Căutare

Cautare:

Categorii

Arhiva

Este limbajul bisericesc invechit?

Nu de putine ori, am avut ocazia sa ascult parerilor unor oameni care se plangeau de faptul ca, in timpul participarii la slujbele oficiate in biserica, sunt supusi unui dublu efort de intelegere. Pe de-o parte acela al lamuririi sensului anumitor cuvinte arhaice, pastrate inca in textul slujbelor bisericesti, iar pe de alta, acela al patrunderii intelesului profund al contextului liturgic in care acestea sunt rostite. Mai in gluma, mai in serios, acestia se temeau de faptul ca vor fi nevoiti sa participe la slujbe, insotiti de dictionarul de arhaisme sau, atunci cand citesc lucrari de teologie, sa consulte dictionarul teologic.

Tot pe acelasi ton le raspund si eu, spunandu-le ca se cuvine sa aducem slava lui Dumnezeu, pentru ca nu suntem nevoiti sa purtam cu noi dictionarul limbii latine, al celei slavone sau al limbii grecesti, deoarece imprejurarile istorice au ingaduit ca poporul nostru sa beneficieze de propria limba liturgica, chiar daca multe cuvinte conform etimologiei, provin din unele ce apartin vechilor limbi amintite mai sus.

Nu putem sa vorbim de istoria limbii romane si nici a literaturii romane, fara a aminti rolul jucat de limbajul liturgic, de cartile de cult si literatura teologica in dezvoltarea acestora.

“Romanirea” cartilor de cult

Limba romana si-a castigat dreptul de limba liturgica in mod definitiv abia in secolele al XVII-XVIII-lea in urma unui proces indelungat ce a fost posibil prin jertfa unor membri ai trupului eclezial. Limba in care se slujea la inceput in cultul crestin pe teritoriul tarii noastre a fost latina vulgara. Apoi, de-a lungul secolelor, aceasta a fost inlocuita de slavona (sec. VI-X), respectiv cea greaca (sec. XVIII).

Organizarea temeinica a statelor romanesti, Muntenia si Moldova, in secolele al XIV-lea si al XV-lea, ca state independente, a usurat procesul de introducere a limbii romane in Biserica noastra.

Primele traduceri romanesti s-au facut in nordul Ardealului fiind cunoscute sub numele de “texte rotacizante”. Un pas inainte in procesul de introducere a limbii romane in Biserica noastra este facut in secolul al XVI-lea, prin tipariturile lui Coresi la Brasov: Evangheliarul (1561), Apostolul (1563), Cazania (1564 si 1581), Molitfelnicul (1564), Liturghierul (1570), Psaltirea (1570), Psaltirea slavo-romana (1577).

In secolul al XVII-lea se accentueaza si mai mult tendinta de inlocuire a limbii slavone cu limba romana. Mitropolitul Varlaam are cea mai ingrijita forma de expunere a limbii romanesti literare din prima jumatate a veacului XVII.

Mitropolitul Dosoftei (1624-1693) incepe in mod organizat sa inlature limba slavona din cult. De aceea traduce: Liturghierul (1679, retiparit in 1683), Acatistul Nascatoarei de Dumnezeu (Uniev, 1683), Molitfelnicul (Iasi 1681), Octoihul (Iasi 1683), Paremiile (Iasi 1683) si Psaltirea (Iasi 1680).

Inlocuirea totala si definitiva a limbii slavone prin limba romana s-a realizat abia in cursul secolului al XVIII-lea. Meritul cel mai mare in aceasta privinta il are in Muntenia mitropolitul Antim Ivireanul, care a dat de fapt traducerea romaneasca definitiva a principalelor carti de slujba: Evanghelia greco-romana, Psaltirea (1694) si Evanghelia de la Snagov (1697), Ceaslovul slavo-roman si Acatistul Maicii Domnului (1703), Molitfelnicul ( in 1706 si 1713) , Octoihul (1712), Liturghia in limba romana (1713), Ceaslovul si Catavasierul (1715).

