Din Omilii asupra Scrisorii a doua către Corinteni, de sfântul Ioan Crisostomul
(Omil. 13, 1-2: PG 61, 491-492)

Inima noastră s-a lărgit (2Cor 6,11). Aşa cum căldura produce o dilatare, tot la fel, şi iubirea are ca efect dilatarea, căci este o virtute caldă şi arzătoare. Ea deschidea gura şi dilata inima lui Paul. „Nu vă iubesc numai cu vorba, ar vrea el să spună, ci şi inima cântă la unison cu gura; de aceea, vorbesc cu încredere, cu toată inima şi cu toată mintea”. Nu era nimic mai larg deschis decât inima lui Paul. El îi iubea cu ardoare pe toţi credincioşii, ca şi cum fiecare era preferatul său, fără a lăsa ca iubirea lui să fie divizată ori slăbită, ci rămânea întreagă în fiecare dintre ei. Şi ce e de mirare că el a avut o asemenea iubire faţă de toţi credincioşii, de vreme ce iubirea sa se extindea şi la necredincioşii din lumea întreagă?

El nu spune: „Vă iubesc”, ci foloseşte o expresie şi mai elocventă: Gura noastră s-a deschis către voi, inima noastră s-a lărgit; vă purtăm pe toţi în interiorul nostru, nu într-un mod oarecare, ci în modul cel mai generos. Căci cel care este iubit se mişcă nestingherit în profunzimea inimii celui care îl iubeşte. De aceea, Apostolul afirmă: Nu în noi sunteţi la strâmtoare, ci înlăuntrul vostru sunteţi la strâmtoare (2Cor 6,12). Vezi cum reproşul său este plin de delicateţe, o caracteristică specifică persoanelor care iubesc. El nu a spus: „Voi nu mă iubiţi”, ci: „Nu mă iubiţi aşa cum vă iubesc eu”. Nu vrea să-i certe prea aspru.

Dacă parcurgem toate scrisorile sale, vom descoperi la fiecare pasaj o dovadă a acestei iubiri aproape incredibile pe care o are faţă de credincioşi. Scriind romanilor, el spune: Doresc să vă văd; adesea mi-am propus să vin la voi; cer întotdeauna în rugăciunile mele ca să am vreodată ocazia să vin la voi (cf. Rom 1,10-11). Galatenilor le spune: Copiii mei, pentru care îndur din nou chinurile naşterii (Gal 4,19); iar efesenilor: De aceea îmi plec genunchii înaintea Tatălui pentru voi (Ef 3,14); tesalonicenilor: Căci care este speranţa noastră, sau bucuria, sau coroana noastră de laudă, dacă nu voi? (cf. 1Tes 2,19). El spunea că îi poartă în inima sa chiar şi în închisoare.

La fel le scrie colosenilor: Vreau ca voi să ştiţi ce luptă duc pentru voi şi pentru cei care nu au văzut faţa mea în trup, pentru ca inimile voastre să fie consolate (cf. Col 2,1); iar tesalonicenilor le spune: Ca o doică ce îşi dezmiardă copiii, atât de ataşaţi eram de voi încât eram gata să vă dăm nu numai evanghelia lui Dumnezeu, ci şi sufletele noastre (cf. 1Tes 2,7-8). Nu în noi sunteţi la strâmtorare, le spune corintenilor. Le spune nu numai că îi iubeşte, ci şi că este iubit de ei, ca să atragă şi mai mult sufletele lor. Dă mărturie despre aceasta când spune: Tit a venit şi ne-a făcut cunoscută dorinţa voastră aprinsă, suspinul vostru, zelul vostru (cf. 2Cor 7,7).