Căutare

Cautare:

Categorii

Arhiva

Dacă suntem fii ai lui Dumnezeu, să rămânem în pacea lui Dumnezeu

Din tratatul Despre Rugăciunea domnească, de sfântul Ciprian, episcop martir

(Nr. 23-24: CSEL 3, 284-285)

La porunca de a ne ruga pentru a obţine iertarea păcatelor noastre, Domnul a adăugat o lege care ne constrânge şi ne impune un angajament precis: noi cerem să ni se ierte păcatele aşa cum noi înşine iertăm celor care ne-au greşit. Trebuie să ştim că nu putem obţine ceea ce cerem pentru păcatele noastre, dacă nu am făcut şi noi la fel cu cei care au păcătuit împotriva noastră. Pentru aceasta, într-un pasaj din Evanghelie se spune: Cu măsura cu care măsuraţi vi se va măsura şi vouă (Mt 7,2). Acel slujitor care, deşi a primit iertarea datoriei din partea stăpânului, nu a voit să arate aceeaşi bunătate tovarăşului său, care era tot slujitor, a fost aruncat în carceră. Pentru că nu a voit să ierte tovarăşul său de slujire, a pierdut ceea ce stăpânul său îi dăruise.

Această îndatorire este reafirmată cu tărie de Cristos şi confirmată cu toată puterea autorităţii sale. Când sunteţi în rugăciune, spune el, dacă aveţi ceva împotriva cuiva, iertaţi, pentru ca şi Tatăl vostru care este în ceruri să vă ierte greşelile voastre. Însă dacă voi nu iertaţi, nici Tatăl vostru din ceruri nu va ierta greşelile voastre (Mc 11,25). Nu vei avea nici o scuză în ziua judecăţii, căci vei fi judecat după judecata ta, şi ceea ce ai făcut celorlalţi vei primi şi tu.

Într-adevăr, Dumnezeu a poruncit ca oamenii să fie făcători de pace, înţelegători şi unanimi în casa sa. El vrea ca noi să perseverăm în starea pe care am primit-o prin a doua naştere, adică în starea de renăscuţi. Dacă suntem fii ai lui Dumnezeu, să rămânem în pacea lui Dumnezeu, iar cei care au un singur duh să aibă un singur suflet şi o singură simţire. Dumnezeu nu primeşte jertfa celui care este în discordie; dimpotrivă, porunceşte ca acesta să se întoarcă de la altar şi, mai întâi, să se împace cu fratele său, pentru ca Dumnezeu să poată primi rugăciunile oferite în pace. Jertfa cea mai mare pe care trebuie să o oferim lui Dumnezeu este pacea noastră şi înţelegerea fraternă, este poporul adunat de unitatea Tatălui şi a Fiului şi a Sfântului Duh.

Şi în jertfele pe care cei dintâi, Cain şi Abel, le-au oferit, Dumnezeu nu privea la darurile lor, ci la inimile lor, aşa încât, în ofrandă, îi era plăcut cel care îi era plăcut în inimă. Abel, om al păcii şi al dreptăţii, oferind lui Dumnezeu o jertfă în nevinovăţie, îi învaţă şi pe ceilalţi că, atunci când aduc o ofrandă la altar, trebuie să se apropie cu frică de Dumnezeu, cu inimă simplă, cu legea dreptăţii, cu pace şi înţelegere. Se cuvenea, aşadar, ca el, care i-a oferit lui Dumnezeu o jertfă în astfel de condiţii, să devină apoi jertfă adusă lui Dumnezeu.

În felul acesta, devenind cel dintâi dintre martiri, el a putut să prefigureze, prin slava sângelui său, pătimirea Domnului, pentru că avea dreptatea şi pacea Domnului. Numai cei care vor face astfel vor fi încoronaţi de către Domnul. În ziua judecăţii, numai aceştia se vor bucura de mărirea Domnului.

Dimpotrivă, cel care trăieşte în discordie, cel care nu este în unire şi în pace cu fraţii, după cum dă mărturie fericitul Apostol şi Sfânta Scriptură, chiar dacă va fi omorât pentru numele lui Cristos, nu va putea să scape de acuzaţia că s-a separat de fraţi, deoarece este scris: Oricine îl urăşte pe fratele său este un criminal (1In  3,15). Or, un criminal nu intră în împărăţia cerurilor, nici nu trăieşte cu Dumnezeu. Nu poate să fie cu Cristos cel care a preferat să fie imitatorul lui Iuda, şi nu al lui Cristos.

Lasati un raspuns