Căutare

Cautare:

Categorii

Arhiva

Papa Francisc condamnă capitalismul si idolatria banilor

Conducătorul Bisericii Catolice a declarat că îşi doreşte un sistem global economic în care banii nu mai sunt „idolatrizaţi”, făcând referire la greutăţile pe care le-a îndurat familia sa de imigranţi atunci când simpatiza lucrătorii şomeri într-o zonă a Italiei care a suferit foarte mult în urma recesiunii.

Aflat în faţa a 20.000 de persoane în capitala Sardiniei, Cagliari, Suveranul Pontif a mărturisit că părinţii lui „au pierdut totul” după ce au emigrat din Italia şi că a înţeles că suferinţa venea din faptul că nu avea un loc de muncă. „Unde nu este muncă, nu există demnitate”, a declarat Francisc, citat de „The Guardian”.
„Asta nu este o problemă cu care se confruntă doar Sardinia; nu este doar o problemă a Italiei sau a câtorva ţări din Europa”, a continuat el. „Este consecinţa unei alegeri globale, unui sistem economic care duce la tragedia asta, un sistem economic care are ca nucleu idolul numit valută”.
Liderul în vârstă de 76 de ani a spus că Dumnezeu a vrut ca bărbaţii şi femeile să fie inima pământului. „Dar acum, în sistemul ăsta lipsit de etică, un idol este centrul lumii, iar lumea a început să idolatrizeze acest ‘zeu al banilor’”, a mai adăugat el. Sardinia, una dintre regiunile autonome ale Italiei, cu o populaţie de 1.6 milioane de locuitori, a avut de suferit în mod deosebit în urma crizei economice, rata de şomaj ajungând la 20 la sută, cu opt procente mai mult decât media naţională, ar şomajul în rândul tinerilor fiind de 51 la sută.

http://adevarul.ro/international/europa/papa-francisc-condamna-capitalismul-idolatria-banilor-1_523f7536c7b855ff56b39bdf/index.html

Lasati un raspuns