Din tratatul Despre sacramente, de sfântul Ambroziu, episcop
(Nr. 8-11: SCh 25 bis, 158-160)

Ce-ai văzut în baptisteriu? Desigur, apa, dar nu numai atât: acolo erau diaconii, care îşi îndeplineau misiunea lor, şi marele preot, care întreba şi consacra. Mai întâi de toate, Apostolul te-a învăţat că nu trebuie să căutăm cele care se văd, ci cele care nu se văd, căci cele care se văd sunt trecătoare, pe când cele care nu se văd sunt veşnice (2Cor 4,18). Şi, în alt loc, citeşti că realitatea invizibilă a lui Dumnezeu sau puterea sa veşnică şi dumnezeirea lui pot fi cunoscute cu mintea de la creaţia lumii, în făpturile lui (Rom 1,20). Pentru aceasta, însuşi Domnul spune: Dacă nu credeţi în mine, credeţi în fapte (In 10,38). Crede, aşadar, că prezenţa dumnezeirii este acolo. Crezi acţiunii sale şi nu crezi prezenţei sale? De unde ar putea să vină acţiunea dacă prezenţa nu ar fi precedat-o mai întâi?

Gândeşte-te însă cât de veche este această taină, căci a fost prefigurată prin însăşi originea acestei lumi. Încă de la început, când Dumnezeu a făcut cerul şi pământul, Duhul, spune textul, plutea deasupra apelor (Gen 1,2). Oare nu acţiona cel care plutea deasupra apelor? Recunoaşte că acţiona în crearea lumii atunci când, spune profetul: Prin cuvântul Domnului au fost făcute cerurile şi prin suflarea gurii sale toate oştirile sale (Ps 32[33],6). Ambele se bazează pe mărturia profetică, şi că plutea deasupra apelor, şi că acţiona. Că plutea deasupra apelor, o spune Moise, că acţiona, o mărturiseşte David.

Ascultă o altă mărturie. Orice om era corupt din cauza păcatelor sale. Duhul meu, spune Domnul, nu va rămâne în oameni, pentru că nu sunt decât trup (Gen 6,3). Prin aceasta, Dumnezeu arată că necurăţia trupească şi pata unui păcat grav îndepărtează harul Duhului Sfânt. Astfel, Dumnezeu, voind să restabilească ceea ce dăruise, a făcut să vină potopul şi i-a poruncit dreptului Noe să urce în arcă. Când apa potopului a început să se retragă, Noe a trimis mai întâi corbul, apoi a trimis un porumbel care, după cum se poate citi, s-a întors cu o ramură de măslin. Vezi apa, vezi lemnul, priveşti porumbelul, şi te îndoieşti de taină?

În apă este scufundat trupul ca să fie spălat de toate păcatele sale. În ea este înmormântată toată ruşinea. Lemnul este cel pe care a fost pironit Domnul Isus atunci când pătimea pentru noi. Porumbelul este acela în figura căruia, după cum ai învăţat în Noul Testament, a coborât Duhul Sfânt care îţi dăruieşte pacea sufletului şi liniştea minţii.