Căutare

Cautare:

Categorii

Arhiva

Episcopul „de lux“ scandalizează germanii

Acuzat de cheltuieli extravagante în dioceza sa, episcopul de Limburg, Franz-Peter Tebartz-van Elst a fost convocat la Roma şi Vaticanul i-ar putea decide soarta în următoarele zile. La conferinţa de presă de luni de la Vatican, arhiepiscopul Robert Zollitsch, preşedintele Conferinţei episcopilor din Germania, a declarat că va discuta afacerea cu Papa Francisc, care doreşte o Biserică apropiată de cei săraci.

Conferinţa episcopilor din Germania a creat o comisie specială pentru anchetarea conturilor diocezei Limburg, din vestul ţării, comisie formată din experţi în drept canonic, dar şi în afaceri imobiliare şi financiare, aleşi din cadrul Bisericii şi din afara ei. Subiectul anchetei este prelatul german de 55 de ani Franz-Peter Tebartz-van Elst, supranumit şi „episcopul de lux” din cauza costului exorbitant al noii sale reşedinţe episcopale.

Episcopul Franz-Peter Tebartz-van Elst se află sub presiune. Prea cheltuitor, el va da seamă la Roma, dar şi în faţa justiţiei germane. De peste o lună, scandalul din jurul său ia amploare şi este acuzat că duce o viaţă de lux şi că încearcă să se protejeze prin numeroase minciuni.

La originea scandalului se află ceea ce părea la început un banal derapaj de costuri pentru construirea noii reşedinţe episcopale, comandată de episcop în apropiere de Frankfurt. La început a fost vorba de 5,5 milioane euro pentru un ansamblu de edificii implicând un muzeu, săli de conferinţe, o capelă şi apartamentele private ale episcopului. Săptămâna trecută, factura s-a ridicat la 31 milioane euro, chiar 40 milioane, potrivit unor surse citate de cotidianul Die Welt. Bild evidenţiază din lista derapajelor: 578.000 euro pentru robinete din aur în sălile de baie, 15.000 euro pentru o cadă, 25.000 euro pentru o masă, 63 mp pentru sala de mese, 2,9 milioane euro pentru capela privată a episcopului. Sistemul de suspensie pentru coroana de brad de Crăciun costă 100.000 euro, iar grădina destinată să incite la meditaţie costă 783.000 euro.

Presa germană admite că episcopul are gust. Poate prea mult, potrivit Bild, care aminteşte că „episcopul de lux” a călătorit la clasa I când a mers în India pentru ajutorarea săracilor şi dezvăluie şi pasiunea acestuia pentru maşinile de colecţie.

Într-o perioadă când Biserica Catolică gestionată de Papa Francisc se recentrează pe umilinţă, nivelul de viaţă al episcopului Franz-Peter Tebartz-van Elst deranjează. „Două lumi se ciocnesc”, scrie Der Spiegel referitor la „foarte scumpul servitor al Domnului” Tebartz-van Elst, prezentându-l pe acesta în prim-plan, drapat cu o bancnotă de 500 euro, culoare purpurie, şi în plan secund Papa Francisc, îmbrăcat în alb. Episcopul este acuzat de minciuni prin care îşi justifică sumele exorbitante cheltuite.

Afacerea merge mai departe pentru că justiţia germană se interesează de episcopul acuzat că a minţit sub jurământ şi Parchetul din Hamburg a cerut o ordonanţă penală. „Paharul s-a umplut şi episcopul trebuie să demisioneze”, cere Patrick Dhem, responsabilul asociaţiei credincioşilor din Limburg. Într-o scrisoare deschisă, enoriaşii diocezei critică stilul autoritar, aroganţa şi expresiile excesive ale episcopului lor. Furia este cu atât mai mare cu cât în Germania, banii Bisericii sunt ai credincioşilor, care se achită ca impozit religios. Preşedintele asociaţiei de caritate catolică, Caritas asigură că scandalul are deja repercusiuni negative asupra donaţiilor credincioşilor, în cădere liberă după ce a a fost dezvăluită afacerea. Oricum, mai mult ca niciodată, zilele lui Franz-Peter Tebartz-van Elst în fruntea episcopiei de Limburg par numărate. Robert Zollitsch preciza că „luăm această afacere foarte în serios şi ea nu poate rămâne fără consecinţe”.

http://www.romanialibera.ro/actualitate/europa/episcopul-de-lux-scandalizeaza-germanii-315315.html

Lasati un raspuns