Căutare

Cautare:

Categorii

Arhiva

Arhanghelul Mihail – Prezentare ampla

Numele său înseamnă, în traducere românească, Cel care este asemenea lui DUMNEZEU. Atât în unele texte biblice cât şi în cele care le sunt posterioare lor, Arhanghelul Mihail este considerat a fi cel mai important dintre toţi Arhanghelii. Acest aspect este menţionat atât în tradiţia creştină cât şi în cea ebraică şi islamică. Fiind un protector divin prin excelenţă, Arhanghelul Mihail este apelat adeseori de Biserică şi de comunitatea creştină ca să apere de rău. Nu este deloc întâmplator că în Apocalipsa lui Ioan, Arhanghelul Mihail împreună cu îngerii săi, sunt descrişi ca fiind în luptă cu balaurul (forţa satanică) şi cu demonii (îngerii decăzuţi) care sunt subordonaţi acestuia, iar deznodământul acestei lupte este că acest balaur al abisurilor infernale a fost azvârlit sub pământ împreună cu îngerii întunericului (demonii) care-l slujeau.Tocmai din această cauză, Arhanghelul Mihail este reprezentat cel mai adesea în iconografia creştină luptându-se şi biruind un balaur. Mihail este adeseori înfăţişat cu aripi puternice, foarte mari, şi cu Sabia Dreptăţii, de un albastru strălucitor, o sabie de foc, care arde, care radiază căldura şi strălucirea Luminii Divine. În perioada Renaşterii, el apare ca un tânăr puternic şi chipeş, îmbrăcat într-o splendidă haină, purtând sabie, scut şi lance, iar în alte reprezentări este cel care ţine Balanţa Dreptăţii.

Atunci când ne apare în chip de Cel ce cântăreşte sufletele, Mihail este înfăţişat ţinând în mână o scală a dreptăţii sau o balanţă în care, pe fiecare platan, se află câte un mic trup gol, reprezentând sufletele: cele acceptate au de obicei mâinile împreunate într-un gest de recunoştinţă, iar cele păcătoase exprimă groază în privire şi atitudine.

El este atunci înarmat cu o lance sau cu o sabie, amândouă fiind în realitate simboluri ale discernământului spiritual care învinge până la urmă orice rău. Instrument al adevărului în acţiune, sabia este simbolul puterii, al forţei lucide a spiritului, uneori singurul mijloc de a rezolva o problemă sau de a atinge un rezultat durabil. Sabia lui Mihail este focul purificator al adevărului care învinge forţele răului, ale întunericului, care transformă energiile negative în energii pure, divine, aducătoare de viaţă. Nimeni nu îl poate învinge pe cel ce ţine în mână sabia Divină a Dreptăţii, simbol al credinţei putere. Lama şi garda sabiei se îmbină în formă de cruce, semn al înfăptuirilor sale consacrate Sfintei Treimi.

Testamentul lui Avraam, lucrare care datează din secolul al II-lea D.C. îl prezintă pe Arhanghelul Mihail ca fiind atât de apropiat de DUMNEZEU încât, prin intervenţia sa în faţa lui DUMNEZEU, el poate chiar să salveze sufletele din infernuri şi să le ghideze către ceruri (sferele tainice superioare ale manifestării).

Întocmai ca şi zeul egiptean ANUBIS care patrona toate riturile funerare precum şi procedeele de proiecţie conştientă în lumile astrale, Arhanghelul Mihail este de asemenea însărcinat cu cântărirea faptelor bune şi a faptelor rele ale sufletului care tocmai a părăsit definitiv corpul fizic prin aşa zisa moarte. HERMES, care este judecătorul tradiţional al sufletelor celor defuncţi, în tradiţia greacă (el fiind în această direcţie identic cu zeul MERCUR din tradiţia romană) este adesea identificat cu ANUBIS iar şerpii care sunt încolăciţi pe caduceul său tradiţional îl fac să prezinte unele asemănări cu Arhanghelul Mihail şi cu balaurul pe care el îl învinge. De altfel, este demn de reţinut că în ezoterism, înfrângerea balaurului reprezintă în realitate atingerea fazei de control perfect asupra potenţialului creator.  De altfel, nu este deloc întâmplător că balaurul care e învins de Arhanghelul Mihail este reprezentat cel mai adesea având aripi, iar acesta (balaurul cu aripi) este un binecunoscut simbol alchimic, care semnifică un control perfect, atât asupra tentaţiilor, cât şi asupra forţelor inferioare, ce sunt imediat sublimate (aceasta este semnificaţia ascunsă a aripilor) în aspecte angelice şi dumnezeieşti; în felul acesta, natura inferioară a şarpelui este sublimată şi transformată în natura superioară a păsării (porumbelul sau vulturul).

Arhanghelul Mihail (lat. Sanctus Michael Angelus; fr. Monseigneur Saint Michel; it. San Michele, Sammichele) este cel pe care Dumnezeu l-a însărcinat să-i alunge din rai pe Satana şi pe ceilalţi îngeri răzvrătiţi. Mihail este un luptător pentru dreptate şi adevăr. Cu sabia lui de Lumină, el taie legăturile malefice şi îi protejează cu căldura luminii sale pe toţi cei care trebuie apăraţi de forţele întunericului. Toate trăsăturile sale şi orice tip de intervenţie în relaţia dintre om şi Divinitate îşi au izvorul în capacitatea şi natura sa războinică, de luptător în slujba binelui şi a Luminii.

Sarcina lui acum este dublă: cea de sfânt protector al Bisericii pe Pâmânt şi de Stăpân al sufletelor morţilor. El hotărăşte, în funcţie de meritele lor, ca cei buni să meargă la Dumnezeu, iar cei răi şi ticăloşi, în iad. Se crede că Arhanghelul Mihail i-a aparut la Hagar (Geneza XXI.17) lui Abraham pentru a-i interzice sacrificarea lui Isaac (Geneza XXII.11); tot el este acela care i-a adus pe ciumaţi în Egipt, i-a condus pe israeliţi în timpul călătoriei lor, s-a luptat cu Satana pentru trupul lui Moise (Iudei 5), a înlocuit blestemele din gura lui Balaam cu binecuvântări (Num. XXII, 35), a fost cu Joshua la Jericho (Josh. V.13), i-a apărut lui Gideon (Jud. VI.11), a adus molima în Israel (2 Sam. XXIV.16), a distrus armata asiriană (2 Cron. XXXII.21), i-a eliberat pe cei trei evrei credincioşi din cuptorul fierbinte (Daniel III, 25) şi l-a trimis pe Habakkuk să-l hrănescă pe Daniel în adăpostul leului (Clopotul şi dragonul, 32). Tot învăţătura Bisericii ne arată că Sfântul Arhanghel Mihail este cel care l-a scos pe Sfîntul Apostol Petru din închisoare şi l-a pedepsit pe Irod (care primise cu încântare lauda exagerată a poporului, ce îi spunea ca ar fi vorbit cu glas de înger).

