Căutare

Cautare:

Categorii

Arhiva

Cei care sunt în afară, fie că vor, fie că nu vor, sunt fraţii noştri

Din Comentariu asupra Psalmilor, de sfântul Augustin, episcop
(Ps 32[33],29: CCL 38, 272-273)

Fraţilor, vă îndemnăm cu ardoare la iubire: nu numai faţă de voi înşivă, ci şi faţă de cei care se află în afară, fie că sunt încă păgâni, adică cei care încă nu cred în Cristos, fie că sunt despărţiţi de noi, adică cei care, deşi recunosc împreună cu noi acelaşi cap, totuşi, sunt separaţi de trup. Fraţilor, să simţim durere pentru ei, ca pentru fraţii noştri. Fie că vor, fie că nu vor, sunt fraţii noştri. Atunci vor înceta să mai fie fraţii noştri, când vor înceta să mai spună Tatăl nostru (Mt 6,9).

Profetul a spus despre unii dintre aceştia: Celor care vă spun: „Nu sunteţi fraţii noştri”, voi să le răspundeţi: „Sunteţi fraţii noştri” (Is 66,5 LXX). Gândiţi-vă, despre cine ar fi putut spune aceasta? Oare despre păgâni? Nu, căci, conform Scripturilor şi limbajului bisericesc, nici noi nu spunem că sunt fraţii noştri. Oare despre iudei, care nu au crezut în Cristos? Citiţi-l pe Apostol şi veţi vedea că atunci când spune „fraţi”, fără nici un adaos, nu poate să se înţeleagă decât creştinii: Dar tu de ce îl judeci pe fratele tău sau de ce îl dispreţuieşti pe fratele tău? (Rom 14,10). Şi, în alt loc: Voi faceţi nedreptate şi faceţi şi pagubă, şi aceasta chiar fraţilor (1Cor 6,8).

De aceea, aceştia care spun: „Nu sunteţi fraţii noştri”, ne numesc păgâni. Iată de ce vor să ne boteze din nou, afirmând că noi nu avem ceea ce ne dau ei. De aici rezultă greşeala lor, şi anume că neagă faptul că noi suntem fraţii lor. Dar pentru ce ne-a spus profetul: Voi să le răspundeţi: „Sunteţi fraţii noştri”, dacă nu pentru că noi recunoaştem în ei botezul pe care noi nu-l repetăm? Aşadar, ei, nerecunoscând botezul nostru, neagă că noi suntem fraţii lor; noi, în schimb, nerepetând botezul în ei, ci recunoscându-l pe al nostru, le spunem: Sunteţi fraţii noştri.

Ei pot să spună: „De ce ne căutaţi? De ce ne vreţi?” Noi le vom răspunde: Sunteţi fraţii noştri. Pot să spună: „Plecaţi de la noi, nu avem nimic de-a face cu voi!” Dar noi, noi avem de-a face cu voi: mărturisim un singur Cristos, trebuie să fim într-un singur trup, sub un singur cap.

Vă implorăm, aşadar, fraţilor; prin însăşi tandreţea iubirii, cu laptele căreia ne hrănim, cu a cărei pâine ne întărim, prin Cristos, Domnul nostru, prin blândeţea lui, vă implorăm! (De fapt, a venit timpul să le arătăm o mare iubire, o milostivire infinită, implorându-l pe Dumnezeu pentru ei, ca să le dea într-o zi o judecată clară pentru a-şi veni în fire şi a înţelege că atacurile lor împotriva adevărului nu au nici un fundament. Lor le-a rămas numai slăbiciunea animozităţii, care este cu atât mai neputincioasă, cu cât crede că are mai multe forţe). Vă implorăm, spuneam, pentru aceşti bolnavi, aşa-zişi înţelepţi, dar cu o înţelepciune naturală şi trupească; ei sunt totuşi fraţii noştri. Ei celebrează aceleaşi sacramente şi, chiar dacă nu le celebrează împreună cu noi, totuşi sunt aceleaşi. Ei răspund acelaşi Amin şi, chiar dacă nu cu noi, este acelaşi. Arătaţi-i lui Dumnezeu iubirea voastră profundă faţă de ei.

Lasati un raspuns