Din Omilia către neofiţi asupra psalmului 41 a sfântului Ieronim, preot
(CCL 78, 542-544)

Cum doreşte cerbul izvoarele de apă, aşa te doreşte sufletul meu pe tine, Dumnezeule (Ps 41[42],2). Aşadar, după cum cerbii aceia doresc izvoarele de apă, tot aşa, şi cerbii noştri, care, îndepărtându-se de Egipt şi de lume, l-au ucis pe faraon în apele sale şi i-au înecat armata în Botez, după înfrângerea diavolului, doresc izvoarele Bisericii, adică pe Tatăl, pe Fiul şi pe Sfântul Duh.

Că Tatăl este izvor, este scris în profetul Ieremia: M-au părăsit pe mine, izvorul de apă vie, şi şi-au săpat rezervoare, rezervoare sparte, care nu pot ţine apa (Ier 2,13). Apoi, despre Fiul citim într-un alt loc: Au părăsit izvorul înţelepciunii (Bar 2,13). Şi despre Sfântul Duh: Cel care bea apa pe care i-o voi da eu va deveni în el izvor care ţâşneşte spre viaţa veşnică (In 4,14). Evanghelistul explică pasajul spunând că acest cuvânt al Domnului se referă la Sfântul Duh. Textele citate dovedesc foarte clar că misterul Sfintei Treimi este izvorul întreit al Bisericii.

Acest izvor îl doreşte sufletul credinciosului, la acest izvor tânjeşte sufletul celui botezat, spunând: Sufletul meu e însetat de Dumnezeu, izvorul cel viu (cf. Ps 41[42],3). De fapt, nu a dorit cu indiferenţă să-l vadă pe Dumnezeu, ci l-a dorit cu toată ardoarea, a avut o sete arzătoare de el. Înainte de a primi Botezul, vorbeau între ei şi spuneau: Când voi veni şi mă voi arăta în faţa lui Dumnezeu? (Ps 41[42],3). Iată că s-a împlinit ceea ce cereau; au venit şi au stat înaintea feţei lui Dumnezeu şi au apărut în faţa altarului şi a misterului Mântuitorului.

Admişi să primească trupul lui Cristos şi renăscuţi în izvorul vieţii, ei vorbesc cu încredere şi spun: Voi merge în lăcaşul cortului minunat, până la casa lui Dumnezeu (cf. Ps 41,5 Vg). Casa lui Dumnezeu este Biserica; ea este cortul minunat, pentru că ea este lăcaşul în care se aud strigătele de bucurie şi de mulţumire şi glasurile mulţimii în sărbătoare (Ps 41[42],5).

Aşadar, voi, care v-aţi îmbrăcat cu Cristos şi, urmând călăuza noastră, prin cuvântului lui Dumnezeu aţi fost scoşi ca nişte peştişori din apele murdare ale acestei lumi, spuneţi: „În noi s-a schimbat natura lucrurilor”. De fapt, peştii care sunt scoşi din mare mor. Pe noi, în schimb, apostolii ne-au scos din marea acestei lumi şi ne-au pescuit, pentru ca, morţi fiind, să fim readuşi la viaţă. Cât eram în lume, ochii noştri priveau spre adâncul abisului iar viaţa noastră era împotmolită în noroi; dar după ce am fost salvaţi de valuri, am început să vedem soarele, am început să privim lumina adevărată şi, tulburaţi de o bucurie extraordinară, îi spunem sufletului nostru: Încrede-te în Dumnezeu, căci iarăşi îl voi lăuda pe el, care este mântuirea mea şi Dumnezeul meu (Ps 41[42],6).