Descris uneori ca deţinând cheile Cerului (Paradisului), Arhanghelul Mihail, este numit Prinţul Luminii, într-unul dintre manuscrisele de la Marea Moartă, intitulat Lupta Fiilor Luminii împotriva Fiilor întunericului, şi el este conducătorul îngerilor de lumină în lupta împotriva demonilor (îngerilor întunericului), aceştia din urma fiind conduşi de demonul Belial, identificat de regulă cu Satana (care este denumit şi Prinţul Întunericului).

În tradiţia islamică, Arhanghelul Mihail (numit Mikail), este înfăţişat având aripi verzi, din topaz, şi fiind acoperit din cap până în picioare cu fire de păr aurii, fiecare fir având un milion de faţete (feţe), iar fiecare dintre aceste feţe implorând într-o limbă diferită iertarea divină pentru faptele rele ale celor credincioşi. În scrierile musulmane, Arhanghelul Mihail este reprezentat cu aripi de culoare verde smarald şi cu păr de culoarea şofranului, iar fiecare dintre firele sale de păr are câte un milion de feţe şi guri cu care, în milioane de dialecte, îi imploră iertare lui Dumnezeu.

O altă frumoasă credinţă ne transmite că Dumnezeu, după ce l-a creat pe Arhanghelul Mihail, l-a pus să stăpânească forţele, spiritele naturii, ale zăpezii, fulgerului, tunetului, ale vântului şi norilor. Plecând de la această imagine, Rudolf Steiner, în cartea sa Misiunea lui Mihail, spune că fierul meteoritic a fost aruncat de Arhanghelul Mihail pe Pământ pentru a neutraliza efectele trăirilor negative ale oamenilor.

Cândva, Gabriel şi Mihail l-au vizitat pe Profetul Mahomed. Acesta din urmă avea în mână un beţişor pe care i l-a dat lui Gabriel, îngerul care, în mod constant, a adus cu el Revelaţia. Gabriel a spus: “O, Mahomed! Dă-i-l celui mai în vârstă înger”. Atunci, profetul, i l-a dat lui Mihail spunând: “Dumnezeu mi-a dat doi sfetnici cereşti pentru a mă ajuta să propovăduiesc mesajul meu – Gabriel şi Mihail”. Profetul obişnuia întotdeauna să trimită către Mihail şi Gabriel îngrijorarea lui faţă de soarta fiinţelor umane. În tradiţia islamică, cel care cheamă la rugăciune (muezzin) în ceruri este considerat a fi Gabriel, iar conducătorul persoanelor care se roagă (imam) este Mihail.

Încă din vechime, poporul evreu l-a iubit şi venerat pe Mihail pentru că el este acela ce a păzit mormântul lui Moise şi l-a ferit de Satana, care a încercat să-i scoată trupul profetului din mormânt la lumină, în dorinţa sa de a ademeni poporul evreu spre păcatul cultului eroilor pământeni.
Creştinii din Egipt au aşezat râul lor dătător de viaţă, Nilul, sub protecţia Sfântului Mihail şi a organizat ample festivităţi pentru a sărbători revărsarea Nilului şi pe patronul său.

În Persia este considerat Prinţ al Stelelor.

Ghid divin al sufletelor umane, pe care le conduce către lumina eternă, Arhanghelul Mihail este prin excelenţă eroul luptător al lui Dumnezeu. Prin urmare, ajutorul său necondiţionat este primit instantaneu de toţi cei care luptă plini de eroism şi cu curaj împotriva răului (atât cel exterior, cât şi cel interior, din fiinţa lor). Modalitatea optimă de a-i atrage spontan sprijinul şi ghidarea este calea luptătorului curajos sau a eroului spiritual. Reciproca este, de asemenea adevărată, în sensul că apelarea constantă şi plină de dăruire a Arhanghelului Mihail dezvoltă extraordinar de mult în cel sau în cea care îl invocă astfel, starea de erou spiritual.

În decursul istoriei creştine, Arhanghelul Mihail s-a manifestat de multe ori, salvând diferite comunităţi creştine de o serie întreagă de pericole. În sec. Al Vl-lea, când s-a declanşat în Roma o molimă înspăimântatoare, Sfântul Grigore i-a sfatuit pe locuitori sa realizeze o procesiune care să străbată străzile oraşului, intonând cântece religioase, cântece care de atunci s-au numit Marile Litanii. Aceste procesiuni s-au desfăşurat timp de trei zile, şi în ultima zi, când au ajuns în faţa mormântului lui Hadrian, Sfântul Grigore l-a vazut pe Arhanghelul Mihail plutind în aer deasupra oraşului; Arhanghelul a coborât apoi pe vârful Mausoleului şi şi-a scos sabia din teacă; sabia era, se spune, stropită cu sânge. După aceasta, ciuma a încetat, iar mormântul lui Hadrian a fost numit din acea zi “Castelul Sfântului Înger”; o capelă purtând numele de “Ecclesia Sancti Angeli usque al Coelos” i-a fost consacrată Arhanghelului Mihail.

