Din Omiliile sfântului Grigore de Nyssa, episcop
(Omil. 6, Despre fericiri: PG 44, 1270-1271)

În viaţa omului, sănătatea trupului este un bine, dar fericirea nu constă în cunoaşterea motivului sănătăţii, ci în a trăi sănătos. Dacă cineva, după ce a elogiat sănătatea, ia o mâncare care îi provoacă stări neplăcute, la ce-i folosesc acele elogii, dacă este chinuit de boală? În acelaşi fel trebuie să înţelegem afirmaţia pe care am discutat-o.  Domnul nu spune că fericirea constă în cunoaşterea vreunui adevăr despre Dumnezeu, ci în a-l avea pe Dumnezeu în sine: Fericiţi cei cu inima curată, pentru că ei îl vor vedea pe Dumnezeu (Mt 5,8).

Nu cred că Dumnezeu se lasă văzut faţă către faţă de cel care îşi va fi purificat privirea sufletului, însă măreţia acestei afirmaţii ne este sugerată poate de un alt cuvânt care o exprimă mai clar: Împărăţia lui Dumnezeu este înlăuntrul vostru (cf. Lc 17,21). Iată ce ne învaţă: cel care şi-a purificat inima de orice creatură şi de orice legătură păcătoasă vede imaginea naturii divine în propria sa frumuseţe.

Mi se pare că, prin această expresie concisă, Cuvântul face următorul îndemn: O, voi, oamenilor, care doriţi să contemplaţi adevăratul bine, când auziţi că maiestatea divină este înălţată şi preamărită deasupra cerurilor, că slava sa este inexplicabilă, că frumuseţea sa este inefabilă, că natura sa este incomprehensibilă şi infinită, să nu cădeţi în disperare din cauză că nu puteţi vedea ceea ce doriţi.

Dacă, aşadar, printr-o viaţă curată şi îngrijită, te vei curăţa de murdăriile care au acoperit inima ta, frumuseţea divină va străluci din nou în tine. După cum fierul, eliberat de rugină, străluceşte la soare, deşi cu puţin înainte fusese întunecat, tot aşa, şi omul interior, pe care Domnul îl numeşte „inimă”, după ce îşi va fi îndepărtat petele de rugină care îi stricau frumuseţea, va redobândi asemănarea cu modelul originar şi primar şi va fi bun. Căci ceea ce este asemenea binelui este cu adevărat bine.

Cel care se vede pe sine deci contemplă în sine obiectul dorinţei sale. Astfel, devine fericit cel care are inima curată, pentru că, privind la curăţia sa, el descoperă prin această imagine forma sa primară şi principală. Cei care văd soarele într-o oglindă, deşi nu-şi îndreaptă ochii spre cer, văd soarele în lumina oglinzii la fel de bine ca cei care privesc direct astrul luminos. Tot aşa şi voi, deşi puterile voastre nu sunt suficiente pentru a vedea şi contempla lumina de nepătruns, dacă vă veţi întoarce la harul şi strălucirea imaginii care a fost imprimată în voi încă de la început, veţi avea în voi ceea ce căutaţi.

Într-adevăr, dumnezeirea înseamnă curăţie, lipsa viciilor şi a patimilor, îndepărtare de orice rău. Aşadar, dacă ai acestea, îl ai, cu siguranţă, pe Dumnezeu în tine. De aceea, când sufletul tău este curat de orice viciu, liber de patimi şi defecte şi purificat de orice murdărie, atunci eşti fericit datorită agerimii şi limpezimii vederii, pentru că ceea ce scapă privirii celor care nu sunt curaţi, tu, fiind curat, vei vedea. Odată îndepărtat întunericul material din ochii spirituali, în seninătatea curată a inimii vei avea vederea fericită. În ce constă aceasta? În sfinţenie, curăţie, simplitate şi în toate strălucirile luminoase ale naturii divine prin care îl vedem pe Dumnezeu.