Alti ierarhi care au avut un rol insemnat in opera de traducere si tiparire a cartilor de cult in limba romana sunt Mitrofan episcopul Buzaului, episcopul Damaschin al Buzaului, Episcopii Inochentie si Clement la Ramnic, episcopul Chesarie al Ramnicului, episcopul Filaret.

In paralel, in tot acest timp, a avut loc “romanirea” cartilor de muzica bisericeaca psaltica. Un rol insemnat in acest sens l-au avut Filotei Sin Agai Jipei, protopsaltul curtii domnesti in vremea domnitorului Constantin Brancoveanu, Macarie Ieromonahul, Anton Pann, Dimitrie Suceveanu, Nectarie Protopsaltul, Visarion Ieromonahul etc.

De ce nu ne mai place “limba vechilor cazanii”?

Suntem mandri de faptul ca poporul roman s-a nascut crestin. Dar nu numai atat. Noi avem sansa de a putea spune ca forma initiala a limbii romane literare a luat nastere in spatiul eclezial.

Poetul Alexei Mateevici surprinde acest adevar in poezia “Limba noastra” – imnul de stat al Republicii Moldova –: “Limba noastra-i limba sfanta,/Limba vechilor cazanii”.

Limba oricarui popor este asemenea unui organism viu care se dezvolta pe parcursul unor etape, se naste, creste, atinge un nivel de maturitate, si, in functie de imprejurarile istorice, poate deveni “limba moarta”. Cele mai cunoscute exemple, in acest sens, sunt limba latina si greaca veche.

Putem spune ca limba romana se afla la maturitate, dar nu putem avea pretentia ca limbajul bisericesc sa fie invadat de tot felul de neologisme, de termeni intalniti in prezent in mass-media, cu care suntem astazi atat de familiarizati. In timpul slujbelor auzim adeseori cuvinte precum solitor, a maneca, zabavnic etc. Pe de alta parte, citind carti de teologie intalnim termeni precum consubstantial, perihoreza, exarh etc. Trebuie sa intelegem ca limbajul bisericesc si mai ales limba romana, asa cum s-au pastrat in cartile de cult, au nu doar un farmec deosebit, ci si o profunzime aparte. Desigur, de noi tine sa ne familiarizam cu acest limbaj. Acest lucru nu se poate realiza in scurt timp, ci presupune prezenta noastra frecventa in biserica si, desigur, efortul de a cauta sa nu fim nepasatori fata de cele ce auzim.

Faptul ca nu intelegem cateva cuvinte intalnite in slujbele bisericesti este o pierdere pe termen scurt, dar daca ajungem la intelegerea lor, dobandim un castig pe termen lung. Dobandirea intelegerii lor nu o aflam insa in dictionar. Intelegerea cuvintelor si a contextului liturgic caruia ii apartin, asa cu aminteam la inceputul articolului, nu tine de litera, ci de duh. Trebuie sa ne lasam cuprinsi de duhul lor, de mesajul pe care acestea il poarta. Or, toate acestea nu ni se descopera decat in Duhul Sfant.

Este important sa constientizam ca textele intalnite in cartile de cult nu au numai caracter informativ. Ele nu doar ne aduc la cunostinta anumite evenimente din istoria mantuirii. Ele ne cheama pe toti la pocainta si la dobandirea Imparatiei. Aceste carti, sub o forma sau alta, sunt pastratoare ale mesajului mantuirii, ale acelor “cuvinte cu putere multa, care nu vor trece pana la sfarsitul veacurilor”, rostite de Hristos.

De aceea spun, sa nu ne amagim crezand ca daca textele cartilor liturgice vor fi cu minutiozitate indreptate, fiind aduse in pas cu rigorile lingvistice ale vremii, vom fi feriti de nestiinta. Nu acele cateva cuvinte arhaice, pe care inca le mai intalnim, stau intre noi si Hristos.  Din contra, dobandim stiinta cea adevarata si intelegerea tuturor cuvintelor, atunci cand il purtam intru noi pe Hristos, Cuvantul.

http://www.crestinortodox.ro/religie/este-limbajul-bisericesc-invechit-120867.html

Lasati un raspuns