Se mai spune că tot Arhanghelul Mihail ar fi apărut pentru a cere construirea a două biserici. Prima a fost ridicată pe coasta de est a Italiei şi a fost denumită Biserica Muntele Galgano. Legenda povesteşte că în sec. Al V-lea locuia în Siponte un om numit Galgano, care avea multe turme; acestea erau duse la păşune pe munte. La un moment dat, un taur s-a rătăcit, iar Galgano a plecat împreună cu câţiva slujitori să-l caute; când l-au văzut, taurul se afla pe vârful muntelui, lânga intrarea unei peşteri. Galgano s-a înfuriat pe taur atât de tare, încât a ordonat unui slujitor să-l omoare; dar săgeata s-a întors în pieptul slujitorului care a tras-o şi l-a omorât imediat. Bineînţeles martorii incidentului au vorbit iar vestea a ajuns a urechile episcopului Laurent, acesta ia măsurile care se impuneau: trei zile de post şi de rugăciune pentru toată populaţia, în scopul de a afla semnificaţia acestui episod. În cea de a treia zi un cavaler în alb înconjurat de  lumină apare şi spune: “Eu sunt Mihail, autorul miracolului de la grotă. De acum înainte ea va fi sanctuarul meu pe pământ.” Oricât de impresionat de această viziune, Laurean nu face mare lucru, de altfel după ce tăuraşul şi-a îndeplinit misiunea s-a întors cuminte în turma sa. Dar îngerul nu s-a lăsat împiedicat: el îşi voia sanctuarul, pentru că Dumnezeu îl dorea şi îl va avea. Puţin timp după apariţia sa, navele barbare au apărut pe mare: o imensă flotă transportând trupe cu intenţia de a nimici regiunea. Din nou Laurent a ordonat supuşilor săi un tribuum de post şi de rugăciune. În cea de a treia zi, când  o furtună providenţială a măturat vapoarele duşmanului, arhanghelul apare revendicând victoria. Convins de această dată, episcopul îi scrie papei Gelase pentru a cere permisiunea de a consacra acea grotă sfântului Mihail. Dar considerând că a pierdut deja destul de mult timp arhanghelul vine pentru a treia oară să îl viziteze pe episcop: inutil să îşi mai complice existenţa, grota este consacrată chiar de el! Oricum răspunsul papei a fost favorabil. În peşteră a fost descoperit un pârâu ce cobora de pe stâncă, cu o apă miraculoasă care vindeca tot felul de boli; imediat au fost ridicate trei altare, iar unul dintre ele a fost acoperit cu o ţesătură purpurie, brodată cu fir de aur. Faima acestei viziuni s-a răspândit în toată Europa, iar biserica ce a fost ridicată acolo a devenit un loc sfânt de pelerinaj.

Foarte curând va fi ridicată, somptuos o biserică dedicată marelui arhanghel, pe locul  numit de atunci Muntele Sant Angelo. Aceasta va fi în Evul Mediu, unul din punctele cel mai cele mai importante de pelerinaj către Pământul Sfânt şi mult timp va fi arătată splendida paudamentum – mantia de ofiţer al cavaleriei romane- care a fost lăsată de arhanghel ca semn al trecerii sale.
Mihail îşi va manifesta din nou protecţia sa în timpul unei epidemii de ciumă, în 1656: apărând lui Giovani Alfonso Puccinelli, episcop de Manfredonia( vechia Sipontium) pe data de 22 decembrie a acelui an, îl asigură că epidemia va dispărea din momentul în care va fi celebrat un triduum în onoarea sa, ceea ce s-a şi adeverit.

În timpul domniei lui Hidelbert II, Arhanghelul Mihail i-a apărut Sfântului Aubert, Episcop de Avranches, în Normandia. Aici se afla o stâncă ce era înconjurată de apă pe perioada fluxului, şi de aceea era considerată ca o fortăreaţă inaccesibilă. Episcopului i s-a spus că un taur va fi găsit ascuns acolo, iar biserica trebuie construită astfel încât să acopere tot pământul pe care taurul l-a călcat în picioare; tot acolo se afla şi un pârâu cu apă extrem de pură. Sfântul Aubert a crezut că este vorba doar despre un vis, dar viziunea s-a repetat din nou şi din nou. Zilele treceau. O nouă apariţie îl impresionă pe episcop: arhanghelul avea un aer foarte nemulţumit. După câteva zile Aubert respinge şi această viziune ca fiind o iluzie, poate un simulacru al diavolului care sub numele de Belenos se făcea adorat acolo. Cu toate acestea nu reuşea să îşi găsească pacea. Arhanghelul îşi făcu apariţia pentru a treia oară. Era într-adevăr furios şi pe un ton care nu admitea nici o replică cere să îi fie construit un sanctuar. Pentru a-l convinge pe prelat îi spune că îi va lăsa un semn. Atinge fruntea acestuia şi Aubert simte cum fruntea îi este sfredelită, dar cu toate acestea nu îi rămâne nici o rană. Profund convins de această dată episcopul decide să acţioneze de a doua zi de dimineaţa: aceasta ar fi făcut fără îndoială să dispară insuportabila migrenă care durase tot restul nopţii cauzându-i o durere intensă. Cu preţul a eforturi şi munci colosale muntele Tombe este luat triburilor păgâne apoi defrişat şi i se face o excavaţie asemănătoare imaginii de la grota de pe Galgano: sfântul Mihail a dorit în mod special aceasta. Pentru a sublinia legătura cu sanctuarul din Italia Aubert trimite doi călugări cu scopul de a obţine de la episcopul din Sipontium câteva relicve: o bucată din marmura pe care arhanghelul călcase, şi o bucată din mantia pe care o lăsase în grotă. Deoarece erau foarte dificile muncile pentru construirea sanctuarului arhanghelul apare unui om pios din satul Icicus pe nume Baino: “Nu te teme, eu sunt arhanghelul Mihail, şi vin să îţi cer să mergi să îl ajuţi pe episcopul Aubert. Ia-ţi fiii şi mergi pe munte.!” Uluit, dar plin de credinţă, ţăranul îi ia pe cei 11 fii ai săi -cel de al 12-lea era încă în scutece- şi merge să-i ofere episcopului ajutorul, relatându-i apariţia. Aubert este încântat de acest ajutor providenţial dar nu se arată a fi foarte eficace: băieţii solizi, plini de bună-voinţă, nu reuşesc totuşi să înduplece rezistenţa stâncii. Atunci Aubert trimite să fie adus mezinul care abia mergea în picioare: spre minunarea tuturor cu o singură lovitură de picior mezinul face să se spulbere granitul permiţând astfel continuarea construcţiei. În rocă se poate vedea urma piciorului copilului când a atins roca. Aceasta este legenda. În 709, cei doi călugări trimişi în Italia se întorc din pelerinajul lor. Aceştia nu mai recunosc aproape deloc regiunea: pădurea Scissz şi micile sate de păgâni au cedat locul unei plaje imense care mărginea imensitatea mării. Şi în depărtare, dominând mareele, se ridica pe muntele Tombe sanctuarul arhanghelului. Le povestesc acestora cum, cu ceva timp înainte- la mijlocul lui martie- un seism de o violenţă inimaginabilă a lovit ţinutul făcând să dispară în valurile dezlănţuite pădurea şi marginile sale care au fost înghiţite de ocean. Numai muntele a rezistat care a fost numit de atunci Muntele Sfântul Mihail în pericolul mării. Toţi au văzut în acest cataclism un ultim atac a lui Lucifer care era alungat de pe teritoriul său de către forţele arhanghelului Mihail, pe care episcopul îl rugase cu toate forţele sale să îl înlăture.

