Căutare

Cautare:

Categorii

Arhiva

Doi foşti papi, declaraţi sfinţi în 2014

Papa Ioan Paul al II-lea şi Papa Ioan al XXIII-lea vor fi canonizaţi în data de 27 aprilie 2014, în cadrul unei ceremonii unice, care va fi organizată la Vatican.

Papa Francisc a confirmat că aceste două figuri importante ale Bisericii catolice, Karol Wojtyla (papă între 1978 – 2005) şi Angelo Giuseppe Roncalli (papă între 1958 – 1963), vor fi declaraţi sfinţi.

Data acestei duble canonizări era deja vehiculată în presa italiană deja de câteva săptămâni. Pe 27 aprilie 2014 va fi celebrată Duminica Mizericordiei Divine, o sărbătoare special creată de Ioan Paul al II-lea.

Papa Ioan Paul al II-lea, primul papă polonez din istorie, care s-a bucurat de o popularitate uriaşă în rândul catolicilor, va fi canonizat într-un timp record, la doar nouă ani după moarte.

Papa Ioan al XXIII-lea a inaugurat Marele Conciliu ecumenic Vatican II (1962 – 1965), care şi-a propus să deschidă Biserica spre lume. Imaginea pe care a lăsat-o posterităţii este aceea a unui pastor apropiat de oameni, simplu şi cu simţul umorului, asemănător oarecum cu papa Francisc.

http://www.cotidianul.ro/doi-fosti-papi-declarati-sfinti-in-2014-223531/

Lasati un raspuns