Lumina feţei tale, Doamne, este imprimată în noi
Din Comentariu asupra Psalmilor, de sfântul Ambroziu, episcop
(Ps 43[44],89-90: CSEL 64, 324-326)
Pentru ce îţi ascunzi faţa? (Ps 43[44],25). Noi credem că Dumnezeu îşi îndepărtează faţa de la noi atunci când ne aflăm în vreun necaz, încât întunericul învăluie inima noastră şi împiedică ochii noştri să vadă strălucirea adevărului. Într-adevăr, dacă Dumnezeu este atent la înţelegerea noastră şi binevoieşte să viziteze mintea noastră, suntem siguri că nimic nu ne poate arunca în întuneric. Dacă chipul omului este mai luminos decât celelalte membre ale trupului şi, atunci când privim pe cineva, descoperim dacă este necunoscut, sau recunoaştem că este cunoscut, deoarece el nu poate să scape privirii noastre, cu cât mai mult faţa lui Dumnezeu nu-l va lumina pe cel care îl priveşte?
În aceasta, ca şi în atâtea alte lucruri, Apostolul, adevărat interpret al lui Cristos, ne dă o învăţătură strălucitoare, pentru a lumina minţile noastre cu un gând şi o simţire potrivită. El spune, într-adevăr: Dumnezeu care a zis: „Să strălucească lumina din întuneric”, el însuşi a strălucit în inimile noastre, pentru luminarea cunoaşterii gloriei lui Dumnezeu pe faţa lui Isus Cristos (2Cor 4,6). Am auzit, aşadar, unde străluceşte în noi Cristos. Căci el este strălucirea veşnică a sufletelor, cel pe care Tatăl l-a trimis pe pământ ca să fim luminaţi de faţa sa şi ca să putem contempla realităţile veşnice şi cereşti, noi, care mai înainte eram învăluiţi de întunericul pământului.
De ce să vorbim despre Cristos, de vreme ce şi apostolul Petru a spus acelui olog din naştere: Uită-te la noi? (Fap 3,4). El a privit spre Petru şi a fost luminat de harul credinţei. Căci el nu ar fi fost vindecat dacă nu ar fi crezut cu tărie.
Prin urmare, deşi apostolii erau cuprinşi de o mare bucurie, Zaheu, auzind că urma să treacă Domnul Isus, s-a urcat într-un copac, deoarece, fiind mic de statură, nu putea să-l vadă din mijlocul mulţimii. L-a văzut pe Cristos şi a găsit lumina; l-a văzut, şi el, care înainte fura lucrurile altuia, acum le-a împărţit pe ale sale.
Pentru ce îţi ascunzi faţa? Adică: Chiar dacă tu îţi ascunzi faţa de la noi, Doamne, totuşi lumina feţei tale, Doamne, este imprimată în noi (cf. Ps 4,7). O ţinem în inimile noastre şi străluceşte în intimitatea inimii noastre, căci nimeni nu poate trăi dacă tu îţi ascunzi faţa.