Căutare

Cautare:

Categorii

Arhiva

O singură rugăciune, o singură speranţă în iubire, în bucuria neprihănită

Din Scrisoarea către magnezieni a sfântului Ignaţiu de Antiohia, episcop martir

(Nr. 6, 1 – 9, 2: Funk 1, 195-199)

Aşadar, pentru că în persoanele amintite mai înainte am văzut, în credinţă, întreaga voastră comunitate şi am iubit-o, vă îndemn să vă străduiţi să le faceţi pe toate în unire cu Dumnezeu, având drept conducători pe episcop, care este în locul lui Dumnezeu, pe preoţi, care sunt în locul colegiului apostolilor, şi pe diaconi, care îmi sunt aşa de dragi, cărora li s-a încredinţat slujirea lui Isus Cristos, care mai înainte de veci era la Tatăl şi la sfârşit s-a arătat.  Asemănându-vă deci toţi în purtări cu Dumnezeu, respectaţi-vă unul pe altul; nimeni să nu se uite trupeşte la semenul său, ci totdeauna să vă iubiţi unul pe altul în Isus Cristos. Să nu fie nimic între voi care să vă poată dezbina, ci uniţi-vă cu episcopul şi cu conducătorii voştri, potrivit chipului şi învăţăturii nemuritoare.

După cum Domnul n-a făcut nimic, nici prin el însuşi, nici prin apostoli, fără Tatăl, cu care era unit, tot aşa, şi voi să nu faceţi nimic fără episcopi şi fără preoţi; nici să nu încercaţi să vi se pară că este binecuvântat a face ceva de unul singur, ci în comun: o singură rugăciune, o singură cerere, o singură minte, o singură speranţă în iubire, în bucuria cea neprihănită, care este Isus Cristos, decât care nu este nimic mai bun. Adunaţi-vă cu toţii ca într-un templu al lui Dumnezeu, ca la un altar, în jurul unicului Isus Cristos, care a ieşit de la unicul Tată, la care era şi la care s-a întors.

Să nu fiţi înşelaţi cu învăţături străine, nici cu basme vechi, care nu sunt de folos. Dacă şi acum trăim după legea iudaică, atunci mărturisim că n-am primit harul. Dumnezeieştii profeţi au trăit potrivit învăţăturii lui Isus Cristos, de aceea, au şi fost prigoniţi. Ei au fost însufleţiţi de harul lui, pentru a-i încredinţa pe cei neascultători că unul este Dumnezeu, care s-a arătat prin Isus Cristos, Fiul lui, care este Cuvântul lui ieşit din tăcere, care în toate a bineplăcut celui ce l-a trimis.

Aşadar, cei care au trăit în rânduielile vechi şi au venit la speranţa cea nouă să nu mai ţină sâmbăta, ci duminica, în care şi viaţa noastră a răsărit, prin el şi prin moartea lui (pe care unii o tăgăduiesc. Prin taina aceasta am primit credinţa şi de aceea suferim, ca să fim găsiţi ucenici ai lui Isus Cristos, singurul nostru învăţător). Cum vom putea trăi noi fără el, când şi profeţii, fiind cu duhul ucenicii lui, îl aşteptau ca învăţător? Şi, de aceea, cel pe care pe bună dreptate îl aşteptau, i-a sculat din morţi, când a venit pe pământ.

Lasati un raspuns