Miracolul a provocat o aşa puternică impresie asupra spiritelor încât în 710, regele Childebert a consacrat regatul său arhanghelului Mihail: şi astfel arhanghelul a devenit protectorul Franţei. În 732, Charles Martel dovedeşte protecţia acestuia în timpul luptei de la Poitiers când invocându-l îi învinge pe sarazini, stopând în mod clar înaintarea lor către nord. Apoi au fost numeroşi salvatorii Franţei care au realizat pelerinaje la muntele Sant Michel devenit de-a lungul secolelor unul din cele mai prestigioase sanctuare creştine, care nu a fost niciodată distrus în ciuda seismelor, furtunilor, incendiilor şi războaielor.

Atunci când în picturi apare şi Fecioara Maria cu Pruncul, Arhanghelul Mihail îi prezintă balanţa lui Iisus, care pare să spună bun venit sufletelor fericite. Oricum, cu sau fără balanţă, Arhanghelul Mihail este întotdeauna stăpânul sufletelor în picturile care reprezintă moartea, venerarea sau glorificarea (slăvirea) Fecioarei Maria, deoarece tradiţia arată că el i-a primit sufletul şi a avut grijă de el până când s-a ridicat la Fiul ei. Cei doi Arhangheli, Mihail şi Gabriel, sunt pictaţi pe uşile laterale ale iconostasului (peretele pictat care desparte altarul de restul bisericii), păzind intrarea în locul unde se săvârşeşte, la fiecare Liturghie, Sfânta Jertfă. Datorită tuturor acestor dovezi ale sprijinului şi protectiei permanente din partea sa asupra întregii umanităţi, Arhanghelul Mihail este cel mai popular şi mai apelat înger din tradiţia creştină.

Mihail este cunoscut şi ca Prinţul Arhanghelilor, Îngerul Eliberator, Apărătorul Credinţei Fiilor si Fiicelor lui Dumnezeu, Păzitorul Celor Douăsprezece Triburi ale lui Israel, Protectorul Relaţiei Ghid spiritual – Discipol. În ierarhia cerească, el are rolul celui care conduce oştirile de lumina împotriva rebelilor. Despre Arhanghelul Mihail şi acţiunile sau misiunea sa apar multe referiri în Biblie, atât referitoare la cele din trecut, cât şi la misiunea sa din evenimentele descrise în Apocalipsă. Lui i s-a dat rolul de a aduce prima din cele 7 plăgi care sunt descrise ca “mînia lui Dumnezeu”, de fapt karma negativă acumulată de omenire, şi care astfel se poate manifesta pentru a-i elibera pe cei care au generat-o, în măsura în care sunt pregătiţi pentru asta. Mesajele recepţionate prin channeling, meditaţii sau de către mediumi în ultimele zeci de ani dezvăluie că Pamântul a fost scos din carantină, şi că Arhanghelul Mihail conduce acţiunea de eliminare, din corpurile subtile ale oamenilor, a seminţei de rebeliune plantate de către aşa-numiţii îngeri căzuţi. Pentru aceasta, fiecare om trebuie să ceară, în sufletul său, această purificare, pe calea care îi este proprie, pentru ca să poată trece la o nouă conştiinţă.

Tot ce se petrece cu adevărat la nivel planetar a fost orchestrat de marele arhanghel Mihail şi de mulţi mari lideri spirituali din toate religiile. Mihail este cel care desparte lumina de întuneric şi spune: “Alegeţi, mergeţi către lumină, căci dacă mergeţi către lumină, veţi avea o mai mare libertate, dar ea trebuie să vină din propria voastră voinţă, fără să fiţi forţaţi de nimeni”. Epoca lui Mihail, care va mai continua multe sute de ani, este o epocă în care vom deveni puternici din punct de vedere spiritual, atingând nivele de vibraţie din ce în ce mai elevate. Vom resimţi atunci o adâncă compasiune, nu doar compasiune pentru cineva de pe stradă care nu are ce mânca, ci compasiune faţă de impactul acţiunilor noastre în vieţile celorlalţi.

Arhanghelul Mihail eliberează energiile negative indiferent de sursa sau de locul lor, nu numai din universul exterior, dar şi din corpurile subtile ale oamenilor acţionând pentru anihilarea seminţei de rebeliune sădite printre oameni de îngerii căzuţi. Pentru aceasta fiecare om trebuie să ceară, în sufletul său, purificarea, pe calea care îi este proprie, pentru a putea trece spre o nouă conştiinţă. Mihail îi călăuzeşte pe toţi aceia care sunt pierduţi sau împotmoliţi pe drumul pe care se aflăm. Arhanghelul Mihail ne trimite revelaţii, ne dă sfaturi sfinte, pline de înţelepciune, ne este un protector divin, ne apără împotriva întunericului, împotriva forţelor răului. El este înger al dreptăţii, al progresului, al cunoaşterii şi al împlinirii misiunilor noastre în viaţa pământească, este cel care ne ajută să dobândim răbdare în aşteptarea împlinirii Voinţei Divine.

Locurile sfinte ale arhanghelului

Muntele Sfântul Mihail şi Minunea sa sunt universal cunoscute, clasate în patrimoniul mondial UNESCO. Există totuşi şi alte sanctuare consacrate arhanghelului. Cel mai vechi, frecventat din secolul al 3-lea , este poate la Colossea, în Phrygie: cu sabia sa de lumină arhanghelul a crăpat o stâncă în două pentru a face să izvorască un izvor miraculos. A realizat aceeaşi minune la Chairetopa, de asemenea în Phrygie: apele curative vindecându-i pe credincioşii care invocau aici cu fervoare Sfânta Treime.

