Căutare

Cautare:

Categorii

Arhiva

După hrană, se cere şi iertarea păcatelor

Din tratatul Despre Rugăciunea domnească, de sfântul Ciprian, episcop martir

(Nr. 18.22: CSEL 3, 280-281.283-284)

Continuând rugăciunea Domnului, noi cerem: Pâinea noastră cea de toate zilele dă-ne-o nouă astăzi. Aceasta poate fi înţeleasă atât în sens spiritual, cât şi în sens material, deoarece, în planul lui Dumnezeu, ambele sunt folositoare pentru mântuire. De fapt, Cristos este pâinea vieţii, iar această pâine nu este a tuturor, ci a noastră. Şi după cum spunem Tatăl nostru, pentru că este Tată al celor care înţeleg şi cred, la fel, noi cerem şi pâinea noastră, deoarece Cristos este pâinea acelora care, ca şi noi, aparţin trupului său.

Apoi, cerem să ne fie dată în fiecare zi această pâine. Noi trăim în Cristos şi primim în fiecare zi Euharistia sa ca hrană de mântuire. Să nu se întâmple ca, din cauza păcatelor grave, să ne fie refuzată această pâine cerească, şi astfel, lipsiţi de Împărtăşanie, să fim separaţi de trupul lui Cristos. El însuşi a proclamat: Eu sunt pâinea cea vie, care s-a coborât din cer. Dacă cineva mănâncă din această pâine, va trăi în veci. Iar pâinea pe care o voi da eu este trupul meu pentru viaţa lumii (In 6,51).

Când spune că cel care va mânca din pâinea lui va trăi în veci, vrea să arate că aceia sunt vii, care se unesc cu trupul său, şi care, având astfel dreptul de a se împărtăşi, primesc Euharistia. De aceea, trebuie să ne rugăm cu teamă, ca nu cumva să fim îndepărtaţi de la împărtăşanie, să fim separaţi de trupul lui Cristos şi aruncaţi departe de mântuire. El însuşi ne-a avertizat, spunând: Dacă nu mâncaţi trupul Fiului Omului şi nu beţi sângele lui, nu aveţi viaţă în voi (In 6,53). De aceea, noi cerem să ne fie dată în fiecare zi pâinea noastră, adică Cristos, pentru ca toţi cei care trăim şi rămânem în Cristos să nu ne îndepărtăm de sfinţenia sa şi de trupul său.

După aceasta, ne rugăm şi pentru păcatele noastre, spunând: Şi ne iartă nouă greşelile noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor noştri. După hrană, se cere şi iertarea păcatelor.

Într-adevăr, cât de necesar şi cât de înţelept şi de mântuitor este să ni se aducă aminte că suntem păcătoşi! Suntem îndemnaţi să ne rugăm pentru păcatele noastre, căci, în timp ce noi cerem iertare lui Dumnezeu, sufletul îşi aminteşte de conştiinţa sa. Nimeni să nu se complacă în sine ca şi cum ar fi fără păcate, nici să nu se piardă din cauza acestui orgoliu: el este instruit şi învăţat că păcătuieşte în fiecare zi, de aceea, i se porunceşte să se roage în fiecare zi pentru păcate.

Aşa avertizează şi Ioan în scrisoarea sa, spunând: Dacă spunem că nu avem păcat, ne înşelăm pe noi înşine, iar adevărul nu este în noi. Dacă ne mărturisim păcatele, Domnul, care este fidel şi drept, ne va ierta păcatele (cf. 1In 1,8). În scrisoarea sa, el a unit aceste două lucruri: că trebuie să ne rugăm pentru păcatele noastre şi că obţinem iertare atunci când ne rugăm. De aceea, a spus că Domnul este fidel, pentru că îşi ţine promisiunea de a ne ierta păcatele. Cel care ne-a învăţat să ne rugăm pentru păcatele şi greşelile noastre ne-a promis milostivirea părintească şi iertarea care urmează.

Lasati un raspuns