Din tratatul Despre prietenia spirituală, de fericitul Aelred, abate

(Cartea 3: PL 195, 692-693)

Ionatan, cel mai remarcabil dintre tineri, fără să privească la însemnele regale, nici la succesiunea la domnie, a făcut un pact cu David şi, prin prietenie, a instituit o egalitate între slujitor şi stăpân. Atât de mult l-a preferat în locul său pe cel alungat de tatăl său, pe cel care se ascundea prin pustiu, pe cel condamnat la moarte, pe cel destinat să fie măcelărit, încât, umilindu-se pe sine şi înălţându-l pe celălalt, i-a spus: Tu vei fi rege, iar eu voi fi al doilea după tine (cf. 1Sam 23,17).

O, sublimă oglindă a adevăratei prietenii! Minunat lucru! Regele Saul ardea de mânie împotriva slujitorului şi ridica întreaga ţară împotriva lui ca împotriva unui pretendent la domnie. Acuzându-i pe preoţi de trădare, îi ucide pentru o simplă suspiciune. Umblă prin păduri, coboară în văi, traversează munţi şi prăpăstii cu bande înarmate. Toţi promit să răzbune afrontul făcut regelui. Numai Ionatan, singurul care ar fi avut mai mult dreptul să fie invidios pe David, a considerat că trebuie să se opună regelui, să organizeze fuga prietenului, să-l ajute cu sfaturile sale în mijlocul atâtor împotriviri. Preferând prietenia în locul domniei, spune: Tu vei fi rege, iar eu voi fi al doilea după tine. Priveşte cum tatăl tânărului îi stârneşte gelozia împotriva prietenului, insistând cu insulte, speriindu-l cu ameninţări de dezmoştenire, amintindu-i că putea să piardă onoarea de a fi rege.

Într-adevăr, deşi împotriva lui David a fost rostită o sentinţă de moarte, Ionatan nu şi-a părăsit prietenul. De ce să moară David? Cu ce a păcătuit? Ce-a făcut? El şi-a pus viaţa în pericol şi l-a răpus pe filistean, şi tu te-ai bucurat. De ce să moară? (cf. 1Sam 20,32; 19,3). La aceste cuvinte, regele, înfuriat peste măsură, a încercat să-l străpungă cu lancea de perete pe Ionatan, adăugând aceste insulte: Fiu de desfrânată. Eu ştiu că tu îl iubeşti spre necinstea ta şi spre ruşinea mamei tale neruşinate (cf. 1Sam 20,30). Apoi, a vărsat asupra tânărului tot veninul pe care îl avea în inimă, adăugând cuvinte care să-i incite ambiţia, să-i mărească invidia şi să-i trezească gelozia şi amărăciunea. A spus: Cât timp va trăi fiul lui Iese, domnia ta nu va fi în siguranţă (cf. 1Sam 20,31).

Cine nu ar fi fost mişcat de aceste cuvinte? Cine nu s-ar fi aprins de ură? Cui nu i-ar fi tulburat iubirea, cui nu i-ar fi micşorat stima, cui nu i-ar fi şters prietenia? În schimb, acel tânăr, plin de iubire, păstrând legămintele prieteniei, puternic în faţa ameninţărilor, răbdător în faţa insultelor, dispreţuind domnia pentru fidelitatea faţă de prieten, uitând de mărire, dar amintindu-şi de stimă, a spus: Tu vei fi rege, iar eu voi fi al doilea după tine.

Aceasta este prietenia adevărată, perfectă, trainică şi veşnică, pe care invidia nu o atinge, suspiciunea nu o micşorează, ambiţia nu o destramă. Pusă la încercare, ea nu s-a clătinat; lovită, ea nu a căzut; copleşită de atâtea insulte, ea a rămas inflexibilă; sfâşiată de atâtea injurii, a rămas nemişcată. Aşadar, mergi, şi fă şi tu la fel.