Dar unul din cele mai importante este biserica construită la Roma pe stradea Salaria de către papa Leon cel Mare (+461) ca semn de mulţumire pentru protecţia acordată oraşului de către arhanghel în perioada invaziei hunilor. În faţa înaintării hoardelor lui Atila, pontiful punând soarta oraşului în mâinile marelui arhanghel s-a dus la porţile oraşului pentru a întâlni Biciul lui Dumnezeu care impresionat de demersul şi îmbiată de o ispăşire confortabilă, nu şi-a împins mai mult  expediţia: Roma fiind astfel salvată, biserica promisă arhanghelului i-a fost dăruită pe 29 septembrie, care a rămas ziua de sărbătorire a sfântului Mihail.

Credinţa în această protecţie specială a reînviat în secolul al 4-lea atunci când Constantin, proaspăt convertit la creştinism a obţinut victoria decisivă asupra rivalului său Maxenţiu, în data de 29 octombrie  312. Neliniştit de soarta bătăliei pe care urma să o ducă, tânărul Cesar al Occidentului are inspiraţia să plaseze în fruntea armatei, cu mult mai puţin numeroasă decât cea a lui Maxenţiu, conducător al Romei, un steag – labarum – purtând semnul crucii, care i-a apărut pe cer seara, cu un comentariu scris în litere greceşti: “Cu acest semn vei învinge”. Alte tradiţii afirmă că o voce misterioasă l-a sfătuit să picteze  pe scuturile soldaţilor săi literele greceşti Chi şi Rho care sunt iniţialele lui Cristos.  Constantin l-a învins pe Maxenţiu aproape de podul Milvius, în locul numit Saxa Rubra (Pietrele  Roşii) iar cel învins moare înecându-se în Tibru.

Doi ani mai târziu , în 314, Constantin are o viziune. O fiinţă foarte luminoasă îi apare îmbrăcată într-o tunică cu aripile larg desfăcute, cu picioarele puternic înfipte‚ în sol, care îi declară: “Eu sunt Mihail, conducătorul armatelor lui Dumnezeu, protectorul credinţei creştinilor. Eu sunt cel care în momentul în care luptai împotriva tiranului necredincios, te-a asistat, punându-ţi victoria în mână.”

Plin de recunoştinţă Constantin i-a ridicat arhanghelului o frumoasă biserică la Sosthenion o periferie a oraşului Anapee, la aproximativ 50 de mile de Constantinopol. Sanctuarul -numit Michaelion- este consacrat pe data de 8 iunie 337, iar ortodocşii sărbătoresc încă această dată. În 483, îngrijorat de înaintarea hoardelor barbare venind din Asia centrală, episcopul Focius din Apamee, în Siria, construieşte şi consacră un alt Michaelion, la Huarte, nu departe de oraşul său episcopal: Într-un mozaic arhanghelul este reprezentat aşa cum i-a apărut lui Constantin, purtând în mâna stângă un glob iar în mâna dreaptă o cruce cu capătul ascuţit cu care spinteca balaurul.

Francis din Assissi vizitează Muntele Sant Angelo în pelerinajul său prin Locurile Sfinte. În marea sa umilinţă îşi petrece noaptea la intrarea în peşteră considerându-se nedemn de a intra înăuntru. Un secol mai târziu, preafericita Oringa (+1310) face un pelerinaj împreună cu două prietene. În timp ce traversa întunecatele păduri din Umbra care acoperă muntele Gargan, tinerele fete sunt abordate de nişte tâlhari care le propun să le ghideze. Când ele se consultau între ele, nu prea liniştite, un bărbat frumos de statură mare înconjurat de lumină cu un chip radios, cu ochii strălucind precum stelele le-a apărut şi li s-a adresat: “Tinere fete, lăsaţi-i pe aceşti mizerabili care doresc numai să vă conducă la ascunzătoarea lor pentru a vă jefui bunurile şi onoarea!” La vederea lui tâlharii şi-au luat tălpăşiţa, în timp ce necunoscutul le-a invitat pe fete să îl urmeze până la un luminiş în apropierea unui izvor: le-a invitat să se aşeze pe iarbă şi le-a servit cu o delicioasă prăjitură şi cu puţin vin, improvizând un mic picnic la umbra copacilor. Apoi le-a arătat un drum până la un han unde au petrecut o noapte liniştită. A doua zi au ajuns fără probleme la sanctuar şi au recunoscut, în statuia marelui arhanghel pe însoţitorul lor. Întoarsă în Toscana natală, Oringa i-a fondat sub numele de Christine de la Croix o mânăstire de călugăriţe augustine, unde a beneficiat de numeroase apariţii ale arhanghelului Mihail: el o încuraja în rugăciunile sale, alunga demonii care o tentau sau care o molestau, o încânta cu parfumuri suave care îi umpleau încăperea. Datorită umilinţei ea a refuzat totdeauna să fie stareţa comunităţii şi ducea o viaţă retrasă complet abandonată în rugăciune, penitenţe, şi în serviciul celor săraci. Două secole mai târziu corpul ei a fost descoperit intact.

De două ori regii Franţei au experimentat intr-un mod special protecţia marelui arhanghel. În 1226, regele Luis al 8-lea tatăl sfântului Luis, conducând asediul de la La Rochelle, o piatră mare din metereze l-a lovit la cap fără să îi facă nici cel mai mic rău. Suveranul a atribuit supravieţuirea sa sfântului Mihail căruia îi era foarte devotat şi va duce acea piatră ca mărturie la sanctuarul de pe munte. Mai târziu, în 1472, pe când se găsea la Alencon, regele Luis XI, a fost atins de o piatră care s-a desprins din crenelul unui turn de care se sprijineau doi îndrăgostiţi, deviată din căderea sa piatra a atins doar uşor pe suveran rupându-i doar o bucată din haină. fără a-i cauza insă nici un rău. Luis al XI este convins că sfântul Mihail pe care îl venera in mod deosebit, a intervenit în apărarea sa. Recunoscător, a realizat un pelerinaj pe jos la muntele acestuia pentru a depune acolo piatra şi o bucată din haină. El a creat de asemenea ordinul cavaleresc Sfântul Mihail.

