Căutare

Cautare:

Categorii

Arhiva

Dan Diaconescu a dat lovitura: OTV va emite de la Vatican

OTV ar putea emite din nou, în jurul datei de 15 octombrie, a declarat Dan Diaconescu, într-un interviu acordat paginademedia.ro. Pentru a „dribla” CNA-ul, Diaconescu va realiza emisiunea sa dintr-un studio aflat în Vatican.

„Am obţinut deja licenţa în Italia. În principiu, ne propunem să dăm drumul postului în jurul datei de 15 octombrie. Dacă nu e 15, e 30 octombrie, dar tot îi dăm drumul. Studioul este chiar într-o clădire a Vaticanului, este un fel de biserică, iar la parterul acestei biserici avem noi 500 mp. Este cam cât aveam înainte în garsoniera din Piaţa Romană. Oricum, din Italia va fi realizată doar emisiunea mea. În Bucureşti, în studiourile de la Preciziei, va fi un punct de lucru al OTV, de unde se vor face toate emisiunile, mai puţin a mea”, a declarat Dan Diaconescu.

Patronul OTV a spus că noua grilă a postului va include şi o emisiune dedicată italienilor, iar toate emisiunile în română ale OTV ar putea fi subtitrate în italiană.

Deocamdată, Diaconescu a negociat numai cu operatorii de cablu mici din România, urmând să discute şi cu furnizorii mari. În cazul în care negocierile eşuează, românii pot vedea OTV dacă îşi iau antene parabolice, mai spune Dan Diaconescu.

http://www.gandul.info/magazin/dan-diaconescu-a-dat-lovitura-otv-va-emite-de-la-vatican-11475801

Lasati un raspuns