Căutare

Cautare:

Categorii

Arhiva

Roman Vlad, funeralii la Biserica artistilor la Roma / Bruno Vespa: “Este o mare pierdere pentru Italia”

Sicriul cu trupul neînsufletit al lui Roman Vlad a fost depus în prima zi într-una dintre sălile Primăriei Romei. Slujba de înmormântare a fost celebrată de doi preoți la Biserica Artistilor din Piazza del Popolo, în centrul istoric al Romei, un lăcaș de cult în care se desfășoară în general slujbele pentru marile personalități din Peninsulă.

La funeralii au participat peste 200 de persoane: familia, prietenii, colegii si chiar studenți pe care marele maestru i-a ajutat pe parcursul vieții sale.

Lângă sicriul maestrului se aflau numeroase flori și două imense coroane, una din partea Primăriei Romei, iar cealaltă din partea Ambasadei României în Italia.

“A fost o persoană extraordinară. A avut o viață de un înalt nivel. El a fost o personalitate. A descoperit mari talente, a ajutat aceste talente, a compus muzica, a fost un mare director artistic, un mare muzician. Este o mare pierdere pentru cultura Italiei. Este de admirat că a fost rațional până în ultima clipă din viața sa, iar asta face onoare persoanei și vieții sale”, ne-a spus Carlo R., un fost student de-al maestrului Roman Vlad.

A murit Roman Vlad, patriarhul român al muzicii italiene

La funeralii a fost prezent renumitul jurnalist italian Bruno Vespa, realizatorul emisiunii “Porta a porta” de la Rai Uno. ” L-am cunoscut pe Roman Vlad când eram foarte tânăr, iar el era președintele Societății Aquilane a Concertelor, o mare instituție în care au cântat cei mai mari soliști din lume, în anii ’50 – ’60. Iar pentru noi era un motiv de mândrie de a avea Roman Vlad ca și președinte acolo.”

După aceea l-am tot întâlnit pe parcursul anilor, la Roma, la Spoletto. A fost cu adevărat o mare personalitate, un mare artist, un mare om de cultură. Este o mare pierdere pentru Italia. Face parte dintre acele persoane pe care nu le mai regăsești din nou”, ne-a mărturisit foarte emotionat și trist, Bruno Vespa, la finalul ceremoniei.

Din partea țării noastre au fost prezenti la slujba de înmormântare cei doi ambasadori români, Dana Constantinescu și Bogdan Tătaru Cazaban.

“Am fost foarte emotionat să particip astăzi la înmormântarea maestrului și totodată să constat amintirea extraordinară pe care a lăsat-o în inimile celor care l-au cunoscut, celor care au simțit generozitatea lui. S-a vorbit foarte mult astăzi despre efectul generozității sale, de bunătatea lui, de felul în care el reușea de la altitudinea sa să privească întotdeauna la latura pozitivă a celor cu care se întâlnea”, consideră ambasadorul României la Vatican, Bogdan Tătaru Cazaban.

“Eu cred ca Roman Vlad a reprezentat o punte excepțională de legătură între cultura italiană, pe care a îmbrățișat-o și care l-a îmbrățișat – pentru el Italia era țara culturii – și cultura română în care și-a petrecut primii ani ai formării sale”, a completat ambasadorul Bogdan Tătaru Cazaban.

http://www.gazetaromaneasca.com/observator/36-comunitate/6661-roman-vlad-funeralii-la-biserica-artitilor-la-roma–bruno-vespa-qeste-o-mare-pierdere-pentru-italiaq.html

Lasati un raspuns