Căutare

Cautare:

Categorii

Arhiva

Astăzi se marchează Ziua Mondială a OZN-urilor VIDEO

Ziua Mondială a Obiectelor Zburătoare Neidentificate (OZN) sărbătorită, începând din 2001, anual, la începutul lunii iulie, marchează un eveniment controversat, ce a avut loc în noaptea de 2 spre 3 iulie 1947, numit şi “incidentul Roswell”.

Incidentul Roswell rămâne unul dintre cele mai misterioase şi mai controvesate lucruri de pe această planetă. În 1954, în localitatea Roswell, statul american New Mexico, s-a raportat existenţa unui obiect zburător neidentificat în care s-ar fi aflat extratereştri. Mulţi cercetători de OZN-uri cred că nava extraterestră s-a prăbuşit la Roswell şi că forţele militare americane au încercat să ascundă faptul că aceasta a fost recuperată chiar de ei. Armata, pe de altă parte, susţine că singurul obiect recuperat din zonă a fost un balon zburător. În această situaţie, ceea ce s-a întâmplat în noaptea de 2 spre 3 iulie 1947 la Roswell a născut şi continuă să nască numeroase speculaţii şi păreri controversate.
Scenariul cel mai vehiculat este cel al prăbuşirii unei nave extraterestre în apropierea localităţii Roswell, în iulie 1947. La scurt timp după mediatizarea acestui incident, s-au format două tabere, fiecare susţinând cu tărie propria versiune asupra a ceea ce s-a întâmplat cu adevărat acolo. Azi, când se împlinesc 62 de ani de la acest eveniment, circumstanţele incidentului nu sunt complet elucidate. Ufologii şi conspiraţioniştii cred cu tărie că este vorba despre prabuşirea unui OZN, iar scepticii şi reprezentanţii guvernamentali susţin mai multe variante, cea mai populară fiind aceea a prabuşirii unui balon meteorolgic aflat într-o misiune de testare în cadrul unui experiment secret denumit ‘Mogul’.
Incidentul Roswell, deşi neelucidat până în prezent, are totuşi o împlinire materială: o întreagă industrie a OZN-urilor s-a dezvoltat în mica localitate americană vizitată anual de mii de turişti. În pofida lipsei unor dovezi directe ale prăbuşirii unui OZN la Roswell, anual, la începutul lunii iulie, vin în oraş până la 50.000 de oameni, pentru a participa la festivalul local. În timpul acestuia, au loc reuniuni, seminarii, conferinţe, chiar şi expoziţii. Prin marcarea unei astfel de zile , WUFODO (World UFO Day Organization) doreşte să atragă atenţia lumii întregi că acest fenomen deseori aruncat în derizoriu este unul autentic.
În trecut, existau două date în care extratereştii erau “sărbătoriţi” , pe 24 iunie şi 2 iulie. În iunie 1947, in timp ce zbura deasupra statului Washington, pilotul american Kenneth Arnold susţine că s-a întâlnit cu nouă obiecte neidentificate care zburau în formaţie, fiecare mişcându-se “asemenea unei farfurii care pluteşte pe apă”. Imediat după mărturia lui Arnold, care a ajuns în toată presă americană, diverse persoane au început să bombardeze instituţiile şi ziarele americane cu rapoarte în care se semnala prezenţa “farfuriilor”.
Pentru ca sărbătoarea să fie marcată de un număr mai mare de oameni şi să se evite confuziile, WUFODO (World UFO Day Organization) a declarat 2 iulie ca zi oficială.
Sloganul ediţiei de anul acesta este”Ziua Mondială a OZN-urilor: Să celebrăm conspiraţia şi misterul”.

Cea mai recentă apariţie popularizată a extratereştrilor este cea la Jocurile Olimpice din iulie 2012. Videoclipul următor a fost postat pe Internet de celebrul ziar britanic The Telegraph.

Numeroşi martori oculari care au observat apariţia farfuriei zburătoare s-au grăbit să imortalizeze momentul.AGERPRES

Lasati un raspuns