În timpul cruciadelor, arhanghelul luptător a dat un serios ajutor armatelor creştine. Prima dată, (iulie 1099) el a apărut pe zidurile din Ierusalim trupelor franceze, normande ale lui Godefroz de Bouillon, care asediau oraşul şi care simţeau că pierd teren descurajaţi fiind de violenţa şi cruzimea luptelor pe care trebuiseră să le susţină până atunci: viziunea gloriosului conducător al armatelor celeste i-a încurajat şi cu un ultim efort au reuşit să ia Ierusalimul musulmanilor. În 1145, arhanghelul intervine sub aspectul unui misterios cavaler care va preveni armata cruciaţilor de o capcană întinsă de duşmanii lor. În cele din urmă, în 1191, se arată de mai multe ori trupelor lui Filip August şi baronilor săi pentru a-i ghida în anumite defilee deosebit de periculoase şi pentru a-i conduce la victoria contra lui Saladin. Aceste povestiri-oricât de legendare ar fi – au cunoscut o mare popularitate. Ele subliniază cât de mare era încrederea în arhanghelul Mihail, protectorul creştinilor şi al Franţei. În cele din urmă, în timpul războiului de o sută de ani arhanghelul va veghea asupra Franţei în agonie.

Benedictinul anglo-saxon Bonifacio (680-754) este foarte preocupat în Germania să creştineze Saxonia şi Bavaria, după ce realizase un fructuos apostolat în Turingia. Pentru a-l recompensa pentru eforturile sale, papa l-a consacrat ca episcop conferindu-i jurisdicţia unui mare teritoriu. În ciuda succeselor sale Bonifacio era trist: în Bavaria exista o mică rezistenţă rebelă la răspândirea Evangheliei. Un puternic trib, se afla pe muntele sacru unde realiza un cult sângeros al zeului Wotan şi în mod aparent nu era nici un mijloc de a rezolva această problemă. Atunci Bonifacio se hotărăşte să consacre muntele lui Dumnezeu: înarmat numai cu crucea sa, el urcă pe jos spre sanctuar. Văzându-l trecând paşnic şi solitar, păgânii râd de el. Cu toate acestea când călugărul a început să urce panta, natura condusă de forţe malefice a început să se revolte: pietrele cădeau de sub picioarele sale, pentru a-l face să cadă, stâcile începeau să se prăbuşească pentru a-l lovi, spini creşteau în drumul său pentru a-i bloca calea. În faţa acestor evenimente diabolice miraculoase, Bonifacio invocă prezenţa lui Mihail pentru a-l ajuta.

Curând cerul se luminează puternic şi un meteor apare dintre nori. În inima acestei lumini strălucitoare Bonifacio distinge un tânăr bărbat îmbrăcat într-o armură de foc cu nişte imense aripi imaculate. Un nou fenomen ceresc se produce atunci, o torţă de flăcări şi de pucioasă care cuprindea totul ca şi cum ar fi fost făcut din jăratec, ca şi cum s-ar fi aprins din interior, apare un alt bărbat care ar fi fost la fel de frumos ca şi arhanghelul dacă chipul său nu ar fi exprimat atâta furie, suferinţă şi disperare. Mihail şi Lucifer se privesc, apoi se aruncă unul asupra celuilalt. Bonifacio nu visează: cei doi serafimi, cei mai înalţi Prinţi dintre toate spiritele, binele şi răul se luptă. Este departe de luptele descrise de către teologi. Au amândoi forţe aproape egale, doi campioni redutabili care nu se tem de nimic. De această dată Lucifer nu se lasă învins cu uşurinţă; acest munte este unul din preferaţii săi şi unul din ultimele sale locuri înalte şi îl apără. Dacă arhanghelul vrea acest munte pentru el, va trebui să plătească scump. Şi Lucifer îşi înfige degetele în aripile albe ale fratelui său duşman; trage hotărât să îi facă rău. Rămăşiţe din aripile sale îi rămân acestuia în mână. Bonifacio vede o pană din acestea căzând în apropierea sa. Dumnezeule, ce minune! Nu se compară cu nimic din această lume. Nu este o pană este o bijuterie pe care nici un bijutier nu ar şti să o făurească.

Arhanghelul sfârşeşte prin a-şi învinge adversarul. Bonifacio va construi pe înălţimile acelui loc – numit apoi Michaelsberg (muntele lui Mihail). Nu departe de Bamberg o casă pentru călugării săi unde s-a conservat preţioasa pană până la Reformă. Luteranii, duşmani ai oricăror relicve au furat-o şi nu se mai ştie ce s-a petrecut cu aceasta. Din acele timpuri spune tradiţia, arhanghelul Mihail se făcea văzut în fiecare an de ziua sa la fereastra unui hotel din Augsburg, oraşul rival Bambergului, pentru a-l pedepsi pe acesta din urmă pentru că nu a ştiut să conserve preţioasa relicvă: în momentul în care gongul hotelului bate sufletele sarmane îl pot vedea pe arhanghel luptând contra lui Lucifer într-un turbion de pene de argint.
Avem adeseori impresia că Sfantul Mihail îşi conduce protejaţii cand cu duhul blandeţii, cand cu pedeapsa severă: excelent pedagog, ca toţi îngerii, el se adaptează temperamentului fiecăruia şi acţionează în consecinţă. În intervenţiile sale asupra oamenilor, el este foarte exigent, cateodată chiar foarte sever: aceasta ii vine din faptul ca apara gloria lui Dumnezeu cu multa strasnicie. Daca sfintenia piosilor este in primul rand in interesul lor personal, el o transforma in propriul lui scop, pentru care el se roaga lui Dumnezeu, de la care primeste mereu un raspuns generos pentru protejatii sai. Aceasta severitate, desi reala, este dublata intotdeauna de o mare rabdare si chiar de o profunda delicatete care ii inminuneaza mereu pe beneficiarii sai si ii face sa ii iubeasca si rigoarea care ii conduce pe caile perfectionarii de sine. Daca citim scrierile misticilor care il evoca, el este printul ingerilor sau marele arhanghel. In “Jurnalul” sau, parintele Johann Baptist Reus subliniaza cat de mult Sfantul Mihail se arata interesat si prevazator in ceea ce il priveste, in special atunci cand el celebra mesa: “Din momentul in care inaintam spre altar, Sfantul Arhanghel Mihail se aseza la stanga mea si ma insotea. El ramanea alaturi de mine pe toata durata celebrarii, chiar dedesuptul a doua randuri de ingeri, care se inaltau pana la tronul Preasfintei Trinitati.”

