Căutare

Cautare:

Categorii

Arhiva

Sunt copleşit de bucurie în toate necazurile

Din Omilii asupra Scrisorii a doua către Corinteni, de sfântul Ioan Crisostomul
(Omil. 14, 1-2: PG 61, 497-499)

Paul reia discursul despre iubire, moderând asprimea reproşului. După ce i-a certat şi le-a reproşat corintenilor faptul că ei nu-l iubesc aşa cum îi iubeşte el şi că s-au separat de iubirea sa şi s-au asociat unor oameni răi, el îşi potoleşte din nou asprimea reproşului, spunând: Acceptaţi-ne (2Cor 7,2), adică: „Iubiţi-ne”. Le cere un favor atât de mic, şi care este mai folositor celui care îl dă decât celui care îl primeşte. Nu spune: „Iubiţi-ne”, ci: Acceptaţi-ne, expresie care arată şi mai mult milostivirea.

Cine, spune el, ne-a alungat din mintea voastră? Cine ne-a scos? De ce ne aflăm la strâmtorare în voi? Deoarece mai înainte spusese: În voi înşivă sunteţi la strâmtoare (2Cor 6,12), aici o spune şi mai clar: Acceptaţi-ne. În felul acesta, îi atrage din nou la sine. Căci nimic nu trezeşte mai mult iubirea la cel care este iubit decât faptul de a înţelege cât de mult doreşte iubirea sa cel care îl iubeşte.

V-am spus de mai înainte, adaugă el, că sunteţi în inimile noastre ca să murim împreună şi ca să trăim împreună
(2Cor 7,3). Aceasta este o mare iubire, căci, deşi este dispreţuit, el doreşte să trăiască şi să moară împreună cu ei. Voi sunteţi în inima noastră nu într-un mod oarecare, ci aşa cum v-am spus. Se poate întâmpla ca cineva să iubească, dar în momentul pericolului să fugă. Însă nu este aşa în cazul nostru.

Sunt plin de mângâiere
(2Cor 7,4). De care mângâiere? De cea care îmi vine de la voi, căci, întorşi pe calea cea bună, voi m-aţi mângâiat cu faptele voastre. Este caracteristica celui care iubeşte ca mai întâi să reproşeze că nu este iubit şi apoi să se teamă să nu provoace întristare prin excesul reproşului său. Din acest motiv, adaugă: Sunt plin de mângâiere şi copleşit de bucurie.

Ca şi cum ar fi spus: „Am fost cuprins de o mare întristare din cauza voastră, însă voi m-aţi compensat cu îndestulare şi mi-aţi adus o mare mângâiere; nu numai că aţi îndepărtat cauza întristării mele, ci m-aţi umplut de bucurie”.

Paul arată cât de mare este această bucurie nu numai prin cuvintele: Sunt copleşit de bucurie, ci şi prin ceea ce adaugă: în toate necazurile noastre. Plăcerea pe care mi-aţi făcut-o este atât de mare, spune el, încât nici cel mai mare necaz nu o poate întuneca; ea depăşeşte prin grandoarea ei toate durerile care au venit asupra noastră şi nu a permis să fim afectaţi de ele.

Lasati un raspuns