Căutare

Cautare:

Categorii

Arhiva

Episcopii catolici despre proiectul Roșia Montană

Punct de vedere al Bisericilor Romano-Catolică și Greco-Catolică din România în legătură cu proiectul Roșia Montană

Biserica Catolică de ambele rituri din România și-a exprimat public punctul de vedere în legătură cu proiectul Roșia Montană, în cadrul dezbaterilor găzduite la Palatul Parlamentului vineri, 4 octombrie a.c. Episcopii Catolici se pronunță împotriva proiectului Roșia Montană, dat fiind că nu există garanții certe și sigure privind protecția mediului, sănătatea cetățenilor și o îmbunătățire a calității vieții în România.

Punctul de vedere al episcopilor catolici, semnat de ÎnaltPreasfințitul Ioan Robu, Arhiepiscop Mitropolit de București și Președinte al Conferinței Episcopilor Catolici din România, a fost prezentat astăzi în Parlament de preotul greco-catolic Andrei Mărcuș.Pr. Eduard Mihai Coșa
Secretar general

– – – – – – – – – – – – – – – – – – –

Biserica Catolică de ambele rituri din România nu este împotriva dezvoltării economice a țării și nici împotriva investitorilor străini, dar nu poate rămâne indiferentă atunci când viitorul societății și binele comun al poporului român sunt puse în pericol.

De aceea, atâta timp cât nu există garanții certe și sigure privind protecția mediului, sănătatea cetățenilor și o îmbunătățire a calității vieții în România, Biserica Romano-Catolică și Biserica Greco-Catolică din România nu pot fi de acord cu proiectul Roșia Montană.

S-au tăiat fără noimă pădurile României, aurul verde al țării, dar cel puțin poporul nostru a trăit mai bine? Știm bine că nu. Ne-au năpădit viiturile distrugând vieți și bunuri.

S-a dat subsolul țării, petrolul, aurul negru al României și ce putem spune? Poporul trăiește mai bine? Știm bine că nu. Plătim la fel de scump sau mai scump benzina decât țările care nu au pic de petrol în subsolul lor.

Se încearcă să se dea mai pe nimic aurul galben al României; și pe lângă faptul că poporul român nu pare că va trăi mai bine, vom lăsa moștenire un lac de cianuri generațiilor următoare și un noian de pericole pentru sănătatea și bunăstarea lor.

Biserica Romano-Catolică și Biserica Greco-Catolică nu vor să fie părtașe la un asemenea păcat grav împotriva binelui comun al întregii țări și de aceea se pronunță împotriva proiectului Roșia Montană, fiind astfel alături de toți cei care vor binele generațiilor de azi și de mâine ale poporului nostru.

Ar fi necesare comisii și dezbateri publice care să studieze cum să nu mai plece tinerii din țară; cum să fie tratați bolnavii în spitale conform demnității umane; cum să fie ocrotiți copiii și bătrânii. Căci azi și mâine și mereu oamenii sunt adevăratul aur al poporului nostru.

Până nu vom avea garanțiile de mai sus, propunem Guvernului retragerea proiectului de lege privind Roșia Montană și facem apel la întreaga clasă politică din România să guverneze în mod responsabil, căutând binele comun al tuturor cetățenilor țării și nu interesele proprii.

În numele episcopilor catolici din România,
Ioan Robu
Arhiepiscop Mitropolit de București,
Președintele Conferinței
Episcopilor Catolici din România

http://www.arcb.ro/index.php?option=com_content&view=article&id=12648:episcopii-catolici-despre-proiectul-roia-montan&catid=144:viaa-arhidiecezei&Itemid=247

Lasati un raspuns