Din tratatul Despre sacramente, de sfântul Ambroziu, episcop
(Nr. 12-16.19: SCh 25 bis, 162-164)
Apostolul te învaţă că părinţii noştri au fost cu toţii sub nor şi toţi au trecut prin mare şi toţi, întru Moise, au fost botezaţi în nor şi în mare (1Cor 10,1-2). De asemenea, şi Moise spune în cântarea sa: Ai trimis duhul tău şi marea i-a acoperit (Ex 15,10). Observă că, în acea trecere a evreilor în care egiptenii au pierit iar evreii s-au salvat, se află deja o figură a sfântului Botez.  Ce suntem învăţaţi în fiecare zi în acest sacrament, dacă nu că păcatul este scufundat şi greşeala este distrusă, în timp ce pietatea şi nevinovăţia trec mai departe neatinse?

Auzi că părinţii noştri au fost sub nor, desigur, un nor binefăcător, care a răcorit focul patimilor; un nor binefăcător, care îi acoperă cu umbra sa pe cei pe care Duhul Sfânt îi vizitează. Astfel a venit peste Fecioara Maria şi puterea Celui Preaînalt a adumbrit-o atunci când a născut răscumpărarea pentru neamul omenesc. Este minunea săvârşită de Moise în formă de figură. Dacă, aşadar, Duhul era prezent în figură, oare nu va fi în adevăr atunci când Scriptura îţi spune că Legea a fost dată prin Moise, harul şi adevărul au venit prin Isus Cristos? (In 1,17).

Izvorul din Mara era amar; Moise a aruncat în el un lemn şi a devenit dulce. Într-adevăr, fără predicarea crucii Domnului, apa nu are nici un folos pentru mântuirea viitoare. Dar după ce a fost consacrată prin misterul crucii care dă mântuirea, ea este pregătită să fie folosită ca baie spirituală şi cupă a mântuirii. De aceea, după cum Moise a aruncat, în mod profetic, un lemn în acel izvor, la fel, preotul rosteşte asupra acestui izvor o invocaţie a crucii Domnului, şi apa devine dulce pentru a conferi harul.

Aşadar, să nu crezi numai ochilor trupului. Se vede mai bine ceea ce nu se vede, pentru că ceea ce se vede cu ochii trupului este temporar, însă ceea ce nu se vede este veşnic. Se distinge mai bine ceea ce nu se vede cu ochii, dar se descoperă cu spiritul şi cu mintea.

De altfel, te instruieşte lectura luată din Cartea Regilor. Naaman era sirian, avea lepră şi nimeni nu-l putea curăţa. Atunci, o tânără, prizonieră de război, a spus că în Israel se afla un profet care putea să-l cureţe de boala leprei. Luând, după cum spune textul, aur şi argint, s-a dus la regele lui Israel. Acesta, aflând motivul venirii sale, şi-a sfâşiat hainele, spunând că era mai curând o provocare a-i cere ceea ce nu intra în puterea sa de rege. Dar Elizeu i-a spus regelui să-l trimită la el pe sirian, ca acesta să cunoască faptul că exista un Dumnezeu în Israel. Şi când a sosit, i-a poruncit să se scufunde de şapte ori în fluviul Iordan. Atunci, Naaman a început să spună că fluviile din ţara sa aveau ape mai bune, în care el s-a scufundat de mai multe ori, dar fără să se fi curăţat vreodată de lepră. Reţinut de aceasta, nu s-a supus poruncilor profetului. Totuşi, în urma insistenţelor şi a presiunilor slujitorilor săi, el a consimţit şi s-a scufundat în Iordan. Vindecându-se imediat, a înţeles că vindecarea cuiva nu vine de la apă, ci de la har.

El s-a îndoit, înainte să fi fost însănătoşit. Tu însă ai fost deja însănătoşit; de aceea, nu trebuie să te îndoieşti.