Căutare

Cautare:

Categorii

Arhiva

LUMEA CREŞTINĂ, ÎN ŞOC! TOT ceea ce ştiai despre NAŞTEREA MÂNTUITORULUI este ERONAT! ADEVĂRUL DESPRE IISUS, spus chiar de Papă!

În cea mai recentă carte a sa, “Iisus din Nazaret: povestiri din copilărie”, Papa Benedict al XVI-lea are curajul de a afirma adevărurile susţinute de mult timp de cercetători, dar care aruncă tradiţia creştină în aer. Papa Benedict al XVI-lea arată că data reală a naşterii lui Iisus este alta decât cea susţinută, în mod oficial, de Biserică. Astfel, se pare că Iisus Hristos s-a născut cu câţiva ani mai devreme decât se cunoaşte deoarece călugărul Dionisie cel Mic a făcut o greşeală de calcul de câţiva ani. Călugărul, care a trăit în secolul VI, este creditat cu “inventarea” calendarului creștin modern și a erei Anno Domini.

Şi nu este singurul lucru controversat susţinut de Suveranul Pontif în carte! Potrivit documentării lui Benedict al XVI-lea, nu există nici o dovadă în Evanghelii că în scena tradiţională de naştere a mântuitorului au fost prezenţi boi, măgari sau alte animale. Totodată, Suveranul Pontif mai aduce în discuţie faptul că Iisus s-a născut mai degrabă în Nazaret şi nu în Betleem.

John Barton, profesor la Universitatea Oxford, spune că cei mai mulţi academicieni împărtăşesc părerea Papei Benedict, iar calendarul creştin a fost greşit şi Iisus s-a născut mai devreme decât se credea, cel mai probabil între anii între 6-4 î.e.n şi nu între anii 7-2 î.e.n, aşa cum se ştie. “Nu există nici o referire în Biblie despre naştere, tot ce știm este că el a fost născut în timpul domniei lui Irod cel Mare. Ideea că Iisus s-a născut pe 25 decembrie nu poate fi dovedită. Nu se ştie nici măcar sezonul în care s-a născut, dar ideea de a sărbători naşterea în cea mai întunecată perioadă a anului este legată de tradiţiile păgâne şi de solstiţiul de iarnă”.

De altfel,  în scrierea controversatei cărţi, Benedict al XVI-lea a consultat mai multe studii de specialitate asupra Bibliei, care au indicat cu decenii în urmă că data naşterii tradiţional acceptată a Mântuitorului este de fapt greşită. Numai frica de scandal şi ideea păstrării tradiţiei face ca această eroare de calcul să fie perpetuată…

Alessandro Speciale, corespondentul Vaticanului al Serviciului de Ştiri Religioase, a declarat pentru CNN, cu ceva timp în urmă, că scopul Papei nu a fost să demonteze miturile Crăciunului, ci să demonstreze că Iisus, aşa cum este înfăţişat în Evanghelii, este un personaj cu adevărat istoric, care a existat pe Pământ şi a interacţionat cu oamenii ca fiecare dintre noi.

Sursa: http://www.libertatea.ro//detalii/articol/lumea-crestina-soc-carte-papa-adevarul-despre-iisus-455488.html

Lasati un raspuns