Căutare

Cautare:

Categorii

Arhiva

Cele mai frumoase castele din Transilvania

Transilvania are peste 100 de castele. Multe au fost distruse de trecerea timpului, altele au fost retrocedate, vândute de stat, însă o parte au fost renovate și incuse în circuitul turistic. Dintre acestea, Yahoo News face astăzi o selecție a celor mai frumoase castele transilvănene accesibile turiștilor. 
Castelul Bran, Brașov

Cel mai cunoscut și vizitat dintre castelele din Transilvania este Branul. Deși a intrat în circuitul turistic drept castelul lui Dracula, Vlad Țepeș, domnitorul Țării Românești, căruia i-a fost atribuită legenda, nu a locuit niciodată la Bran, spun istoricii. Cu toate acestea, el a atras aici peste 500.000 de turiști anul trecut, care au poziționat Branul pe primul loc în topul muzeelor din România.  Ridicată inițial ca trecătoare cu scop militar (în 1377), cetatea a suferit mai multe modificări între 1622 și 1886, pentru ca în 1920 să fie transformată în castel de către regina Maria. În contemporaneitate a funcționat mult timp ca muzeu al statului, pentru ca în 2006 să fie retrocedat lui Dominic de Habsburg și familiei sale. Ei au remobilat castelul și l-au redeschis spre vizitare în 2009.

Castelul Corvinilor, Hunedoara

Inclus recent de huffingtonpost.com, într-un top al castelelor de basm, Castelul Corvinilor din Hunedoara a fost de-a lungul timpului cadrul mai multor producții cinematografice și documentare românești și străine. Regizorii, ca și turiștii, sunt atrași de aspectul impunător al clădirii, cu ziduri înalte, turnuri circulare și rectangulare, cu interioare spațioase și atent decorate. Castelul a trecut prin mai multe etape de restaurare însă primește în continuare zeci de mii de turiști anual.

Castelul cu turnurile de colț, Făgăraș (Cetatea Făgărașului)

Castelul cu turnurile de colț sau Cetatea Făgărașului apare prima data în documente oficiale în 1455, însă construcția lui începuse încă de la sfârșitul secolului XIV, pe locul unei fortificații din lemn si pământ din sec XII-XIII. În secolul al XV-lea, cetății i se adaugă 4 turnuri de colț, pentru o mai bună apărare, iar în secolul următor Stefan Mailat (voievod al Transilvaniei între 1534 -1540 şi proprietar al cetății între 1528-1541) transforma cetatea de apărare într-un castel cu o puternică fortificație exterioară. Din secolul al XVII-lea, cetatea devine reședința princiara a lui Mihai Viteazul, care o dăruiește ulterior soției sale. Principii Transilvaniei Gabriel Bethlem (1613-1629) și Gheorghe Racozi I (1630-1648) au dat forma si dimensiunile actuale ale cetății. Castelul se vizitează de mai mulți ani, iar începând cu 27 Aprilie 2012, paza acestuia este asigurată de gardieni în costume medievale, potrivit info-fagaras.ro.

Castelul Bethlen Haller din Cetatea de Baltă, Alba

Construit in stilul Renașterii franceze, în prima jumătate a secolul ului XVII, pe domeniul lui Stefan Bethlen, fratele guvernatorului Transilvaniei Gabriel Bethlen, Castelul Bethlen-Haller reproduce la scară mică corpul central al castelului Chambord din Franța. Construcția, cu patru turnuri circulare, amplasate la colțuri și un al cincilea pe o fațada laterală, nu are curte interioară. Castelul a fost retrocedat ultimului descendent al familiei Haller, care l-a vândut producătorului de vinuri Jidvei, dar poate fi încă vizitat la cerere, de către cei interesați de istoria vinurilor, potrivit turismland.ro.

Magna Curia, Castelul Bethlen din Deva

Magna Curia (latină Curtea Mare) sau Castelul Bethlen este cea mai veche clădire monument istoric din Deva. El a fost construit în 1621 de Gabriel Bethlen, ajungând însă la o formă definitivă abia la începutul secolului al XVIII-lea, când i se aduc ultimele modificări, care îi dau o înfățișarea barocă. În prezent funcționează ca sediu al Muzeului Civilizației Dacice și Romane.

Castelul Kendeffy din Sântămăria Orlea, Hunedoara

Castelul Kendeffy din localitate Sântămăria Orlea, județul Hunedoara, este unul dintre cele mai frumoase castele din Transilvania și a fost construit în anul 1782 de contele Elek Kendeffy, membru al unei familii de nobili foarte bogați. Clădirea, care privește către munții Retezat, are propriul parc și  atrage atenția datorită turnului monumental aflat pe fațada vestică, cu patru nivele şi un acoperiș piramidal. Aripa nordică a clădirii, unde se află şi intrarea principală, are o compoziție asimetrică, iar legătura dintre turn şi corpul central se face printr-o aripă cu două niveluri. Castelul a fost preluat în 1982 de administrația județeană Hunedoara și transformat în hotel. În 2001, a fost retrocedat unui nepot de-al lui Gabor Kendeffy, dar continuă să funcționeze ca hotel, notează Stelian Tănase pe blogul personal.

 

Sursa: http://ro.stiri.yahoo.com/cele-mai-frumoase-castele-din-transilvania-133040017.html#

Lasati un raspuns