Tadros, un legionar sirian venerat in biserica orientala, este unul dintre primii crestini care au marturisit ca l-au intalnit. Pe vremea cand era adolescent, el a avut viziunea Sfantului Mihail care l-a sfatuit sa il invoce daca va avea de a face cu demoni. In schimb, i-a spus ca daca va avea de a face cu rautatea oamenilor, El nu va interveni cu scopul de a nu pune la indoiala vigilenta sa si pentru ca il alesese deoarece era un om de onoare. Inrolati in armata romana, Tadros si varul sau Akladios s-au dovedit excelenti recruti pana intr-atat incat au reusit chiar sa-l impresioneze si pe imparatul Diocletian. Dar in timp ce imparatul ii detesta pe crestini, Tadros si-a proclamat deschis credinta refuzand sa sa roage altor idoli. In aceste conditii, in pofida prieteniei dintre ei, imparatul a refuzat sa il sustraga calaului care l-a batut in cuie pe un arbore. In agonie, Sfantul Mihail i-a aparut oferindu-i trei coronite: a castitatii, a iubirii fata de cruce si coroana purpurie destinata martirilor. Tadros i-a multumit deoarece ii oferise ocazia sa ii arate Domnului ca era capabil prin el insusi sa se sacrifice in numele Lui, fara nici un ajutor din afara. Atunci arhanghelul s-a retras respectuos lasandu-l pe Iisus insusi sa vina pentru a-si imbratisa martirul si a-l conduce in Paradis.

Aproape in aceeasi epoca (secolul al IV lea), Sfantul Mihail a intervenit in aceeasi maniera si asupra lui Adanub, un tanar egiptean din Nehesa. Chiar de la varsta de 12 ani, acesta il auzise pe preotul comunitatii  spunandu-le credinciosilor sa ramana fermi in credinta lor in momentul persecutiilor. Ceva mai tarziu, marele arhanghel i-a aparut copilului ca sa ii spuna ca daca ii va ramane credincios lui Iisus, va fi supus la atrocitati cumplite dar in final va primi coroana martirilor. Adolescentul i-a multumit mesagerului dumnezeiesc pentru aceasta veste buna si s-a daruit arhaghelului rugandu-l sa il ajute sa nu isi nege nicioadata credinta!

Foarte curand, persecutiile si-au dublat intensitatea: guvernatorul roman a inceput sa organizeze descinderi in gruparile de crestini care erau somati sa renunte la credinta lor sub amenintarea cu moartea. Adanub a fost luat impreuna cu opt mii de fratii ai sai in credinta. Fara incetare, el i-a incurajat, i-a consolat, i-a servit pana cand a venit randul sau sa fie sacrificat. Asezat pe un sevalet, i-au despicat abdomenul si i-au scos intestinele afara. Lasat sa moara, el a fost salvat de Arhanghelul Mihail deoarece misiunea lui nu se terminase. Adanub a ajuns in  Itreb, o alta localitate pe Nil, unde un alt guvernator roman amorsa un alt val de persecutii. Si acolo, tanarul tovaras si-a sustinut companionii, ajutandu-i sa isi pastreze intacta credinta. Guvernatorul l-a prins, l-a maltratat si l-a agatat de catargul corabiei sale.Deodata, o lumina orbitoare a acoperit intreaga nava, iar soldatii au putut vedea o fiinta de foc care a aparut in fata chipului insangerat al martirului, pe care l-a desprins de sus facandu-l sa dispara din vederea lor. Inca o data, marele arhanghel a intervenit. Soldatii s-au convertit, iar guvernatorul furios i–a executat pe toti.
In final, Adanub a ajuns in Alexandria unde si-a realizat apostolatul alaturi de fratii sai. Aici, el a finalizat cursa lui victorioasa cu marea persecutie de la Maximin Daia, a carei ilustra victima este si sfanta Caterina. Dupa torturi cumplite, suportate cu un curaj eroic, el este decapitat si inainte ca sa ii cada capul pe sol, el il vede in fata ochilor pe Arhanghelul Mihail care ii ofera coroana de lauri a invingatorilor. Adanub este unul dintre cei mai populari sfinti crestini ai Egiptului.

În 1624, in Sicilia, marele arhanghel a venit in ajutorul unui infirmier un pic cam distrat. Fra Francesco era calugar- infirmier al franciscanilor din Licata. Intr-o seara, el credea ca este in regula cu dotarea farmaciei si absorbit de slujba, el a omis sa aduca medicamente noi. Evident, rugaciunea este o ocupatie sfanta, dar nu ar trebui sa aduca prejudicii indeplinirii sarcinilor zilnice, cu atat mai mult atunci cand de aceasta sarcina a noastra depinde un frate bolnav, care a facut  o criza si are nevoie urgenta de un medicament. Este ora 22 si nu mai poate fi vorba de a parasi manastirea. Fra Francesco se duce in capela impreuna cu reteta fratelui bolnav si cu un pahar gol, pe care il pune pe altarul Sfantului Mihail.
“Sfinte Arhanghel, eu nu mai pot face acum nimic, te rog pe tine sa faci in locul meu! Revin intr-o jumate de ora si te rog sa gasesc in pahar solutia prescrisa de medic!”
Cand s-a intors in capela, el chiar a gasit remediul in pahar si, foarte fericit, s-a dus sa il administreze pacientului care a fost vindecat de indata.

A doua zi, la prima ora, medicul si farmacistul, ingrijorati de starea grava a pacientului, au venit sa afle vesti noi despre acesta cu atat mai mult cu cat cu o noapte in urma, foarte tarziu, un trimis al parintelui de planton i-a trezit din somn pentru a-i face sa semneze o ordonanta, in primul rand, si pentru a lua de la ei potiunea vindecatoare, in al doilea rand. Parintele de servici nu a inteles nimic din discursul lor cu atat mai mult cu cat el nu trimisese pe nimeni sa ii trezeasca la o ora atat de tarzie. Dar cei doi oameni au insistat:
“Era imbracat ca un domn foarte bogat, cu o armura alba si cu o casca ornata cu o pana foarte frumoasa. Pe pieptul sau stralucea un soare. Purta o pelerina din brocart aurit, iar esarfa lui era ea insasi o comoara. Scanteia pretutindeni de pietre pretioase , dispuse intr-o ordine perfecta pe centura, manusi, cascheta si cuirasa. In fine, splendoarea sa ne orbea privirea astfel incat abia puteam sa il privim si am fost cuprinsi de un asemenea sentiment de veneratie incat nu am indraznit sa il intrebam ce nume are. ”

