Căutare

Cautare:

Categorii

Arhiva

Șoarece clonat dintr-o picătură de sânge

Oamenii de știință din Japonia au clonat un șoarece dintr-o picătură de sânge, relatează BBC. Pentru a produce clona, ei au folosit celule sangvine colectate din coada unui șoarece donator.

Cercetarea echipei de la Centrul „Riken BioResource” a apărut în jurnalul „Biologia reproducerii”. Șoarele astfel clonat – o femelă – a trăit o viață cu o durată normală și a fost capabilă să aibă pui.

Până acum, șoarecii au fost clonați pornind de la diferite tipuri de celule, inclusiv de la cele din măduva osoasă sau din ficat. Echipa japoneză de cercetători studiază dacă celulele sangvine pot fi folosite și ele în procesul de clonare.

Folosind sânge din coada unui șoarece, echipa de cercetători a „demonstrat pentru prima oară că șoarecii pot fi clonați folosind nucleele celulelor sangvine periferice”, se arată în jurnalul „Biologia reproducerii”.

„Aceste celule pot fi folosite pentru clonare imediat după colectare și nu este nevoie de eutanasierea niciunui animal donator”, au explicat oamenii de știință.

Cercetătorii japonezi au o vastă experiență în clonarea șoarecilor. Recent, oamenii de știință de la un alt institut au creat aproape 600 de copii genetice perfecte ale unui singur șoarece. Cercetările din domeniul clonării ar putea contribui la conservarea unor specii sau la crearea unor ferme de animale.

 

Sursa: http://ro.stiri.yahoo.com/%C8%99oarece-clonat-dintr-o-pic%C4%83tur%C4%83-s%C3%A2nge-090206931.html

Lasati un raspuns