă a îndeplini porunca lui Dumnezeu, aceasta înseamnă a împlini voinţa Tatălui.