Căutare

Cautare:

Categorii

Arhiva

Cele mai frumoase lacuri din România

România are o mulţime de lacuri superbe, de la cele glaciare de la peste 2.000 de metri altitudine până la imensele lacuri de acumulare şi unele apărute în urma unor fenomene naturale.

Cel mai mare lac glaciar din România se află în masivul Retezat şi ocupă o suprafaţă de 9 hectare. Lacul Bucura, situat la o altitudine de 2.040 de metri, se află la circa două ore de mers pe jos de Poiana Pelegii (în Poiană se poate ajunge cu maşina, pe un drum neasfaltat, dar care se prezintă în bune condiţii)

Lacul are o lungime de 550 de metri şi o lăţime medie de 160 de metri, iar lângă el se află o cabana a salvamontiştilor şi sunt amenajate spaţii pentru corturi. De la Bucura pot fi încercate drumeţii spre vârful Peleaga (2.509 metri), dar şi Păpuşa (2.508 metri). Acestea sunt cele mai înalte vârfuri din masivul Retezat.

Tot în Retezat şi legat de Bucura printr-un traseu montan marcat se află lacul Zănoaga Mare. Nu este nici pe departe la fel de întins precum Bucura, însă este cel mai adânc lac glaciar din ţară. Dacă Bucura are o adâncime maximă de 15 metri, Zănoaga atinge şi 29 de metri în adâncime.

Rămânem în Meridionali, dar ne mutăm în Parâng, unde descoperim un nou lac glaciar superb, Gâlcescu (sau Câlcescu). Situat la 1925 de metri altitudine, lacul se află la câteva ore de mers de superba şosea montană Transalpina. Este înconjurat de alte 10 lacuri mai mici, iar imaginea tuturor acestor lacuri, văzute de pe creastă, este fabuloasă.

Lacul Sfânta Ana este singurul lac de origine vulcanică din ţara noastră. Este situat la o altitudine de 946 de metri, în masivul Ciumatul Mare, foarte aproape de staţiunea Tuşnad. Lacul se află pe craterul unui vulcan stins, numit Ciomatu.

Lacul Roşu – situat la o altitudine de 980 de metri, la poalele muntelui Hăşmaşul Mare, aproape de Cheile Bicazului – se întinde pe 11,5 hectare şi s-a format în 1837 sau 1838, în urma unei alunecări de teren. Cei care susţin că lacul s-a format în 1837 sunt de părere că alunecarea de teren a fost provocată de vijeliile puternice din acel an. Cei care indică anul 1838 sunt de părere că alunecarea a fost provocată de un cutremur. Cert este că masa argiloasă desprinsă de versant a blocat valea şi a luat naştere acest lac. Împrejurimile lacului au un microclimat plăcut, benefic pentru tratarea stărilor de convalescență, extenuare fizică și psihică, insomnii, neurastenii. Temperatura medie multianuală este de 8 grade Celsius, peste media de 6 grade a depresiunilor intramontane.

Imensul lac de acumulare Vidraru, întins pe 893 de hectare, se află pe Transfăgărăşan, una dintre cele mai spectaculoase şosele din România. Barajul Vidraru, al optulea din Europa şi al 20-lea din lume la momentul construcţiei sale (1965), este preferat şi de pasionaţii de bungee jumping. O platformă pentru practicare acestui sport extrem a fost instalată pe baraj anii trecuţi.

 

Sursa: http://ro.stiri.yahoo.com/cele-mai-frumoase-lacuri-din-rom%C3%A2nia-085624893.html

Lasati un raspuns