Impresionat de aceasta poveste, parintele de servici le repeta celor doi oaspeti ca el nu este la curent cu nimic din toate acestea. Pentru a intelege ceva, cei trei s-au hotarat sa il intrebe si pe fratele Francesco de la infirmerie care, fiind insarcinat cu supravegherea medicala, era posibil sa stie ceva despre toate acestea. Tremurand si inrosindu-se, saracul frate a inceput sa se balbaie si a sfarsit prin a recunoaste in fata celorlalti fericita lui iesire din situatia in care se aflase. Parintele gardian si cei doi vizitatori, bulversati, nu mai stiau de ce sa se minuneze mai intai, de credinta naiva a tanarului calugar sau de minunea realizata de arhanghel.
Cazul divulgat foarte repede, a avut un mare rasunet. Din acea zi, credinciosii veneau in numar foarte mare la manastire, unde fratele Francesco le distribuia bucati de vata imbibate intr-un ulei ce se afla pe altarul Arhanghelului Mihail. Purtate de bolnavi, bucatelele de vata imbibate in ulei, produceau miracole vindecatoare asupra celor care le primeau cu umilinta si cu credinta, suscitand o reinnoire extraordinara a devotiunii in marele arhanghel.

Sa o regasim, cu zece ani mai tarziu, pe scriitoarea Maria dÁgreda. Am vazut deja cum, pentru a-i permite sa redacteze in siguranta “Cetatea mistica a lui Dumnezeu”, Iisus a plasat-o sub protectia a doi serafimi care ii tineau departe pe diavolii care incercau sa ii perturbe acesteia pioasa munca monahala.
Cu toate acestea, ea nu reusea sa isi formuleze gandirea si sa isi traduca viziunile. Ea s-a lamentat, din aceasta cauza, ingerului sau pazitor si arhanghelului Mihail. Arhanghelul a incurajat-o, asigurand-o ca “lumea, care a fost pierduta prin neascultarea lui Adam si reabilitata prin supunerea Fiului, trebuie salvata prin propriile noastre acte de supunere in fata vointei divine.”
Pentru a o ajuta, el i-a revelat anumite secrete din viata Salvatorului si a Fecioarei, ceea ce i-a permis acesteia sa finalizeze, in anul 1637, cel de-al treilea volum al cartii sale. Cand ea a inceput sa scrie, arhanghelul i-a aparut din nou pentru a-i disipa si ultimele scrupule, “indemnand-o catre viata perfecta si anuland din ea ultimele resturi ale vechiului Adam”. Consolata in intregime, ea s-a putut dedica fara rezerve discursului sau si guvernarii comunitatii pe care o conducea ca stareta.
Cu toate acestea, ea a trebuit sa isi arda manuscrisul in anul 1654, la ordinul confesorului sau neiluminat. Cand urmatorul confesor, cu un an mai tarziu, a pus-o sa rescrie opera, ea este gata sa isi piarda curajul si se arata mult mai reticenta. Din nou, Sfantul Mihail, plin de blandete, o ajuta sa se reangajeze  in aceasta munca, asigurand-o ca in iubire, nu exista timp pierdut. El a obtinut pentru ea si un inger suplimentar care sa o secondeze in munca ei, unul dintre miile de ingeri care odinioara o asistau pe Fecioara Maria, aici jos, si care poarta pe piept monograma Mamei lui Dumnezeu. Se pastreaza inca, la conceptionistii dÁgreda, o carte micuta, in quatro, care include toate intrebarile pe care Venerabila “le punea ingerilor si toate raspunsurile pe care acestia i le dadeau si care ii iluminau inteligenta”.

Cu un an inainte de moartea sa, parintele Paul de la Croix (1694-1776), fondatorul Ordinului Patimilor, o intalneste pentru prima data pe fiica sa spirituala Rosa Calabresi, venita la Roma cu ocazia Jubileului din 1775. O profunda prietenie apare intre batranul preot, care avea la acea data mai mult de 80 ani, si tarancuta de 30 ani care isi face o datorie din a-l vizita cat mai des cu putinta pentru a profita de invataturile sale si pentru a inveseli putin solitudinea in care el traia adesea, credinciosii sai fiind prinsi cu munca in ministerul lor. Se petrecea astfel ca, in timpul colocviilor lor spirituale, ea devenea martorul unor fapte extraordinare, a caror amintire  ea a pastrat-o cu credinta si despre care a marturisit cu cativa ani mai tarziu, in cadrul procedurii de canonizare a sfantului fondator. Astfel, ea l-a vazut de multe ori in extaz, cu fata stralucind, si chiar inaltat deasupra pamantului in doua reprize. Chiar si mai mult, ea a fost admisa sa impartaseasca viziunile si aparitiile cu care el era favorizat: atunci ea se prosterna alaturi de el, privea si asculta. Intr-o zi, ea a vazut cum arhanghelul Mihail si un alt inger, care i-au aparut si ei in mod vizibil,  il sunstineau in timpul unui extaz in care el nu isi mai controla foarte bine corpul fizic: ei l-au asezat cu grija pe un fotoliu si au disparut apoi fara sa zica un cuvant. O alta data, ea l-a vazut vorbind cu doi ingeri, atat de stralucitori incat ea nu ii putea privi foarte bine. Preotul ii cerea unuia dintre ei sa ia sub protectia sa sufletul lui si familia lui religioasa, iar acesta, in care Rosa Calabresi l-a recunoscut pe Sfantul Mihail, i-a raspuns ca va continua sa faca aceasta, ca si pana atunci:
“Am vazut foarte bine ca erau doi ingeri, dar unul dintre ei avea un aer mai majestuos si era imbracat ca un luptator, asa cum il reprezinta si pictorii. El era de o frumusete atat de stralucitoare  care nu inspira decat reverenta si fervoare. De aceea eu m-am gandit ca era Sfantul Mihail. Totusi, ca sa ma apar de ganduriler mele si de propria imaginatie, l-am intrebat despre aceasta viziune pe venerabilul servitor al Domnului si el mi-a confirmat ca gandisem corect ;el mi-a impus in acelasi timp o tacere riguroasa.”
Ascultatoare, Rosa a tacut pana in ziua in care ea a trebuit sa reveleze evenimentele la care fusese martora.

http://angelinspir.ro/ingeri/arhanghelul-mihail-prezentare-ampla.html

Lasati un raspuns